Cum a fost distrus “Versailles-ul Transilvaniei”

Devastat timp de șase decenii de naziști, comuniști, pușcăriași și localnici deopotrivă, cel mai important ansamblu baroc al Ardealului are nevoie de fonduri imense pentru a-și recăpăta strălucirea. Numai restaurarea clădirii principale era estimată, acum 10 ani, la 8 milioane €.

“Am locuit în Bonțida până în 1965, nu l-am prins pe contele Banffy, dar știu că se purta bine cu oamenii. Încă existau parcul, aleea cu copaci seculari, care apoi au fost doborâți, un canal cu două mori, făcut de Banffy, iar podul venețian era încă în picioare. După 1965 s-a rupt canalul, s-au distrus morile.

Pe atunci comuna era independentă, cu două ateliere de croitorie, două de pantofi. Un bătrân din sat avea fermă de legume, cultiva zarzavaturi pe care le comercializa, în ciuda cooperativei agricole de producție, cultiva sparanghel, nu se mergea la cules în Germania.

Numai după aceea a devenit o comună de navetă, cu oameni care mergeau la lucru la Cluj-Napoca sau Gherla, iar dezastrul a fost înființarea combinatului de porci (Agrocomsuin – Agroflip, n. red.)”, își amintește un fost localnic din comună.

Jaf cu complicitatea autorităților

“Țin minte când am ajuns la Bonțida, în anii ’90, cu o iarnă tristă, apoi o primăvară posomorâtă, castelul se găsea într-o stare deprimantă. Niște studenți entuziaști s-au pornit să îl restaureze; umblam pe la casele oamenilor să îi cazăm, ca să nu tot facă zilnic naveta de la Cluj-Napoca.

Am mers la primarul din acea vreme să îi semnalăm starea jalnică a castelului, dar el tot scotea o sticlă de pălincă, să ne facem să tăcem, mobila din casa lui semăna cu cea dispărută de prin castel. La fel, polițistul ne spunea să ne vedem de treabă. Numai unii dintre bătrâni din sat își mai aminteau de viața de la castel din timpul lui Banffy, deja tinerii din sat nu mai erau interesați.

De la Penitenciarul Gherla, când s-a dat aministie generală, foștii deținuți s-au aciuat iarna prin castel. Erau ca niște vandali: se îmbătau, distrugeau tot ce vedeau, au furat și din parohie. Acum trebuie să ne concentrăm să aducem viață în acest castel, prin evenimente, noi funcțiuni, în paralel să continue procesul de restaurare”, a spus Zsolt Fazekas, fostul pastor al Bisericii Reformate din Bonțida (1991-1996).

De la devastare, la suprarestaurare

“La prima mea descindere acolo, totul era vraiște și gol, statuile au fost duse la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT), la Cluj-Napoca. Trebuie remarcat și contextul acelei epoci: în anii ’50, pe când la noi era acel stalinism negru, Europa de Vest avea o perioadă culturală a modernismului, purității; goticul era considerat ca un stil pur, curat, barocul, mai puțin.

După ce am ce am sesizat polițiștilor devastarea castelului, au prins  unul dintre hoți și mi-au zis să trecem pe procesul verbal valoarea obiectelor furate, dar când le-am răspuns inițial că obiectele de patrimoniu sunt inestimabile, mi-au replicat că așa nu se poate face dosar penal, deci a trebuit să calculăm o anumită sumă. Pe de altă parte, romii din Bonțida au fost colonizați de Banffy deoarece puține persoane puteau face acea muncă murdară în lut pentru fabricarea cărămizilor. Ei au rămas acolo pentru că nu se pricepeau să facă altă meserie.

Acum castelul din Bonțida este într-o stare de semiruină, pe prăbușite, însă pericolul vine din suprarestaurare. E drept că mai demult s-a făcut un planșeu de beton armat pe o structură gotică – specialiștii de azi ar spune că a fost o intervenție proastă – dar acela l-a salvat de la moarte. Dacă am avea acum o finanțare uriașă pentru restaurare, am putea avea la final surprize deloc plăcute. Așa, câte puțin, este cel mai bine”, consideră arhitectul Virgil Pop, secretar al Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice Transilvania Vest.

