Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cseke îi plătește lui Erbașu “bijuteria” din Mănăștur. Gaură de 1,3 mld. € la minister

ANMGD
Muzicienii clujeni au deschis simbolic noul an universitar în clădirea încă nedată în folosință | Foto: ANMGD, Erbașu

Beneficiarul a ținut la secret nerespectarea obligațiilor financiare față de antreprenorul ce finaliza în toamnă clădirea și căminul Academiei de Muzică din Cluj (ANMGD).

Noul vechi ministru al dezvoltării, Attila Cseke, susține că Academia Națională Gheorghe Dima figurează acum pe lista proiectelor prioritare ce vor fi finanțate (dintr-o listă de 771 obiective), alături de căminul studențesc al Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara sau Sala Polivalentă din Brașov.



Guvernul a decis alocarea sumei de 900 milioane lei din fondul de rezervă bugetară, pentru plata lucrărilor executate deja și derulate de Compania Națională de Investiții (CNI), aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).

74 de obiective se vor finaliza ca urmare a achitării ultimelor situații de plată, iar 375 operatori economici vor fi plătiți pentru lucrările efectuate. Suma va fi repartizată pentru achitarea celor 1.952 de facturi pentru lucrări executate și confirmate la plată aferente lunilor septembrie – noiembrie, în vederea asigurării continuității prin programul național de construcții de interes public sau social derulat de CNI.

„Lucrările efectuate trebuie plătite, investițiile începute trebuie continuate. Scopul este să acoperim datoriile și să asigurăm continuitatea dezvoltării României”, a subliniat Attila Cseke.

ANMGD

Restanțele, băgate sub preș

În noiembrie, ministrul dezvoltării, Adrian Veștea, demisiona din funcție pentru a putea fi reinstalat ca președinte al Consiliului Județean Brașov. Rolul său în guvern era preluat interimar, până la constituirea noului executiv, de fostul ministru al finanțelor, Marcel Boloș. La rândul său, Boloș a revenit, în decembrie, în funcția sa de ministru al investițiilor și proiectelor europene.

Deși în noiembrie a vizitat șantierele campusului ANMGD și Institutului de Cercetare în Inteligență Artificială al Universității Tehnice din Cluj, fostul ministru al educației nu pomenea nimic despre blocajul financiar de la hubul cultural din Mănăștur, investiție de 60 milioane €, cofinanțată și de instituția pe care o conducea.

“Vorbim mult, în ultima vreme, de sume mari de bani și de investiții în educație. Înțelegem mai bine valoarea investițiilor atunci când încep să se vadă, așa cum se întâmplă deja în viitorul campus al ANMGD”, spunea Ligia Deca.

Antreprenor general este societatea Construcții Erbașu București, în consorțiu cu Concelex și Terra Gaz Construct. Dirigenția de șantier este realizată de Baseli Drum Consult, iar proiectarea de arhitectură, de FM Design.

ANMGD

Erbașu era cu temele făcute

De fapt academia și căminul erau deja gata încă în octombrie, lucrările fiind demarate în 2021. “Clădirea universității și căminul studențesc sunt gata din punct de vedere structural și arhitectural. Următoarele etape presupun montarea ultimelor echipamente și dotarea cu mobilier. La nivelul sălii de spectacole, am finalizat lucrările la pereții din gips-carton și tavane. Ne concentrăm pe vopsitorii, urmând să începem tratamentele acustice din lemn și să realizăm ultimele finisaje”, anunța Construcții Erbașu.

ANMGD va avea astfel cel mai mare campus din Europa al unei academii de muzică. Hubul cultural și educațional va cuprinde sală de spectacole de 1.000 de persoane, sală de orgă cu 216 de locuri, două amfiteatre cu 230 și 250 de locuri, bibliotecă, săli de curs și regie, de studiu individual, încălzire pentru artişti, individuale (pentru dirijor şi solist).

În proiect mai sunt incluse laboratoare, vestiare pentru artişti, spaţiu pentru depozitarea decorurilor, adăpost de protecţie civilă pentru 140 de persoane la demisol, cămin cu 56 de camere pentru 180 de studenţi, sală de sport. Lucrările la amfiteatrul în aer liber vor fi gata în vara lui 2025. ANMGD are 1.200 de studenți care acum se înghesuie într-o clădire de 4.000 mp, închiriată pe str. I. C. Brătianu, față de 27.000 mp, cât măsoară noul campus din Mănăștur.

Datorii de 6,3 miliarde lei la minister

Cseke a dezvăluit că a preluat ministerul, în noul său mandat, cu datorii de 6,3 miliarde lei. Multe dintre investițiile în derulare au fost oprite sau încetinite deoarece MDLPA nu a putut plăti lucrările, susține actualul ministru. Acesta a arătat prioritățile pentru plata facturilor restante și planul pentru a reconstrui un sistem sustenabil în actuala situație financiară a României.

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență („trenuleț”), ce include măsurile propuse de MDLPA. „Trebuie să vorbim sincer despre situație: am preluat ministerul cu datorii, dar vom plăti facturile. Eu cred în nevoia de dezvoltare, pentru că este motorul economiei. Dezvoltarea nu se oprește”, afirmă ministrul.

ANMGD    

  

Facturi neachitate și la PNRR

El a relatat că ministerul nu a plătit facturi de 1,7 miliarde lei pentru investițiile finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență, dar că acestea vor avea prioritate pentru ca România să nu piardă fonduri europene.

„Între investițiile finanțate din Programele Naționale de Dezvoltare Locală (PNDL) și A. Saligny (PNAS) există multe facturi neplătite, de 3,6 miliarde lei. Plata lucrărilor de infrastructură pentru rețelele de apă, canalizare, gaze va fi prioritară. Va fi stabilit un sistem de priorități și pentru lucrările gestionate de CNI.

Orice investiție care se află mai aproape de finalizare va beneficia de prioritate până la achitarea datoriilor. Până atunci ministerul nu va accepta noi cereri de plată pe PNAS și PNDL. Scopul e să plătim facturile pentru lucrările efectuate și să asigurăm continuarea investițiilor. Vom avea o prioritizare la plata investițiilor, oferim transparență și predictibilitate autorităților locale și antreprenorilor”.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

IMM România acuză Guvernul de atac asupra antreprenoriatului și IMM-urilor

Articolul următor
podcasturi

Rolul podcasturilor în marketing, analizat de universitarii din Cluj și Timișoara

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Radiator Design Show 2025 by ESENZIO

ESENZIO vă invită la cea de-a doua ediție a Radiator Design Show, un eveniment exclusivist dedicat designului și…
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share