Infuzia de capital așteptată de companiile de construcții prin proiectele administrațiilor publice locale din județul Brașov, derulate cu fonduri CNI, depinde de criteriile de prioritizare stabilite de actualul ministru al Dezvoltării. Adrian Veștea, fostul ministru MDLPA: „Eu aș fi lăsat procedura care exista pe vremea mea, aceea de a plăti facturile în ordinea în care au fost depuse”.
Proiectele administrațiilor publice locale în derulare din județul Brașov, finanțate cu fonduri din bugetul Companiei Naționale de Investiții, sunt în valoare de peste 1,2 miliarde lei.
CNI a inițiat și derulat o serie de proiecte în județul Brașov dintre care 24 de proiecte sunt în derulare, unul cu indicatorii aprobați, alte 6 în achiziție, iar 157 sunt prinse în lista de sinteză.
De la bugetul CNI pe 2024 la cel alcătuit pentru lucrările pe 2025, s-au stabilit o serie de criterii prin care se prioritizează la finanțare anumite proiecte, cele aflate în derulare.
Fostul ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, sub gestiunea căruia sunt derulate proiectele CNI, apreciază că firmele care au profil de subcontractori pot intra într-o criză de cashflow.
„Eu aș fi lăsat procedura care exista pe vremea mea, aceea de a plăti facturile în ordinea în care au fost depuse. Prioritizarea anumitor proiecte cred că va duce la situația în care firmele mai mici vor avea de suferit de pe urma acestor măsuri, fiindcă au o alocare bugetară mult mai mică decât cele care sunt proiecte mari sau proiecte strategice. În felul acesta pot fi puse într-o situație critică firmele care astăzi au de construit un dispensar, o creșă sau o sală de sport”, a declarat Adrian Veștea, care ocupă în acest moment funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov.
Potrivit datelor publice, proiectele în derulare ale administrațiilor publice din Brașov, au o valoare de peste 1,2 miliarde de lei. În timp ce în 2024 au fost finalizate proiecte în valoare de aproximativ 25 milioane lei.