Constructorii de pe cele trei subsecțiuni ale tronsonului CF Brașov – Sighișoara au avansat într-un interval de 9 luni cu 12, respectiv 14%. Lucrările la stația Stupini sunt finalizate, iar pasajul rutier de la ieșirea din stația Apața este dată în circulație. Viaductul de 1,1 km Apața – intrare tunel Ormeniș este realizat, așteptându-se străpungerea TBM-ului.
Lucrările de modernizare a liniei CF Brașov – Simeria, pe secțiunea Brașov – Sighișoara, executate în baza a două contracte au avansat în 9 luni cu 12, respectiv 14%.
Vorbim așadar despre contractul câștigat de Asocierea Railworks (Alstom Transport – Aktor Technical Societe Anonyme – Arcada Company – Euro Construct Trading 98 S.R.L) pe subsecțiunile 1. Brașov – Apața și 3. Cața – Sighișoara, care a ajuns la stadiul fizic de execuție a lucrărilor de 43,98%, de la 30,03% la finele lunii mai 2024.
Lucrările în cadrul celui de-al doilea contract, onorat de asocierea formată din Aktor S.A. (lider asociere) – Alstom Transport S.A. – Arcada Company S.A., aferent subsecțiunii 2. Apața – Cața, au înaintat la 45,05%, de la 32,90% la finalul lunii mai 2024.
Potrivit estimărilor constructorilor pe subsecțiunile Apața – Cața, la finalul anului anterior, lucrările ar fi trebuit să atingă 46,84%. Astfel, se înregistrează o întârziere relativ minoră din cauza „evenimentelor de risc care afectează desfășurarea normală a programului de execuție inițial”, explică Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. la solicitarea Transilvania Business.

Obiective finalizate
Pe cele trei subsecțiuni lucrările continuă în condiții de vreme bună. Se efectuează lucrări cu diferite grade de complexitate precum terasamente, suprastructură, construcții civile, linii de contact, podețe, viaducte, apărări de maluri sau semnalizare.
În cele două grafice regăsiți stadiul lurărilor pe obiective, în cadrul celor două contracte.
Obiectivul Stația Stupini (subsecțiunile 1 & 3) figurează drept finalizat, iar pasajul rutier de la ieșirea din stația Apața (subsecțiunea 2) este finalizat și dat în trafic. Viaductul de 1,1 km Apața – intrare tunel Ormeniș este și acesta finalizat, așteptându-se strâpungerea TBM-ului (Tunnel Boring Machine) dinspre partea Aktor a dealului de lângă Racoș.
Viaductul din capul Y al staţiei Apaţa are 1.1 km pe un fir, cu 36 de deschideri de câte 30 m pe fiecare fir. Linia CF va continua prin tunelul Ormeniș la care lucrează Aktor. La ieșire din tunelul Ormeniș, Arcada construiește un al doilea viaduct.

Desfășurarea de resursă umană și echipamente
Pe șantierul aferent subsecțiunilor 1. Brașov – Apața și 3. Cața – Sighișoara, constructorii au mobilizat 944 muncitori și 430 de utilaje.
În timp ce pe șantierul aferent subsecțiunii 2. Apața – Cața, sunt mobilizați 472 muncitori și 56 de utilaje plus 4 utilaje de forat tip Tunnel Boring Machines (TBM), care străpung dealul de lângă Racoș pentru a face loc tunelurilor gemene de la Ormeniș.
Plățile, conform contractului: 40,86% și 43,43%
Plățile efectuate către constructori sunt conform contractelor, potrivit Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” S.A.. Constructorii ies din iarnă cu decontări ale lucrărilor depășind 40% din valoarea contractelor adjudecate.
Astfel, pentru subsecțiunile 1 și 3, valoarea plăților efectuate este de 1,316 miliarde lei (fără TVA), reprezentând 40,86% din valoarea ofertată, iar pentru subsecțiunea 2, valoarea plăților efectuate a ajuns la 1,288 miliarde lei (fără TVA), adică 43,43% din valoarea cu care asocierea a câștigat contractul.
Reamintim că valoarea contractului pe subsecțiunile 1 & 3 este de 3,22 miliarde lei, iar constructorii vor interveni pe o lungime de 84 km.
Contractul aferent subsecțiunii 2 Apața – Cața, din cadrul proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Brașov – Sighișoara, a fost câștigat la o valoare de 2,97 miliarde de lei, iar constructorii vor interveni pe o lungime de 28 km.