Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Noua axă farma a Europei: Cluj – Turda – Mureș. STADA a pornit “motoarele”

Gigantul STADA a pornit “motoarele”
Noua fabrică a necesitat o investiție de 70 milioane euro, un sfert fiind ajutor de stat | Foto: STADA

Prima fabrică de medicamente ridicată de la zero după Revoluție a devenit funcțională în Parcul Industrial Arieș (PIA), cu 70 milioane €. Germanii au cumpărat deja teren de extindere și vor să facă din Transilvania un hub european al fabricației de produse medicamentoase.

Mihai Fugarevici, director general al STADA România, a sintetizat coordonatele investiției. “Am finalizat această fabrică în mai puțin de doi ani, este o realizare extraordinară. Este una dintre cele mai moderne fabrici farmaceutice din Europa, cu tehnologie de ultimă oră. A construi repede nu înseamnă neapărat ceva bun, dar aceasta este o fabrică germană, construită la calitate germană. Este o fabrică modernă, respectă toate principiile de mediu, social și guvernanță (ESG), este unitatea de producție de medicamente cea mai prietenoasă cu mediul din România și nu numai”, a subliniat Mihai Fugarevici.

Un pilon important al proiectului a fost ajutorul de stat de 21 milioane € care  se va întoarce la buget sub formă de taxe și impozite după finalizarea investiției. “Ca mecanism de funcționare, a fost un punct important în atragerea investiției de către România”, a mai adăugat managerul general.

Industria farmaceutică este strategică, aprovizionarea cu medicamente a României și Europei devine o prioritate aflată pe masa tuturor autorităților, a mai menționat directorul general al STADA România.

“Securizarea aprovizionării cu medicamente a României și Europei e o temă extrem de importantă și foarte discutată în ultimul timp. Autoritățile din țară încep să se uite în această direcție și să ofere suport companiilor din domeniu pentru a putea dezvolta această industrie. Zona Cluj – Turda – Mureș se dezvoltă ca o axă farmaceutică importantă pentru România – numărăm 7-8 fabrici”, a arătat Mihai Fugarevici.

“Industria farmaceutică este una strategică, la consolidarea sa a contribuit și STADA. Îmi doresc să am mâine provocarea ca o altă companie farmaceutică, dacă nu la Turda, la Câmpia Turzii, să concureze cu noi pentru cea mai bună fabrică”, a punctat directorul general al STADA România.

Totodată, în Europa se construiesc 44 fabrici de medicamente de la zero. “Sperăm că se vor uita și alți investitori de ce STADA a venit să investească în România, care e mediul în care activează și să spună că e o oportunitate foarte bună să mute producția farmaceutică aici”, a mai spus acesta.

În afară de investiție, STADA a creat la Turda 400 de locuri de muncă, lucru foarte important pentru comunitatea locală, deoarece vorbim despre o industrie elitistă, cu un ridicat nivel salarial și de educație. “Educarea personalului pentru aceste unități devine o provocare pentru întreaga industrie farmaceutică”, a mai adăugat Mihai Fugarevici.

STADA

Hub de producție

Peter Goldschmidt, CEO al grupului STADA, a venit în premieră la Turda pentru a inaugura noua fabrică. “Sunt pentru prima oară la Turda, ca să inaugurez această facilitate ce contribuie la sănătatea oamenilor ca un partener de încredere pentru întreaga Europă. Este un moment important pentru Turda, România, STADA, dar și pentru lanțurile de aprovizionare cu medicamente în țările europene, ca urmare a creării acestui hub care va fabrica produse de calitate, chiar inovative.

Dacă sunt bani de investit pentru viitor, acești bani ar trebui alocați pentru facilități precum cea pe care o avem noi la Turda. Penultima am creat-o în Vietnam pentru a aproviziona Asia și Europa. În România am avut o creștere a afacerilor cu 34% anul trecut; aceasta pentru că suntem competivitivi și dispunem de un portofoliu adecvat.

Investiția am făcut-o nu singuri, ci cu ajutorul Guvernului României, al antreprenorilor locali; rezultatul este o capacitate de producție care creează 400 de locuri de muncă. În plus, am achiziționat și alt teren pentru o dezvoltare ulterioară. De asemenea, centrul de verificare a calității de aici este important.

Am ales România și Turda pentru calitatea oamenilor deoarece, dacă nu găsești personalul potrivit, investiția nu se mai concretizează. Nu puteam realiza investiția nici fără sprijinul întreprinderilor locale mici și mijlocii, majoritatea echipamentelor existente în laborator au fost furnizate de companii românești”, a evidențiat Peter Goldschmidt, CEO al grupului STADA.

