Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

TuȘiTulcea – Festival de savori dobrogene

Tulcea celebrează din nou gustul unic al scrumbiei dunărene și tradițiile pescărești, în cadrul Festivalului „Scrumbii de Rusalii”, care va avea loc în perioada 6–8 iunie 2025, în pitorescul Sat Pescăresc Tradițional.

La ediția inaugurală a Festivalului, care a avut loc de Florii în 2024, au participat peste 4.000 de spectatori, iar ca urmare a succesului de care s-a bucurat evenimentul, numărul participanților e așteptat să se dubleze la cea de-a doua ediție.



Festivalul revine într-un format extins, cu și mai multe surprize culinare, momente artistice și experiențe autentice pentru toate vârstele. Evenimentul pune în prim-plan tradițiile și preparatele pescărești, în special scrumbia – produs emblematic al Tulcei, recunoscut la nivel european prin certificarea IGP.

🎶 Muzică live și atmosferă de festival

Festivalul propune o experiență completă, în care gastronomia întâlnește muzica live, transformând fiecare zi într-o celebrare a spiritului dobrogean – liber, creativ și primitor. Timp de trei zile, scena festivalului va găzdui concerte live – jazz, etno-jazz, blues și rock – oferind o coloană sonoră în armonie cu peisajul Satului Pescăresc. Muzica va completa atmosfera cu senzații de tihnă, relaxare și zâmbete sincere, creând un fundal perfect pentru savurarea preparatelor locale și a momentelor trăite împreună.

Numele artiștilor care vor urca pe scenă vor fi anunțate în curând.

🍽️ Tradiții culinare și gusturi locale

Festivalul celebrează scrumbia în toate formele ei – la grătar, afumată, marinată – dar și alte preparate din pește din Deltă și Marea Neagră. De asemenea, vizitatorii vor putea savura plăcinte dobrogene, baclavale, și alte rețete locale, într-o incursiune delicioasă în bogata și variata gastronomie dobrogeană.

Evenimentul reunește crame dobrogene de vinuri, zeci de producători artizanali de dulciuri și alte bunătăți locale, dar și expozanți din alte regiuni ale țării, pentru prima dată la această ediție.

👨‍👩‍👧‍👦 Activități pentru toate vârstele

  • Demonstrații culinare și degustări ghidate;
  • Ateliere de educație senzorială pentru copii și adulți;
  • Ateliere de marangozerie (bărci tradiționale);
  • Lansări de carte;
  • Cursuri de echitație și plimbări cu trăsura în apropierea microdeltei Zaghen;
  • Ateliere de educație ecologică.

🚍 Acces facil din oraș

Pentru confortul publicului, vor fi disponibile autobuze care vor circula din 30 în 30 de minute din centrul orașului spre Satul Pescăresc. Locația se află la doar 10 minute de centrul orașului, într-un cadru natural spectaculos, lângă microdelta Zaghen.

Intrarea este liberă.
Mai multe detalii despre programul complet și line-up-ul artiștilor vor fi anunțate în curând.

scrumbiiderusalii.ro

www.facebook.com/scrumbiiderusalii

www.instagram.com/scrumbii_de_florii

Vinuri și bucate dobrogene, în iunie la București, în toamnă la Tulcea

Festivalul Vinuri și Bucate Dobrogene inițiat în 2024 revine în acest an cu două ediții, una în premieră la București (14-15 iunie pe terasa Ivan Pescar și Scrumbia Bar – Uranus 150) și în toamnă la Tulcea. Evenimentul aduce în fața publicului pentru degustare și vânzare produse locale din Dobrogea, dar și demonstrații culinare, dezbateri, lansări de carte și alte activări. Organizatorii vor anunța toate detaliile în curând.

Inițiativă: Organizația de Management al Destinației Tulcea – #TuȘiTulcea

Organizator: Primăria Municipiului Tulcea
Parteneri: Deltaica, Ivan Pescar, weareromania.com





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Maria Cîrjă

Leadershipul în marketing al Corteva în România, onorat la Gala Capital de Excelență în Management

Articolul următor

Dumitru Chisăliță revine în funcția de președinte al CA Romgaz

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Citeste mai mult

KINDER EXPO în Timișoara

KINDER EXPO, târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor , va avea loc în Timișoara, între 23 și…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share