Întotdeauna am fost impresionat de cei care construiesc fizic orice, care lasă în urma lor ceva palpabil construit de la zero, care să reziste în timp. Se consideră că timpul este cel mai bun constructor, însă industria construcțiilor de astăzi și-a stabilit deadline-uri scurte, fără a compromite eficiența, calitatea sau durabilitatea. CONLAN Grup, cu o experiență acumulată vreme de peste 20 de ani și alimentată de pasiune, construiește viitorul, cărămidă cu cărămidă. Într-un interviu revelator, Cosmin Vîlcu, General Manager CONLAN Grup, descrie într-un mod incisiv și detaliat, eforturile depuse într-un sector de activitate greu, care te poate trece la note de subsol cât ai bate un cui. Lecturați în continuare o discuție care vorbește pentru o industrie.
În ce măsură contextul geopolitic, războiul comercial al taxelor dintre Uniunea Europeană și Statele Unite, noile runde de alegeri prezidențiale, Ordonanța-trenuleț adoptată de Guvern, afectează încrederea în economia din România? Indicele Sentix privind încrederea în economia zonei euro, publicat de Comisia Europeană, s-a situat în martie la minus 2,9 puncte, de la minus 12,7 puncte în luna anterioară.
Cosmin Vîlcu, general manager CONLAN Grup: Nu cred că trebuie neapărat să ne luăm numai după indici. E mai mult decât evident faptul că investitorii din România cel puțin și-au pus pe pauză investițiile tocmai pentru a urmări ceea ce se întâmplă în țară. Iar situația asta produce un deranj mare în piața constructorilor. CONLAN, ca și alte companii, lucrează și depinde de proiectele derulate în zona industrială. În momentul în care nu sunt investiții în zona industrială sau volumul acestora este în scădere, automat acest aspect ne impactează financiar în mod direct. Și atunci suntem nevoiți să ne îndreptăm atenția către alt tip de lucrări. Ca în alte domenii, și în construcții avem companii specializate. Una este pe zona industrială, alta e pe zona civilă. CONLAN poate acoperi o gamă mai largă de proiecte. Însă, repet, piața construcțiilor industriale era o zonă atractivă pentru multe firme din România. Astăzi nu prea mai este cazul. Ne uităm în zona Sibiului, precum și în alte județe pe care le cunoaștem și unde am livrat deja proiecte, și vedem multe investiții anunțate, dar pe care investitorii au preferat să le amâne. Iar acest lucru este evident că se întâmplă în virtutea contextului politic, a instabilității, a perspectivelor economice negative.

Cât de mult afectează industria construcțiilor lipsa elementului de predictibilitate?
CV: Dacă anul trecut îți făceai un calcul financiar asupra costurilor cu salariile, astăzi acesta nu mai este valabil. Și dacă salariile, să zicem, au crescut cu 19,4-19,5%, cât era estimarea, ce se întâmplă cu prețul final? Și nu vorbesc doar despre bugetul salarial al CONLAN, vorbesc și despre salariile producătorilor de materiale, a subantreprenorilor, furnizorilor de servicii și așa mai departe, care impactează gradual prețul final al construcției. Pe filiera specifică pieței lucrărilor de construcții, fiecare actor trebuie să-și acopere costurile de funcționare. E clar că bugetul final al construcției crește. Și eu estimez că majorările nu se vor opri la nivelul actual. E posibil ca această situație să funcționeze ca un filtru. Pe de-o parte, unele firme vor ieși de pe piață, pe de altă parte, altele vor reuși să reziste eroic în tranziția către noul context. Este cât se poate de evident că ne confruntăm cu o perioadă destul de dificilă. Cu diferite alte prilejuri, am mai subliniat că această perioadă nu a început anul acesta, ea este prezentă în piața construcțiilor de aproximativ 2 ani. Suntem toți în expectativă. În aceste vremuri, nu mai e vorba despre profit, ci despre o luptă de adaptare, despre consecvență.
Sunteți, totodată, președintele Patronatului Societăților din Construcții, Filiala Sibiu. Ce feedback ați cules din rândul colegilor dumneavoastră?
