Cele două universități clujene au intrat în parteneriatul pentru noul pol de cercetare, dezvoltare și inovare (CDI), investiție de 67 de milioane de euro.
“După un efort de peste patru ani de muncă și pregătire intensă, am reușit să facem un pas major pentru România. Am semnat contractul de finanțare pentru Hubul Român de Inteligență Artificială (HRIA), proiect de anvergură care va fi implementat sub coordonarea Universității Politehnica București (UPB).
Obiectivul principal este crearea HRIA care va deveni un pol de excelență pentru CDI în domeniu, contribuind la integrarea cercetării științifice de vârf în Spațiul European de Cercetare.
Prin parteneriatele cu șase dintre cele mai reprezentative universități din România și opt întreprinderi mici și mijlocii inovative, acest proiect va genera noi soluții pentru sectoare cheie precum medicina, securitatea, orașele inteligente și protejarea mediului”, a spus rectorul UPB, Mihnea Costoiu.
“HRIA va dezvolta prototipuri și sisteme de IA care vor contribui la dezvoltarea industriei din țară. Partenere sunt Universitatea Tehnică (UTCN) și Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca, Universitatea de Vest și Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Tehnică G. Asachi Iaşi, Universitatea din București.
Este o realizare extraordinară care va plasa România în centrul dezvoltării tehnologice europene și va contribui semnificativ la creșterea impactului global al comunității de AI din țara noastră.
Investiția, în valoare de 67,6 milioane de euro, este cofinanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027”, a spus oficialul UPB. Coordonator al proiectului este Adina Florea.