Lucrările de construire a unității de dezintegrare moleculară din zona Pata Rât înregistrează un progres de 80%.
Proiectul de execuție a primei instalații de tratare prin dezintegrare moleculară pentru valorificarea energetică a deșeurilor municipale din județ înaintează în ritm alert, fiind aproape de finalizare.
„Am solicitat o mobilizare exemplară, context în care, până cel târziu în cea de-a doua jumătate a lunii mai, ne dorim să efectuăm primele teste și probe ale acestei stații cu adevărat revoluționare. Începând chiar din acest an, vom procesa primele gunoaie, deșeurile clujenilor urmând a se transforma într-o veritabilă sursă de energie”, a anunțat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj.
După finalizarea etapei de construire a halei care va adăposti stația de dezintegrare moleculară, după 15 aprilie, vor fi livrate și puse în funcțiune utilajele aferente instalației. Viitoarea stație de dezintegrare a deșeurilor, integral automatizată, va reduce semnificativ cantitățile de deșeuri rezultate din sortarea reciclabilului și tratarea mecano-biologică.
Ca urmare a valorificării energetice, energia verde produsă într-un an va putea acoperi consumul CJ Cluj, stadionului Cluj Arena și celorlalte instituții subordonate. Investiția de construire, montare și dare în funcțiune a instalației cu o capacitate anuală de procesare de 25.000 tone de deșeuri reziduale se ridică la 60 milioane de lei. Finanțarea este asigurată din fonduri proprii ale CJ Cluj.