Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Răzvan Pîrjol pleacă de la conducerea SC Turism Felix SA, începând cu 1 aprilie 2025

După mai puțin de un an de când a preluat această funcție (1 mai 2024), directorul general al SC Turism Felix va părăsi poziția pe care o ocupă, începând cu data de 1 aprilie 2025.

SC Turism Felix SA este deținută de fondul de investiții Transilvania Investments.

Încetarea mandatului de director general a lui Răzvan Pîrjol a fost anunțată pe bvb.ro.

Potrivit anunțului de pe Bursa de Valori București, în cadrul ședinței Consiliului de Administrație din data de 06.03.2025, s-a aprobat încetarea, prin acordul părților, a contractului de mandat al domnului Emil-Razvan Pîrjol, Director General, începând cu data de 1 aprilie 2025. Domnul Emil-Răzvan Pîrjol își va exercita atribuțiile funcției până la data menționată.

Consiliul de Administrație va întreprinde toate măsurile legale și necesare pentru a asigura continuitatea operațiunilor companiei în conformitate cu prevederile statutare și legale.

Compania mulțumește domnului Emil-Răzvan Pîrjol pentru contribuția sa semnificativă la dezvoltarea Turism Felix S.A. În timpul mandatului său, acesta a inițiat cu succes procesul de reorganizare și repoziționare a Societății ca lider în turismul balnear și a finalizat semnarea contractului de afiliere la un lanț hotelier internațional pentru primul hotel din Băile Felix, aflat în patrimoniul societății.

Societatea Turism Felix S.A. îi urează domnului Emil-Răzvan Pîrjol mult succes în cariera sa și în realizarea proiectelor viitoare”, se mai arată în comunicatul semnat de președintele Consiliului de Administrație al SC Turism Felix, Marius-Adrian Moldovan.

La venirea sa la conducerea SC Turism Felix, Răzvan Pîrjol spunea că vrea să facă din Băile Felix o stațiune pentru tot cursul anului, un fel de Mamaia de Oradea.

Citiți integral aici interviul acordat de Răzvan Pîrjol pentru Transilvania Business la preluarea mandatului de director general al SC Turism Felix: https://www.transilvaniabusiness.ro/2024/05/01/razvan-pirjol-vrea-sa-faca-din-baile-felix-o-statiune-pentru-toate-lunile-anului/

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

România la majorat! 18 ani de UE, câți bani am primit

Articolul următor

Explorând Viitorul Feroviar: Conferinţele Club Feroviar - Infrastructură

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Investiții

Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Educație
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share