Marți, 8 aprilie 2025, Oradea a fost desemnată Destinația anului 2025 în România, la categoria „Orașe care inspiră”.
Gala Destinația Anului® 2025 a avut loc la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu. Municipiul Sibiu a fost desemnat anul trecut Destinația anului.
Celelalte orașe nominalizate la această categorie au fost: Brașov, București, Chișinău – Republica Moldova, Cluj Napoca, Constanța, Iași, Piatra Neamț, Sibiu, Târgu Neamț și Timișoara.
Trofeul decernat Oradiei a fost ridicat de către Alexandru Chira, directorul Visit Oradea.
La Gală a fost prezent și primarul Oradiei, Florin Birta.
„Această recunoaștere este o dovadă a transformării spectaculoase a orașului nostru într-un loc care atrage admirația și inspirația vizitatorilor din România, dar și din întreaga lume.
Oradea este cu adevărat specială.
De ce? Pentru că avem o arhitectură cu adevărat deosebită, bine pusă în valoare.
Pentru că Oradea este un exemplu de dezvoltare urbană sustenabilă. Cu spații publice moderne, piețe pietonale, evenimente memorabile și o atmosferă prietenoasă pentru locuitori și turiști.
Această distincție este o realizare a comunității noastre – a tuturor celor care contribuie la frumusețea, energia și unicitatea orașului nostru”, a declarat Florin Birta.
Acesta a ținut să mulțumească colegilor din Primăria Oradea și de la Visit Oradea pentru abnegația de care dau dovadă, în folosul Oradiei și a orădenilor.
În același timp, a mulțumit tuturor orădenilor implicați în transformarea orașului într-un loc mereu mai bun și mai atractiv.