Materiale de construcții la liber

“Am adunat atât detalii savuroase, cât și triste despre starea castelului de la Bonțida, concentrându-mă pe o perioadă trecută cu vederea în istoria acestuia, sec. XX. Am constatat că, în anumite vremuri, într-o parte a castelului se făceau lucrări de intervenție, iar în altă parte continuau distrugerile.

Stațiunea de Mașini Agricole și Tractoare (SMAT) și Cooperativa Agricolă de Producție (CAP) nu au avut grijă de acest ansamblu, măcinându-l decenii de-a rândul. Distrugerea statuilor, a fântânii cu cal reprezintă un act de violență, dar și de nepăsare. Era și o perioadă de sărăcie, după retragerea trupelor naziste din Transilvania, comunitățile locale căutam materiale de construcții pentru repararea caselor.

Castelul din Bonțida nu a fost văzut ca unul valoros, care să merite investiția: ba a fost platou de film, ba club muncitoresc, ba crescătorie de pui și iepuri. Autoritățile vremii au propus trecerea sa în administrarea uzinei Herbak Janos – Clujana sau a UBB, însă ambele au refuzat pentru că nu și-au asumat să gestioneze un complex imens și costisitor.

Aceeași atitudine de nepăsare am constatat-o și la Palatul Banffy din Cluj-Napoca, despre care unii specialiști spuneau că este o clădire neimportantă, iar autoritățile au spus că se poate face conservarea pe plan local, evitând restaurarea”, a subliniat istoricul de artă Ioana Rus-Cacovean.

Fundația Transilvania Trust (FTT) a organizat, la Casa Libertății Religioase, o masă rotundă cu titlul „Castelul Banffy de la Bonțida în perioada regimului comunist din România”. Evenimentul a inclus prezentarea cărții omonime semnate de Ioana Rus-Cacovean, lector la Universitatea de Artă și Design.

Punctul de pornire a discuției l-a constituit cercetarea de arhivă a autoarei privind vasta corespondență dintre Consiliile Regionale din Cluj și Gherla și Direcția Monumentelor Istorice între 1940 și 1986, pe baza căreia se poate reconstitui soarta castelului în cea de-a doua jumătate a sec. XX.

Atunci instituțiile încredințate cu protecția patrimoniului asistau neputincioase la măcinarea și reducerea la ruine de către beneficiarii castelului și localnici ale unuia dintre cele mai importante monumente istorice ale Transilvaniei. Discuția a fost moderată de Csilla Hegedus, președintele Fundației Transilvania Trust (FTT), organizație care s-a angajat să salveze și să restaureze castelul.

Arhitectul Richard Lieblich, 1958:

„Un dezastru pentru istoria arhitecturii transilvănene, o rușine pentru organele locale care “îl au în grijă” și o pată pe conștiința arhitecților și oamenilor de cultură din această țară”

