Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Comerțul internațional al Bihorului, pe plus în primele nouă luni din 2024

Companiile din județul Bihor au exportat mai mult decât au importat în primele nouă luni din 2024. Potrivit ultimelor date al Direcției Județene de Statistică (DJS) Bihor, exporturile FOB realizate în perioada 1.I–30.IX.2024 au fost de 2.191.012 mii euro, iar importurile CIF au însumat 2.220.744 mii euro.

Comparativ cu perioada 1.I–30.IX.2023, exporturile au crescut cu 1,02%, iar importurile au crescut cu 0,96%.

Cele mai mari ponderi la export

În perioada analizată, ponderi importante în structura exporturilor sunt deţinute de secţiunea maşini, aparate şi echipamente electrice, aparate de înregistrat sau reprodus sunetul şi imaginea – 987.915 mii euro (44,7%); mijloace de transport – 243.407 mii euro (11,1%), secţiunea instrumente şi aparate optice, aparate fotografice, cinematografice, de măsură și control sau precizie – 156.670 mii euro (7,3%), materiale plastice, cauciuc și articole din acestea – 125.950 mii euro (5,7%), mărfuri și produse diverse – 119.682 mii euro (5,5%).

Cele mai mari ponderi la import

În structura importurilor, ponderi importante sunt deţinute de secţiunea maşini, aparate şi echipamente electrice, aparate de înregistrat sau reprodus sunetul şi imaginea – 629.588 mii euro (28,4%); produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe – 274.226 mii euro (12,3%), metale comune şi articole din acestea 235.156 mii euro (10,6%), materiale plastice, cauciuc și articole din acestea – 165.147 mii euro (7,6%) și mijloace de transport – 143.571 mii euro (6,5%).

Date explicative

Soldul balanței comerciale FOB/CIF se calculează pe baza valorii exportului FOB și a importului CIF, ca diferență între acestea.

Soldul pozitiv al balanței comerciale se numește excedent, iar cel negativ se numește deficit.

Prețul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă prețul la frontiera țării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum și toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.

Prețul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă prețul la frontiera țării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale prețului FOB, cât și costul asigurării și transportului internațional.

 



Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Finanțare europeană pentru Parcul de Specializare Inteligentă nr. 1 din Oradea

Articolul următor

Direcția Tehnică a Primăriei Oradea, realizări în 2024, planuri pe 2025

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Educație
Citeste mai mult

România fără busolă

De șase zile ne aflăm în etapa în care România își recreează un nou destin educațional, în spațiul…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share