Autoritățile județene din Cluj au anunțat semnarea contractului pentru realizarea legăturii între DN 1C și DJ 109D, în zona Tetarom III.
Proiectul aflat în gestiunea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a fost inițiat de Consiliul Județean (CJ) Cluj, în 2021, pentru a elimina blocajele și a fluidiza circulația pe acest sector extrem de circulat. CJ a întocmit studiul de fezabilitate și l-a predat ulterior gratuit CNAIR.
“Cu siguranță, realizarea acestui pasaj va constitui o facilitate extrem de importantă pentru miile de clujeni care activează în parcul nostru industrial de la Jucu, contribuind și mai mult la consolidarea rolului acestuia de catalizator al dezvoltării economico-sociale a întregii zone.
Valoarea proiectului este de 81,4 milioane de lei, din care finanțarea asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de 57 milioane”, potrivit președintelui CJ, Alin Tișe.
În 2022, CJ Cluj a realizat proiectarea pasajului, alocând din bugetul său 300.000 de lei, instituția aprobând indicatorii tehnico-economici a investiției. În 2023, documentația și avizele eferente au fost depuse la CNAIR.
Prin intermediul proiectului se urmărește atât fluidizarea traficului pe DN 1C, în zona Tetarom III, cât și reducerea sau eliminarea accidentelor rutiere soldate cu victime sau cu pagube materiale. În Tetarom III își desfășoară activitatea 27 de companii cu investiții de 620 de milioane de euro, fiind create 7.500 de locuri de muncă.