Istoria castelului

• Domeniul de la Bonțida (atestat documentar în 1263) intră în posesia familiei Banffy, în 1387, ca donație de la regele Sigismund de Luxemburg, aflându-se în proprietatea familiei până la naționalizare.
• În prima fază s-a ridicat un conac, apoi fortificat de către Denes Banffy, cu un zid de incintă patrulater, întărit la colțuri cu turnuri circulare și un turn de poartă pe latura estică a incintei. Lucrările au fost continuate de fiul său, Gyorgy.
• În 1735, castelul renascentist a fost moștenit de Denes Banffy, inițiind transformarea în stil baroc. A construit curtea de onoare cu plan în formă de U (grajd pentru cai, manej, remize pentru trăsuri), decorată cu o galerie de statui de inspirație mitologică realizată de Johannes Nachtigall. Apoi a construit aripa nordică a clădirii principale, renovată și finalizată de fiul său, guvernator al Transilvaniei Gyorgy Banffy (care a ridicat și Palatul Banffy din Cluj-Napoca).
• În 1820, Jozsef Banffy a demolat turnul de poartă renascentist existent până atunci, din materialul de construcție rezultat ridicând, în 1821, moara de apă cu șase roți din apropierea castelului. În anii 1830 a refațadizat cele două aripi estice în stil neoclasicist și a transformat grădina barocă a castelului în parc romantic, respectiv în 1855 a modificat în stil neogotic fațadele vestice ale clădirii principale și ale bucătăriei la care este anexat turnul cu orologiu. Ultimii trei proprietari, printre care și scriitorul politician Miklos Banffy, au încercat să păstreze castelul în starea în care l-au moștenit.
• În cel de-al Doilea Război Mondial, aripa de nord a fost utilizată ca spital militar și magazie de către trupele naziste, care l-au incendiat odată cu retragerea din România, corpul principal și aripa vestică pierzându-și acoperișurile și o parte din planșee. Castelul a fost golit de mobilier, opere de artă și volumele care alcătuiau biblioteca familiei Banffy, însă convoaiele cu obiectele confiscate de către trupele germane au fost bombardate, toate acestea pierzându-se.
• După naționalizare, castelul a fost preluat de Ministerul Agriculturii, în incintă mutându-se SMAT. În clădirea Miklos s-au instalat birouri și locuințe pentru angajați, în bucătărie cantina (care se aproviziona cu lemne din parcul istoric), iar în grajduri un club, după ciopârțirea fântânii cu cal, alături de stema familiei de pe poarta principală. Sătenii au măcinat castelul, cărând materiale de construcție, statuile, piesele descoperite (statuete și medalii din bronz, lămpi din sticlă și bronz găsite în clădirea Miklos, unde contele a avut un muzeu personal).
• Pentru salvarea ansamblului, Direcția Monumentelor Istorice a încercat, în anii ‘60, să convingă uzina Herbak Janos sau UBB să preia castelul, pentru a-l transforma în casă de odihnă pentru muncitori sau studenți, însă acestea au refuzat.
• Singurul interesat a fost Studioul Cinematografic București (SCB), care a filmat “Pădurea spânzuraților”. Abia în 1968 s-au făcut intervenții la castel, prin executarea unei plăci de beton armat și a șarpantei peste corpul principal.
• În 1972 lucrările s-au sistat, procesul de ruinare reluându-se. În anii ’80, în grajduri a funcționat o ciupercărie, în clădirea Mikles – o crescătorie de pui, în capelă – o stație de îmbuteliat bere și în fosta bucătărie o crescătorie de iepuri.
• După ’90 FTT a preluat prin concesiune castelul (retrocedat în 2007 familiei Banffy), inițiind o lungă campanie de restaurare și revitalizare, care continuă.

“Pădurea spânzuraților (Forest of the Hanged)”

Producția a fost realizată, în 1964, de SCB. Filmul a fost realizat de regizorul Liviu Ciulei, cu actorii Victor Rebengiuc, Anna Szeles, Ștefan Ciobotărașu, Gina Patrichi, Ion Caramitru, Mihai Mereuță, Gheorghe Cozorici, Mariana Mihuț, Toma Caragiu. Castelul Banffy a fost utilizat ca decor pentru filmări. Scenografii au incendiat una dintre clădiri pentru realizarea unei scene, distrugerile provocate fiind masive. Filmul era vizionat de 5,4 milioane de spectatori în cinematografele din România, până în 2014. În 1965, a luat premiul pentru regie la Festivalul Internațional al Filmului de la Cannes (Franța).

Starea actuală

• În prezent, proprietara castelului este fiica lui Miklos Banffy, contesa Katalin Banffy, care trăiește în Maroc. În 2007, contesa și FTT au încheiat un contract de concesiune în care ea a încredințat castelul pentru 49 de ani.
• Activitatea de specializare în reabilitarea patrimoniului construit este prezentă din 2001, studenții participanți contribuind an de an. În cadrul atelierelor de formare practică, ei lucrează efectiv la restaurarea monumentului istoric.
• Până acum s-a realizat restaurarea clădirii bucătăriei, unde funcționează o cafenea culturală, spații care deservesc participanții la programele de specializare (bucătăria, o sală de mese și camere de oaspeți).
• Pe două niveluri și parțial la etajul clădirii Miklos reconstruite funcționează săli de clasă, birouri, camere pentru profesorii invitați ai programului. Consolidarea structurală a clădirii principale și restaurarea parțială a aripii vestice au fost realizate, la parterul aripii de vest aflându-se expoziția permanentă intitulată „Câmpurile de forță ale lui Miklos Banffy”.
• Capela, parte a clădirii principale (aripa de est), servește drept centru comunitar și găzduiește expoziția „Lost & Found Lapidarium”, expoziția digitală „Statuile pierdute ale Castelului Banffy de la Bonțida”.
• În grajdul aflat în renovare funcționează temporar ateliere de restaurare. Servește și ca sală multifuncțională sau loc alternativ pentru proiecții de film, concerte de muzică clasică, spectacole de teatru. Remiza de trăsuri e în curs de restaurare. Aici vor fi înființate ateliere permanente pentru programele de specializare.
• Principalele servicii care se constituie în surse de venit pentru castel sunt evenimente, nunți, ședințe foto, filmări video și clipuri, închirieri de biciclete, cafenea, vizite ghidate și ziua patrimoniului.