CV: Am discuții cu colegii din Patronat, din Sibiu, Alba sau Mureș, și povesteam că orice firmă de construcție trebuie să depună o scrisoare de garanție sau i să rețin niște bani pe parcursul lucrării și post-execuție. Sub influența fluctuațiilor inflației, nivelului salarial și a impactului economic produs de modificările legislative, un calcul simplu evidențiază faptul că dacă o firmă blochează acei 5%, drept garanție, pe o perioadă de 3-5 ani, puterea de cumpărare a sumei blocate scade sub influența ratei anuale a inflației, o medie de 6%. Cu alte cuvinte, piața construcțiilor nu se confruntă doar cu creșteri de prețuri, ci și cu devalorizarea banilor blocați. Unde mai pui că de multe ori suntem și creditori, fără perceperea unei dobânzi, în relația cu investitorii sau cu statul.
Intervalul de timp care se scurge de la realizarea primelor documentații pentru derularea unui proiect, organizarea unei licitații de către autoritățile publice, stabilirea câștigătorului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor, este suficient de lung pentru ca toate elementele constitutive ale ofertei financiare să înregistreze fluctuații semnificative și care, în final, să muște din profitul estimat de compania declarată câștigătoare. Cum vedeți acest aspect?
CV: Orice lucrare cu statul român presupune formule de calcul și valori indexate sau valori care vor fi cu plus la o recalculare, tocmai pentru că firmele de construcții declară lunar la Institutul Național de Statistică valorile cu care achiziționează și oferă anumite servicii sau cumpără anumite materiale. Această practică este foarte bună, este un efort făcut de Federația Patronatelor Constructorilor din România. Dar această reglementare este luată în calcul doar în cadrul lucrărilor cu statul. În lucrările cu mediul privat nu funcționează.
Odată pe an se vorbește despre reindustrializarea României. (Cosmin Vîlcu zâmbește) De data aceasta se vorbește despre construcția de fabrici, despre creșterea capacităților de producție. Spre exemplu, până acum 2-3 ani lucrurile erau așa cum ne-am obișnuit, cu un ritm lent de construcție a infrastructurii rutiere, însă de ceva vreme industria lucrărilor de realizare a drumurilor de mare viteză a devenit motorul investițiilor publice. Considerați că de data aceasta chiar se vor întâmpla lucruri, având în vedere și perioada pe care o traversăm?
CV: Fără un studiu, fără cifre la îndemână, nu aș putea spune că observ o creștere a capacității de producție sau că diverși jucători din piață, mai vechi sau mai noi, ar împinge media într-un sector anume.
Ca să fim corecți, nici cei care anunță reindustrializarea României, an de an, nu o fac pe baza unor studii sau analize.
CV: În schimb, pot să observ că sunt firme noi care își deschid capacități de producție, fie pe metal, fie pe materiale. Sunt puțin sceptic că vor și rezista, mai ales în perioada asta, pentru că este o perioadă foarte grea pentru constructori și, mai ales, că intervine această creditare. Trebuie să susții cheltuielile cu producția, să ai capacitatea să asiguri cash flow-ul pentru toate operațiunile până ajungi să încasezi. Dacă lucrezi cu statul român, plățile nu sunt chiar la termen, s-ar putea să ai surprize, iar aceste lucruri clar îți generează în cascadă alte probleme. Nu pot să spun că aceste declarații de reindustrializare și translația lor în teren îmi o oferă o perspectivă interesantă. Deocamdată nu am văzut ceva concret. Citesc despre noi investiții, despre extinderi ale unor companii mari pe zona de producție. În sectorul de construcții, nu cred că producția e ceea ce neapărat ne doare. Viziunea mea presupune un mix între producție, creșterea cererii și ameliorarea zonei financiare.
Observ că aspectele financiare se transformă într-o temă recurentă.
