Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Adrian Petrușel preia conducerea Universității Babeș-Bolyai

UBB
Profesorii universitari Adrian Petrușel și Daniel David | Foto: UBB

Rectorul Daniel David a precizat se va întoarce în această funcție la instituția clujeană după terminarea mandatului de ministru al educației și cercetării.

Consiliul Studenților din UBB (CSUBB) a salutat numirea lui Daniel David ca ministru, dar și accederea în funcția de rector interimar a lui Adrian Petrușel. “Această alegere reflectă o recunoaștere a profesionalismului, viziunii și contribuției excepționale aduse în domeniul educației și cercetării la nivel național și internațional.



De asemenea, îl felicităm pe Adrian Petrușel pentru preluarea mandatului de rector interimar al UBB, fiind un lider academic recunoscut pentru dedicarea sa în slujba excelenței instituționale. Suntem onorați să fim parte a unei comunități academice ce promovează excelența și valorile europene”, a transmis CSUBB.

Originar din Satu Mare, Petrușel a predat matematica la Școala Generală nr. 2 Gherla, apoi s-a angajat la Institutul de Tehnică de Calcul şi Informatică din Cluj-Napoca. În cariera universitară a urcat până la treapta de profesor, ocupând funcțiile de cancelar, prodecan și decan al Facultăţii de Matematică și Informatică a UBB, după care a fost ales ca prorector al universității.

„Am preluat portofoliul Ministerului Educației și Cercetării. Am făcut asta pentru a ajuta România euroatlantică să facă față unui demers bizar, izolaționist, antiștiință și cu elemente de pseudoreligie.

Situația este atât de gravă, încât, dincolo de îndoieli și nemulțumiri, nimeni care poate contribui cu ceva nu poate refuza să ajute. Antidotul principal la acest demers împotriva României euroatlantice este reprezentat de educație și știință (cercetare).

În conformitate cu cerințele legii, m-am suspendat din poziția de rector. Din 30 decembrie, la propunerea Consiliului de Administrație și cu condiția aprobării acesteia de Senatul UBB, interimatul va fi asigurat de Adrian Petrușel prorector UBB pentru cercetare, dezvoltare, inovare și relația cu doctoratele. Am încredere că UBB este o instituție deja bine așezată instituțional, care nu va fi afectată major de această situație.

Rectorul interimar este o personalitate academică (între primii 2% cei mai citați oameni de știință ai lumii în domeniul său), cu multă experiență administrativă (fost decan și prorector), care va continua implementarea Programului „UBB Q-Optimum” (2024-2029): UBB – Universitate europeană de clasă mondială, demers început în martie 2024 de întreaga echipă a rectoratului și asumat de comunitatea noastră.

La încheierea mandatului de ministru – mai scurt sau mai lung – voi fi onorat să reiau poziția de rector în funcție al universității noastre”, a declarat Daniel David.

UBB





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Unitatea de producție GreenWEEE din Câmpia Turzii se bazează și pe furnizarea de energie electrică prin intermediul parcului industrial în care activează, potrivit primului raport de sustenabilitate al grupului, recent publicat.

GreenWEEE a procesat deșeuri de 38 milioane € la Buzău și Cluj

Articolul următor
Banca Transilvania (BT) Cluj a înregistrat încă un an cu performanțe peste așteptări în 2024, prețul acțiunii supraperformând randamentul indicelui BET al Bursei de Valori București cu 17%.

Banca Transilvania, văzută ca o acțiune atractivă în 2025

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Wild Hills
Citeste mai mult

Cum a fost la inaugurarea Wild Hills

Noul complex din localitatea clujeană Juc-Herghelie și-a deschis oficial porțile, printr-un eveniment presărat cu numeroase momente spectaculoase. “Suntem…
Investiții
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share