La orizont: europenizarea lanțurilor logistice

“În 2022, aveam doar o viziune și un vis despre această fabrică din România. În 2023, am început construcția și este uimitor că o avem gata în 15 luni. Este o locație strategică foarte bună pentru a furniza medicamente oamenilor, pacienților în Europa.

Avem tehnologia cea mai modernă: proces de fabricație automatizat, cel mai bun sistem de împachetare, evităm risipa de hârtie prin formatul electronic. Am apelat la companii locale pentru construirea fabricii, clădirile consumă electricitate din surse “verzi” pentru reducerea emisiilor de carbon”, a detaliat Miguel Pagan, Chief Technological Officer al STADA.

“Este un proiect fantastic nu numai pentru STADA, ci pentru investitorii germani din România, o dovadă a conexiunii dintre cele două țări care poate genera o asemenea investiție. Se vede moștenirea culturală germană de aici, din Transilvania, faptul că națiunile noastre sunt apropiate din punct de vedere economic, dar și că suntem țări membre ale unor alianțe precum NATO sau UE.

Germania este mândă că se numără printre cei mai mari investitori străini din România, dar și în relațiile comerciale, în creștere de la an la an. Investiția are un rol important pentru noile locuri de muncă, tehnologia pe care o aduce, e focusată pe sustenabilitate. O dovadă a cooperării foarte bune cu Guvernul României, ce a oferit un ajutor financiar important, dar și cu autoritățile locale, cu antreprenorii de aici.

Să nu uităm că în ultimul timp ne-am confruntat cu multe provocări în lume și în Europa: pandemia – o povară mare pentru multe țări, agresiunea rusă în Ucraina, alte conflicte regionale de pe glob. Tocmai de aceea este necesară europenizarea lanțurilor comerciale: asta se întâmplă și aici, prin crearea unui hub farmaceutic poziționat strategic care să dea Europei mai multă stabilitate, independență”, a remarcat Peer Gebauer, Ambasadorul Germaniei în România.

Competiție industrială Turda – Câmpia

“Mă bucur ca primarul din Turda a avut deschidere și a văzut cât de important este domeniul acesta. De altfel, vin de la Câmpia Turzii, unde am vizitat o altă facilitate (fabrica belgiană de panificație La Lorraine, investiție de 100 milioane €, n. red.). Ce bine este că între cele două localități este o competiție frumoasă care aduce beneficii cetățenilor, așa se întâmplă când autoritățile locale au o viziune.

Investiția de aici a început în anul record al României după Revoluție, 2022, când am reușit să atragem cea mai mare sumă a investițiilor străine directe (ISD) în România, 10,4 miliarde de euro, inclusiv contribuția STADA. Atunci am înțeles cât de important este să beneficiem de transferul de tehnologie și cunoaștere și să realizăm conexiunea între ISD și orizontala companiilor românești, pe plan local și național.

STADA are prezență și la București, Timișoara, fiind conectată și cu celelalte puncte de lucru din Serbia, Bulgaria, deci o relaționare economică benefică într-un domeniu strategic. Suntem puși să facem față provocărilor economice de securitate, fiind țară vecină a Ucrainei, cu un război care durează de trei ani.

Deci este nevoie de medicamente, nu numai pe lanțurile logistice, dar și ca producție. Nu întâmplător s-a ales Turda, asemenea investiții se fac în jurul municipiilor cu centre universitare bine dezvoltate, centre de cercetare și inovare (CDI). În Turda există forță de muncă de calitate și bine pregătită, se profilează învățământul profesional dual”, a enumerat președintele Senatului României, Nicolae Ciucă.

Cutii cu Made in Romania

“Într-o perioadă de provocări geopolitice și medicale, autonomia în domeniul producției de medicamente, sustenabilitatea industriei farmaceutice, încurajarea programelor de cercetare trebuie să rămână un proiect de țară și strategia oricărui guvern. Nevoia de acces la medicamente, inclusiv critice, este esențială. Dezvoltarea parteneriatului cu sectorul privat al farmaceuticii este extrem de importantă.

Guvernul României a susținut printr-un ajutor de stat consistent o investiție care va atrage și altele din domeniul farma la nivel național. Stabilirea unei independențe a UE nu numai în producția, ci și în privința materiei prime de medicamente reprezintă o condiție esențială, o provocare, dar și măsuri de luat în viitorul apropiat.

Produsele pe care va scrie fabricat în România, în Turda vor fi distribuite în 120 de piețe, primele linii de produse fiind de medicamente pentru afecțiuni cardiologice și nefrologice. Faptul că am concurat cu Austria și Cehia pentru conturarea acestei investiții și am câștigat spune multe despre locul actual al României în economia Europei. Vă aștept cu o nouă investiție”, a fost mesajul transmis de consilierul de stat la Cancelaria Primului Ministru, Carmen Orban.