CV: Da. Degeaba produc, dacă nu am cui să-i vând. Degeaba vreau să cumpăr, dacă producătorul nu îmi oferă o linie de credit suficient de mare care să îmi acopere cheltuielile cu clientul meu. În astfel de situații o variantă ar fi un împrumut la bancă. În construcții, așa cum știți, avansurile sunt tot mai rar întâlnite, producătorii cer avansuri. Practic, ca și constructor, te trezești într-un scenariu în care clientul nu îți plătește avans sau îți plătește în niște condiții destul de grele, tu trebuie să susții toate costurile, iar producătorul, la rândul lui, cere avans sau impune termene de plată destul de scurte. Prin urmare, pe o perioadă lungă de timp din viața unui proiect constructorul trebuie să acopere toate cheltuielile. Noi suntem constructori și creditori. Marea problemă pentru majoritatea constructorilor este capacitatea de a duce la bun sfârșit lucrări pe un an, un an și jumătate.
Diferite companii investesc strategic în fabrici noi în România. Geografic vorbind, acestea poziționează o unitate de producție în proximitatea zonei care va contribui la reconstrucția Ucrainei. Care credeți că este rolul companiilor de calibrul CONLAN în toată această ecuație?
CV: Vorbind din perspectiva procesului de reconstrucție a Ucrainei și a livrărilor de materiale de construcții, este normal ca fiind la graniță nevoia de materiale să fie acoperită cu achiziții din România. Însă cât vor cumpăra din România și cât vor cumpăra din Polonia? Cam așa s-ar pune problema. România va fi un jucător foarte important în ceea ce privește producătorii de materiale. Eu consider că România are un standard mult peste medie în ceea ce înseamnă producția și lucrul pe șantiere. Vorbim de firme medii și mari. Se respectă reglementările de siguranță în lucru, companiile sunte focusate pe protecția mediului, se utilizează principii de reciclare. Adică nu seamănă nimic cu ce a fost acum 10 ani. Și atunci atât grupuri de companii străine, cât și producători români, clar se vor focusa să exporte. E normal, fiind cerere.
Cum va afecta această cerere piața construcțiilor din România?
CV: În momentul în care va fi cerere din afară, ce se va întâmpla cu cererea din România, pentru că ideea e ca și România să continue să se dezvolte. Și România va avea nevoie cel puțin de același minim pe care l-a avut și până în prezent, fie el de materiale, de forță de muncă sau de capital. Prin urmare, ne vom confrunta cu două aspecte majore. Apreciez că în proporție de 99% ne vom confrunta cu o creștere de prețuri în construcții, pentru că în momentul în care crește cererea, e normal că va crește și prețul. Ce cumpăram cu 10 lei, probabil o vom face cu 12 lei. E posibil să traversăm din nou un val de creșteri salariale. Depinde ce va însemna forța de muncă în Ucraina și care vor fi reglementările în momentul când ea va fi accesibilă ca șantier. Trebuie să fim atenți să sprijinim și România în parcursul ei de dezvoltare. Să nu ne focusăm numai pe Ucraina. Ok!, livrăm, construim, dar nu uităm ce avem aici, pentru că ne-a luat ceva timp să aducem România la nivelul la care e acum, atât prin construcții, cât și prin calitatea serviciilor care au fost oferite în construcții. Da, Ucraina este o perspectivă. Nu știu dacă neapărat vom profita de ea. Important este să construim cât de mult putem în România. Având în vedere că grupul nostru are și o companie care produce structuri metalice, nu excludem să ne poziționăm ca furnizori.
Sunt companiile din România pregătite să își mărească capacitatea de producție?
CV: Aici cred că e o altă poveste și e mai mult o părere. Să nu cădem în capcana tendinței de a crește prea repede. S-ar putea să ne întindem mai mult decât ne acoperă plapuma. Cine nu-și dorește să-și crească producția sau să-și crească veniturile, dar trebuie să fim foarte atenți cât și cum vom crește compania și înspre ce zonă vrem să ne îndreptăm. Sănătos este să avem un model de business clar stabilit în companie, să avem o cultură solidă și să ne păstrăm obiectivele pe care ni le-am propus. Cred că cea mai mare provocare este să încercăm să anticipăm pe cât posibil următorii pași. Nu vorbesc neapărat pe termen lung, pentru că e destul de imprevizibil ce se întâmplă anul ăsta, darămite să faci preconizări pentru următorii trei ani.
Revenind puțin mai aproape de casă, am observat că derulați o serie de proiecte interesante, unul dintre ele fiind chiar cel cu Star Assembly, la Sebeș, unde construiți o grădiniță. Punctual, care sunt proiectele semnificative pe care le derulați în această perioadă? Întâmpinați dificultăți pe șantiere sau, dimpotrivă, lucrați la foc automat?
