Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj a obținut o finanțare de 7,9 milioane de lei pentru programul “Primul student din familie”.
Proiectul ”Orizont – Program avansat de sprijin și incluziune pentru primii studenți din familie” a fost depus de USAMV în cadrul apelului competitiv din Programul Educație și Ocupare, finanțat din prioritatea ”Prevenirea părăsirii timpurii a școlii și creșterea accesului și a participării grupurilor dezavantajate la educație“.
Obiectivul specific este promovarea accesului egal la educație și formare de calitate și favorabile incluziunii și absolvirii acestora, în special pentru grupurile defavorizate, începând de la educația și îngrijirea timpurie, continuând cu cea generală și profesională până la învățământul terțiar, educația și învățarea în rândul adulților, inclusiv prin facilitarea mobilității în scopul învățării pentru toți și a accesibilității pentru persoanele cu dizabilități.
Proiectul aprobat cu o valoare eligibilă de 7,9 milioane lei va fi finanțat prin Fondul Social European Plus. USAMV deține rolul de lider de proiect, parteneri fiind Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Colegiul de Servicii în Turism Napoca.
Proiectul se va derula pe o perioadă de 30 de luni, sub coordonarea prof. univ. dr. Ioana Roman. Obiectivul general al proiectului vizează furnizarea de către parteneriatul creat de măsuri de sprijin integrate pentru 185 elevi și 170 studenți. Beneficiarii măsurilor de sprijin sunt elevi și studenți care prezintă deficiențe de învățare, cu risc de a nu finaliza forma de studii pe care o urmează.
Pentru realizarea obiectivului general sunt propuse măsuri concrete de sprijin, care prin implementarea lor să amelioreze starea de fapt în care se regăseste grupul țintă și care să contribuie la atingerea rezultatelor și a indicatorilor apelului de proiecte. Totodată, se promovează accesul egal la educație de calitate și reducerea abandonului universitar, punându-se accent pe sprijinirea grupurilor defavorizate.
”Prin acest proiect, USAMV contribuie activ la dezvoltarea unei societăți incluzive și echitabile, oferind sprijin tinerilor aflați în situații de risc educațional și facilitând integrarea socială a elevilor sau studenților care provin din medii defavorizate”, a precizat Ioana Roman.