Institutul Cultural Român din Londra a organizat, joi, 7 noiembrie, de la ora 19:00, un eveniment comemorativ dedicat remarcabilului violonist român Eugene Sârbu, care s-a stins din viață la Londra pe 21 iulie 2024. Adevărat ambasador cultural al României și un susținător pasionat al țării sale natale, maestrul Sârbu a câștigat numeroase competiții internaționale de prestigiu și s-a bucurat de o carieră solistică impresionantă, performând pe scenele de concert din întreaga lume.
Evenimentul s-a bucurat de prezența surorii sale, pianista Carmina Sârbu, care l-a acompaniat în numeroase recitaluri memorabile, inclusiv în 1997, când violonistul a fost invitat de actualul Rege Charles al III-lea să cânte la Palatul St. James. Într-un dialog emoționant cu Aura Woodward, directoarea ICR Londra și fostă jurnalistă BBC, Carmina Sârbu a dezvăluit aspecte mai puțin cunoscute ale vieții și carierei fratelui său.
Cei prezenți la sediul ICR din Belgrave Square au avut ocazia de a-l revedea pe Eugene Sârbu în înregistrări video din cariera sa, momente artistice care au capturat succesul și măiestria acestui mare muzician. Evenimentul a fost parte din Seria Concertelor Enescu 2024-2025.
Eugene Sârbu, cu vioara pe scenele lumii
Născut în 1950, în comuna Pietrari de lângă Râmnicu Vâlcea, Eugene Sârbu a făcut înconjurul lumii de opt ori, iar în concertele susținute la nivel mondial, publicul savura sunetul unic al viorii sale Stradivarius, construită în 1729. Eugene Sârbu, împreună cu George Enescu, sunt violoniștii virtuozi români menționați în Oxford Dictionary of Music. La vârsta de 6 ani a avut prima apariție publică, iar în 1960, la Roubaux, în Franța a debutat internațional. Studiile academice le-a început în Statele Unite în anii 1970, la Meadowmount, la prestigioasa școală de vioară a lui Ivan Galamian, din nordul statului New York.
A continuat la Curtis Institute din Philadelphia, ulterior fiind admis la Juilliard, unde a și câștigat cu Concertul de vioară de Brahms, competiția organizată de celebra școală. În 1976 se mută la Londra, urmând cursurile de la Guildhall School. În 1978 a câștigat Concursul Paganini de la Genova și Concursul International Carl Flash.
O carieră înfloritoare
A prezentat în primă audiție numeroase lucrări, printre care, concertul pentru vioară pe care finlandezul Einojuhani Rautavaara i l-a dedicat. În 1982, a devenit dirijor și solist al European Master Orchestra, cu care a susținut concerte la Royal Festival Hall. Sârbu a fost auzit la radio și televiziune în majoritatea țărilor, susținând concerte cu cele mai importante orchestra britanice dar și cu orchestre din New York, Pittsburg, Baltimore, Dallas, Vienna, Hamburg, Munich, Bamberg, Milan, Naples, Geneva, Helsinki, Amsterdam, Gothenburg, Brussels, Barcelona, Sydney, Melbourne, Noua Zeelandă, Singapore, Tokyo, Hong Kong, Seoul, Johannesburg, Cape Town și Santiago de Chile. A înregistrat pentru BBC și, de asemenea, pentru casele de discuri EMI și Auvidis.
Cu vioara lui Paganini
În urma evenimentelor din 1989, Eugene Sârbu a inițiat o campanie mondială pentru a sprijini imaginea României, susținând nenumărate concerte în întreaga lume. În decembrie 1994, Eugene Sârbu a susținut un spectacol istoric la Metropolitan Museum din New York, la vioara lui Paganini („Il Cannone” – Guarneri del Gesù). În 1997, a fost invitat de Regele Charles al III-lea să cânte împreună cu Carmina Sârbu, sora sa, la Palatul St. James. În același an, a devenit Director de Onoare al Orchestrei Naționale Radio din București. În septembrie 1999, el a deschis sezonul 1999-2000 la Carnegie Hall din New York, interpretând Concertul pentru vioară de Brahms, cu Orchestra Simfonică Americană fiind ovaționat în picioare de public. Dispariția sa a fost consemnată în publicații importante precum The Strad, Classical Music Daily sau Violinist