CV: Acum, ca și constructor suntem nevoiți să ne adaptăm mereu la vreme. Plouă, deschizi umbrela. Ne mai rugăm la Dumnezeu să ne ajute. În primul rând, suntem atenți la provocările din piață. Ne confruntăm în fiecare zi cu respectarea termenelor de livrare, cu gestionarea costurilor cu aprovizionarea sau unele încasări întârziate. E important, cel puțin când ești firmă medie sau mare, și ai subcontractori, să fii atent la aceștia, pentru că, spre exemplu, o firmă care are 3-4 angajați și lucrează pentru tine, trebuie să-i oferi continuitate. Altfel, când vei avea nevoie de ea pe viitor s-ar putea să nu mai fie disponibilă. Sunt diferite și numeroase provocările din mediul acesta. Pe segmentul de clienți autorități locale, lucrăm și pentru Consiliul Județean Alba, și pentru Inspectorul Județean de Poliție Sibiu. Pot să spun că au fost foarte receptivi la toate provocările pe care le întâmpinăm. N-aș putea să mă plâng. Dar sunt două aspecte diferite, una este când faci lucrări publice și alta este când faci lucrări private. Sunt două abordări complet diferite. Dar cu oameni bine pregătiți, și aici felicit echipa CONLAN, care este mereu atentă la detalii, reușim să facem față destul de bine provocărilor. Nu este acea cerere pe care o așteptam, cu care ne-am fi bucurat să ne confruntăm. E drept că statul român are acum destul de multe investiții, dar noi am fost o companie concentrată mai mult pe mediul privat. Ponderea de lucrări private era foarte mare în comparație cu lucrările publice.
Și acum care ar fi procentele?
CV: Tind să se apropie. Proiectul la care ați făcut referire anterior, cel derulat cu Star Assembly, reflectă atenția cu care ne selectăm proiectele, dar și clienții în sine. Ne-am focusat pe clienți de renume, care, într-o oarecare măsură, ne oferă și nouă siguranță, că au capacitate de plată în vremurile astea tulburi. Există un risc major să pornești o lucrare, în care blochezi sume consistente și poți ajunge în stadiul în care nu mai poți să plătești salarii. O astfel de situație îți poate crea probleme până la pragul falimentului. Și atunci focusul nostru s-a îndreptat spre calitatea clientului. Astăzi, avem clienți cu care ne mândrim. Spre exemplu, vorbim de Star Assembly, care este parte din concernul Mercedes-Benz, vorbim de PepsiCo în București, vorbim despre investiția de la Alba Iulia – un hotel de patru stele, pe care vrem să-l finalizăm la începutul verii. Sunt doar câțiva dintre clienții noștri mari. Nu am avut probleme, ci doar oportunități de a demonstra calitatea echipei CONLAN. În această perioadă, ne concentrăm pe următoarele proiecte, pe care le negociem și sperăm că piața va oferi și perspective mai bune. Nu cred că ne va fi ușor în perioada care urmează. Unii colegi din industrie spun că abia acum începe greul. Eu am susținut mereu că greul a început de mult, doar că nu toți am vrut să acceptăm asta. Piața s-a confruntat cu multe provocări. Se pare că până în prezent multe firme le-au depășit și sper să le depășească în continuare.
Cum vedeți asocierile între companii? Este un demers potrivit pentru CONLAN?
CV: Asocierile sunt benefice. Când ne este greu, e important să se găsească diferite companii care se pot asocia și atunci vor depăși mai ușor provocările industriei. La fel de important este să fie încurajați și investitorii, să-și păstreze dorința de a investi, pentru că o țară care este într-o continuă dezvoltare are nevoie de investiții.
Pentru o perioadă, industria construcțiilor, agricultura, IT erau motoarele de creștere a nivelului de salarizare. Guvernul a adoptat Ordonanța-trenuleț și a cam gripat motoarele astea. O serie de companii, poate mare parte dintre ele, nu a putut acoperi diferența, iar angajații au fost demiși ori și-au dat demisia. Cum s-au derulat lucrurile din acest punct de vedere în compania dumneavoastră?