Informații esențiale

• Domeniul Banffy este considerat drept cel mai spectaculos ansamblu baroc din Transilvania, fiind, pe rând conac nobiliar, reședință fortificată în stil renascentist, castel cu baroc amplificat cu elemente romantice.
• Dintr-un ansamblu care găzduia sedii de SMAT și CAP, jefuit de decenii de localnicii în căutare de materiale de construcții gratis, s-a transformat în centru de conservare a patromoniului, loc de evenimente culturale și festivaluri.
• Domeniul a fost deținut și locuit, până la debutul celui de-al Doilea Război Mondial, de contele Miklos Banffy. Naziștii l-au transformat în spital militar, apoi a fost naționalizat. Banffy s-a retras la Budapesta, unde s-a stins din viață.
• Comuniștii l-au inclus în planul de lichidare a proprietății moșierești”, când statul a preluat un mare număr de reședințe private (castele, conace): Ministerul Agriculturii a preluat 5.000 de clădiri istorice transformate în CAP-uri.
• Rând pe rând, domeniul a fost SMAT, CAP, cantină, club muncitoresc, depozit de fier vechi, ciupercărie, stație de îmbuteliere a berii, crescătorie de iepuri și pui, capela fiind locuită de persoane fără adăpost.
• S-a sugerat reconversia în casă de odihnă, sanatoriu, han turistic cu cramă, muzeu istoric sau de vânătoare, institut de ergoterapie, orfelinat. O altă propunere viza împrejmuirea parcului cu stâlpi de beton armat și sârmă ghimpată. Instituțiile locale au cerut de mai multe ori demolarea castelului.
• Stema familiei Banffy a fost spartă cu ciocanul, multe statui au fost decapitate, fântâna cu cal de piatră a fost devastată, copacii defrișați din grădina istorică au fost băgați pe foc la bucătărie, blocurile de piatră de la baza turnului au devenit dale de trotuar, fiind plantați haotic diverși arbuști.
• În 1956, în urma unei furtuni și a devastărilor se prăbușește zidul manejului, provocând moartea a două persoane. Muncitorii temporari străpung pereții exteriori pentru a evacua hornurile sobelor, camerele sunt folosite drept closete.
• La filmările pentru “Pădurea spânzuraților” sunt aduse 10 camioane de moloz, fiind săpate 10 gropi de bombardament și 20 m de tranșee în curte și parc. La filmul “Emisia continuă” (regia Dinu Tănase) toate aripile castelului sunt grav afectate de scenele de luptă: explozii în acoperiș, ferestre sparte, țigle dislocate de rafalele de mitraliere, pereți ciuruiți de gloanțe.

Perla barocului din Transilvania

Castelul de la Bonțida este cel mai mare ansamblu arhitectonic în stil baroc din zona Transilvaniei, fiind construit în sec. XV. Arhitecţii săi au fost Agostino Serena, Joseph Emanuel Fischer von Erlach, Anton Kagerbauer. Sculptorul Johann Nachtigall a transpus „Metamorfoza” de Ovidiu în statui de piatră care decorau poarta. MNIT a reuşit să salveze o parte dintre statuile din parcul baroc. În 1990, castelul a fost declarat monument istoric. În 1999, autorităţile au decis restaurarea, fiind semnat un acord între Ministerul Culturii și Cultelor din România, Institute of Historic Building Conservation din Marea Britanie și Oficiul pentru Protecția Patrimoniului Cultural din Ungaria. Lucrările s-a făcut sub înaltul patronaj al Regelui Charles, care a vizitat șantierul, fiind premiate cu distincția Europa Nostra de către Comisia Europeană. În 2007, Principesa Margareta și-a asumat rolul de patron spiritual al Centrului de Specializare în Reabilitarea Patrimoniului Construit. Obiectivul s-a dezvoltat ca un centru cultural care găzduieşte cursuri de restaurare.