Aduce bani mai mulți la buget

Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a fost prezentat la inaugurare prin intermediul unei holograme 3D. “Industria farmaceutică trebuie să reprezinte unul dintre motoarele de dezvoltare a României. O investiție majoră, nouă, de 70 milioane de euro, s-a făcut la Turda de către STADA, este drept și cu ajutor de stat consistent.

Totuși, acest lucru nu vine decât să confirme interesul Guvernului României de dezvoltare a industriei farmeceutice de produse finite, dar și de materii prime. Europa trebuie să redevină autonomă în producția de medicamente. Dezvoltarea economică a acestei zone este condiționată de asemenea investiții consistente ce vin în întâmpinarea strategiei UE prin Alianța pentru Medicamentele Critice.

De asemenea, fabrica va fi un motor de dezvoltare local la Turda și în județul Cluj. Sunt convins că împreună cu universitățile din Cluj-Napoca vor crea și o bază puternică de CDI în domeniul farmaceutic pentru că producția este legată și de această activitate care va face și mai competivitivă industria farmaceutică din România”, a subliniat ministrul.

“Municipiul Turda este unul dintre exemplele de bună practică pentru implementarea proiectelor din fonduri ale UE. Cifrele proiectului vorbesc de la sine: 375 de locuri de muncă, o valoare a proiectului de 324 de milioane de lei, suport din partea bugetului de stat de peste 100 milioane, dar și o capacitate anuală de producție de 160 de milioane de cutii de medicamente.

Aceste cifre ne arată importanța proiectului, dar și efectul multiplicator pentru Turda și pentru economia națională: crearea de locuri de muncă, valoarea investițiilor atrase, banii care se generează suplimentar la bugetul de stat”, a fost mesajul ministrului finanțelor, Marcel Boloș.

Fabrică la standarde sustenabile

“Este o facilitate care contribuie la dezvoltarea farmaceuticii, dar și face pași importanți în protecția mediului, fiind un exemplu de integrare a sustenabilității în procesele de producție farmaceutică. Investiția reprezintă și un model de gestionare responsabilă a resurselor naturale într-o industrie, cea farmaceutică, unde eficiența și inovația sunt esențiale, iar provocările impactului asupra mediului nu pot fi ignorate.

Noua investiție de la Turda ne arată că există soluții de diminuare a acestui impact. Fabrica este construită cu cele mai înalte standarde de sustenabilitate, cu materiale și tehnologii ce reduc emisiile de carbon și optimizează consumul de energie. Protecția resurselor de apă și a solului este prioritară, iar unități de acest tip pot avea un impact major de minimizare a resurselor.

Managementul prin monitorizare automată a proceselor și reducerea la minimum a deșeurilor arată că sustenabilitatea nu este doar o idee, ci o practică integrată în activitățile zilnice ale companiei. Astfel, un investitor poate contribui la menținerea echilibrului ecologic local, iar dezvoltarea economică poate merge mână în mână cu responsabilitatea față de mediu. Viitorul nostru depinde de cum ne folosim resursele astăzi”, a fost de părere Paul Barbur, secretar de stat în Ministerul Mediului.

Angajează tinerii de la universități

“Avem o ocazie destul de rară de a asista la inaugurarea unei fabrici de medicamente construite de la zero, într-un timp foarte scurt față de ceea ce suntem noi obișnuiți. În perioada Covid s-a văzut clar ce răspuns au avut țările dependente de medicamente produse în alte regiuni ale lumii decât Europa. Să ne uităm la sezonul de iarnă 2023-2024, cu un deficit de medicamente de uz pediatric, rezolvat cu contribuția exclusivă a producătorilor români.

Este esențial sa avem capacitate de producție națională, dar dezvoltarea acestor unități nu constă numai în ridicarea de ziduri, ci și de resursele umane, de specialiștii necesari, greu de găsit în această perioadă. Apropierea de centrele universitare Cluj-Napoca și Târgu Mureș este un mare avantaj pe care îl va utiliza STADA.

Am văzut colegi farmaciști, rezidenți la laboratorul de control. Este o capacitate de producție care înseamnă un sfert din medicamentele care se fabrică acum în România într-un an. Îmi doresc să ne chemați cât de curând pentru a inspecta capacitate de producție noi”, a îndemnat Răzvan Prisada, președintele Agenției Române a Medicamentului.

“Vorbim aici despre accesul pacientului la sistemul medical, servicii medicale, medicamente; despre debirocratizare – ceea ce am văzut în interiorul fabricii, conceptul fără hârtie; finanțare corectă – să reducem și să eficientizăm costurile din sistemul de sănătate, acces la produse medicamentoase. Apoi vorbim despre resursa umană, materială educațională.