CV: Sunt mai multe aspecte și aș începe cu primul și cel mai important, formarea profesională a angajatului. În momentul în care formezi un om și el învață să lucreze cu compania noastră, nu-ți permiți să-l pierzi. Nu e ca și cum ai muta o carte de pe un raft al bibliotecii (arătând spre biblioteca din birou, care acoperă un perete întreg din podea până în tavan). Aloci timp, resurse importante. Dacă vorbim despre ingineri proaspăt absolvenți, ai nevoie de 2 – 5 ani ca să-i formezi. La finalul perioadei, e greu să-i pierzi. Efortul de a susține salariile este unul foarte mare. Această modificare pozitivă a nivelului de salarizare, cu o medie de 20%, pentru că, implicit, cresc și cheltuielile aferente, produce un impact semnificativ asupra bugetului operațional al companiei.
Undeva la 41% din salariul brut se duce către stat.
CV: Vorbesc și în contextul în care desfășori anumite contracte, cu bugete stabilite deja. Dacă am un contract de 10 milioane de euro, cum pot să mă duc la clientul meu și să-i spun că trebuie să majorăm prețul contractului. Nu o să facă chestia asta. E treaba ta să-ți asumi aceste costuri. E clar că vei avea niște pierderi și trebuie să le gestionezi. În cadrul aceluiași proiect, diferite file bugetare vor suferi modificări în minus pentru a redistribui sume de bani, cu care să acoperi nevoile salariale neplanificate la debutul proiectului. Noi am preferat să sacrificăm alte cheltuieli, am regândit bugetul pe 2025, și am încercat să sprijinim în primul rând angajații. E important să le asigurăm continuitate, să aibă și ei, la rândul lor, încredere în compania pentru care lucrează, în conducerea companiei. N-am vrut să tratăm superficial problema, pentru că era simplu să reținem din bani. Noi am ales situația în care am susținut creșterea. Încercăm să motivăm angajații și, practic, să obținem o relație mai bună, o relație de lungă durată cu angajatul. E foarte important să vedem munca cu alți ochi decât prin lentila celor 8 ore, pe care trebuie să le petrec la firmă. Și am sesizat un trend destul de îngrijorător în ultima perioadă, mai ales printre tineri, care văd munca drept o corvoadă. Job-ul îți va mânca poate 40 de ani din viață. Nu e productiv să percepi cei 40 de ani ca pe o corvoadă. Și atunci, dacă privești situația în toată complexitatea ei, ca un tablou care se derulează în timp, poate ajungi să realizezi că ți-ai trăit viața fără un scop. Cred că trebuie să punem altfel lumina pe ce înseamnă muncă. Dacă nu ar mai fi efortul, cum ai putea să simți plăcerea? În contextul actual salarial, și ce-am sesizat în ultimii ani, mai ales că mulți oameni s-au întors din Germania, Anglia și încă lucrează la noi, cred că România este în topul țărilor care oferă niște condiții de trai mai mult decât bune și un venit generos. Putem să comparăm stadiul în care se afla România acum 10 ani și cum arată acum. Sunt relevante aspectele legate de modul în care ne permiteam anumite chestii atunci, față de ceea ce ne permitem acum; disponibilitatea de a cheltui atunci față de situația de acum.
Anumite categorii de persoane fac comparația asta luând ca reper o perioadă de dată mult mai recentă, nicidecum nu se raportează la situația de acum 10 ani. Depinde de ce parte a problemei te afli.
CV: Corect. E ca un grafic. Depinde unde vrei să pui lumina. Cred că e important să vedem tot traseul nostru, cum a evoluat piața construcțiilor în ultimii ani, ce s-a făcut pentru constructori, cum arată muncitorul din România acum în comparație cu situația de acum 10 ani. Trebuie să înțelegem și să nu ne desprindem de contextul general. E foarte important să știm unde ne plasăm. Dacă facem doar un raport pe termen scurt, nu ne e favorabil. La noi în țară e foarte ușor să îți dai cu părerea și să aloci vină. E important să-ți alegi reperul corect de la care să pleci în procesul de evaluare, ca să știi spre ce direcție vrei să mergi. Traversăm un moment foarte greu, dar nu de acum, nu numai din decembrie. Acum un an, prin măsurile statului, am asistat la o altă creștere de salarii. Dacă ar fi să vorbesc doar despre CONLAN, media noastră de modificare salarială pozitivă a fost de 3 creșteri pe an, la toți angajații. Arătați-mi un domeniu care a mai susținut 3 creșteri per an, în ultimii 3 ani.
