În incinta emblematicului Palat al Reginei Maria din Balcic, un spațiu încărcat de istorie și rafinament artistic, pe 9 noiembrie 2024 a fost inaugurată expoziția personală Burgul Transilvan, semnată de pictorul Ovidiu Cărpușor. Acest eveniment reprezintă o continuare a unui an remarcabil pentru artist, marcat de două expoziții la Londra (în februarie și iulie) și de participarea la Festivalul Internațional de Artă din Los Angeles, în aprilie. Invitația de a expune în acest loc simbolic este o celebrare a centenarului de la începutul construcției complexului regal, dedicat visului Reginei Maria de a crea un colț de paradis pe țărmul Mării Negre.
Cele 20 de lucrări prezentate, realizate în tehnici diverse – tuș, pastel, acrilic și ulei – surprind orașe medievale, cetăți și biserici fortificate din Transilvania. Prin tematica sa, expoziția reînvie legătura culturală și emoțională dintre România și acest loc mirific, considerat de Regina Maria „un adevărat colț de Rai”. Galeria Cuibul liniștit găzduiește creațiile, integrându-le într-un cadru ce evocă liniștea și splendoarea vremurilor de altădată.
Lucrările lui Cărpușor la Balcic
Proiectul expozițional Burgul Transilvan, început de Ovidiu Cărpușor în urmă cu două decenii, a fost prezentat în numeroase galerii și muzee din România, precum și în cadrul unor institute culturale românești din Viena, Seghedin și Budapesta. De asemenea, acesta a fost apreciat la festivaluri internaționale de artă precum cele de la Florența și Londra, consolidând recunoașterea artistului pe plan internațional.
Cine e Ovidiu Cărpușor?
Absolvent al Universității Naționale de Arte din București, Ovidiu Cărpușor este Doctor în Arte Plastice și Decorative, precum și Expert restaurator pictură, având specializări la Sibiu, București și Florența. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Brașov, a fost distins cu burse de performanță artistică și numeroase premii la competiții de prestigiu.
În ultimele 20 de ani, artistul a expus în peste 400 de evenimente naționale și internaționale, în locații precum Los Angeles, Londra, Veneția, New York, Tokyo, Rotterdam, Melbourne, Bruxelles, Budapesta și multe altele. Lucrările sale, apreciate atât pentru frumusețea lor vizuală, cât și pentru valoarea lor ca investiție, se regăsesc astăzi în colecții private și publice din întreaga lume.
Totodată, Ovidiu Cărpușor s-a remarcat ca manager cultural și curator, organizând expoziții și evenimente menite să promoveze artiști români și să prezinte patrimoniul cultural al României pe scenele internaționale.
Datorită succesului de care s-a bucurat, expoziția Burgul Transilvan de la Palatul Reginei Maria din Balcic va rămâne deschisă publicului până la sfârșitul lunii ianuarie 2025.