Aici am văzut oameni tineri, deci îi vom ține în țară – trebuie să le dai orizont, forță, vitalitate și ziua de mâine. Este importantă și predictibilitatea în sistemul sanitar, să știm pe ce ne bazăm pentru că resursele nu sunt nelimitate”, consideră Valeria Herdea, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Au cumpărat teren de extindere

“E o minune că s-a realizat această fabrică, în opt ani am avut foarte multe lucrări în Turda, 81 de proiecte europene. Mi-am dat seama că unele se pot face mai repede, altele mai încet, în funcție de antreprenorii pe care ți i-a hărăzit soarta. La STADA se vede că e activitate privată, asumată. STADA a devenit un lider de elită, se va erija în cel mai important din Turda, pe lângă alți investitori aleși pe care îi avem.

Deja la Turda sunt foarte multe investiții, aproape ca nu mai avem teren pentru a le pune la dispoziție altora. STADA va fi compania care va influența politica de medicamente în România, și nu numai. Am informații că, pe lângă cele 10 ha cumpărate, pe care jumătate a edificat această bijuterie, STADA a mai reținut 7,5 ha în parcul logistic din Turda.

Am avut o discuție de patru ore cu echipa directorului STADA, ei mai aveau alte opt puncte în Europa unde să se localizeze, dar au ales Turda. Pentru municipiul nostru acesta reprezintă deja alt capitol de dezvoltare. Așteptăm ca toți investitorii care au venit să rămână cât mai mult la Turda. Alles Gute!” le-a urat investitorilor primarul municipiului, Cristian Matei.

Nouă linii de producție automatizate

Grupul STADA a inaugurat, la Turda, cea mai mare investiție realizată de o companie multinațională într-o unitate de producție farmaceutică din România din ultimii 30 de ani. Aceasta va avea un rol major în asigurarea lanțului de aprovizionare cu produse farmaceutice în Europa. Fabrica este autorizată și funcțională, primele loturi fiind deja produse.

Unitatea a fost dotată cu tehnologie de ultimă generație, care asigură producția și furnizarea sustenabilă de medicamente eliberate pe bază de prescripție medicală: antidepresive, antihistaminice și antiinflamatoare, pentru tratamentul diabetului, colesterolului ridicat sau hipertensiunii.

Hub-ul de producție și ambalare dezvoltat de la zero asigură livrarea de produse de îngrijire personală prin intermediul depozitului său automatizat (7.400 de paleți). Aici funcționează acum nouă linii de producție automatizate pentru capsule și tablete. Datorită spațiului de 100.000 mp unde este amplasată, capacitatea de producție permite o dezvoltare pe viitor.

Fabrica utilizează materiale ecologice pentru ambalaje, iar panourile fotovoltaice și iluminatul cu consum redus de energie contribuie la reducerea emisiilor de carbon. 45% din consumul de energie al grupului provine deja din surse regenerabile, STADA fiind printre primele companii farmaceutice la nivel mondial în materie de sustenabilitate.

Unitatea de producție este amplasată strategic în centrul piețelor europene unde STADA își desfășoară operațiunile, în cadrul UE. Aceasta oferă conexiuni și posibilități de colaborare cu laboratoarele de testare din Timișoara, cu mai multe unități cheie de producție din Balcanii de Vest și cu centrul de excelență pentru îngrijirea sănătății al STADA din Trinec (Cehia).

STADA România activează prin două entități: STADA M&D și STADA Hemofarm (laborator de testare a produselor întregului grup, la Timișoara). În 2022, filiala a înregistrat afaceri consolidate de 247 milioane lei, în creștere cu 37% față de 2021, plasându-se în top 10 producători de medicamente generice.

STADA Arzneimittel, cu sediul central în Bad Vilbel (Germania), produce medicamente inovative, generice, produse farmaceutice de înaltă specializare (biosimilare) și fără prescripție medicală. Grupul a raportat afaceri de 3,8 miliarde euro în 2022 și un profit înainte de impozitare de 875 milioane. Grupul este prezent în 120 de țări, cu 17 fabrici și 11.000 de angajați.09

Articol apărut în ediția tipărită Transilvania Business nr. 134

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
AIAIC, Consiliul Județean Cluj și Wizz Air - cea mai sustenabilă companie aeriană din EMEA*, anunță o nouă rută internațională din Cluj-Napoca către Castellon (Spania).

Wizz va zbura spre Castellon de la Cluj

Articolul următor

Continental Timișoara a produs afișajul de bord multidisplay numărul 1.000.000

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Un nou pod peste Mureș în zona Cenad

Viitorul pod peste Mureș  va fi construit în zona Cenad, din județul Timiș, rod al colaborării româno-ungare pentru…
Turism
Citeste mai mult

Ovi Pascu, omul care vorbește cu lemnul

Lemnul vorbește! Dar nu toată lumea îl aude și îl înțelege. Artistul orădean, Ovidiu Pascu, „Moșul” pentru prieteni,…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share