Poate o să fie cazul industriei apărării.
CV: Da, corect. Dacă plecăm din 2021 și anual, până în 2024, aplicăm nu trei, ci două creșteri salariale, vorbim de aproape dublarea salariului. Să vedem lucrurile așa cum sunt. În momentul în care statul român a anulat facilitățile din construcții, de pe o zi pe alta, pentru că practic asta s-a întâmplat de la 1 ianuarie, s-a oprit totul. E ca și cum ai scoate un utilaj din priză. Nu ți-a dat posibilitatea să negociezi anumite aspecte ale contractelor. Eventual, te-a mai prins și pe la jumătatea lucrărilor. Chiar dacă era nevoie de măsura asta, ar fi trebuit să fie pregătită din timp. În felul ăsta fiecare contract putea fi adaptat, renegociat. Ofertarea se făcea ținându-se cont de noile condiții. Ne oferea posibilitatea să închidem o parte din contractele luate la prețurile inițiale, fără să suferim pe plan financiar.
CONLAN GRUP are la bază o moștenire solidă de cunoștințe și experiență încă din 1992, acumulată prin proiecte ambițioase și colaborări valoroase în domeniul construcțiilor. În 2004, această experiență a fost transformată într-o identitate puternică, luând naștere brandul CONLAN, cu o viziune clară asupra excelenței și inovației. În 2024, CONLAN a celebrat 20 de ani de creștere, parteneriate de succes și angajament față de calitate, consolidându-și poziția pe piață și continuând să dezvolte soluții durabile pentru viitor.
Care sunt obiectivele pe CONLAN pe 2025?
CV: N-aș vrea să pun focusul pe creșterea cifrei de afaceri, pentru că ține foarte mult și de investitorii care vin în România și la ce vom avea noi acces să licităm, atât în mediul public, cât și în cel privat. În primul rând, vrem să păstrăm trendul cu care am obișnuit piața până în prezent. Asta înseamnă menținerea standardelor CONLAN la un nivel ridicat și, de ce nu, chiar creșterea lor. Punem accent pe calitatea oamenilor cu care lucrăm. Avem chiar proiecte de formare profesională la locul de muncă. Vorbim mult despre AI, despre tehnologie, despre digitalizare, dar este important să fim atenți la modul în care investim în oameni. Adică să nu ne focusăm doar pe ingineri, pe schimbarea tehnologiei de lucru sau pe utilaje high-end. Trebuie să ne gândim că producția pleacă de la ciocan și cuie. Deci, muncitorul trebuie să fie sprijinit să țină pasul cu această dezvoltare tehnologică. Prin urmare, CONLAN are în plan formarea profesională a angajaților pe fiecare segment. Degeaba investești doar în zona de management, dacă în zona de producție calitatea nu ține pasul. Industria construcțiilor cunoaște o dinamică aparte. Lucrurile se mișcă foarte repede și trebuie să te adaptezi. O echipă puternică se traduce într-o companie puternică. E clar că ne dorim să creștem de la an la an (CA 2023 în creștere: 82,8 milioane lei), e normal, dar creșterea trebuie să fie una solidă, sustenabilă, echilibrată. În fața provocărilor și oportunităților din România, din Ucraina, avem idei, dar așteptăm să vedem ce se întâmplă. Și în rest să sperăm că vremea ține cu noi.
Urmează întrebarea de culoare a interviului, mai exact alb-roșie. Care este jucătorul preferat de la FC Hermannstadt? (CONLAN sprijină în calitate partener echipa de fotbal sibiană)
CV: Nu aș vrea să dau un nume, pentru că toată echipa mi-e dragă. N-ar fi corect față de ei. Asta o spun și din perspectiva celui care conduce o companie, pentru că în momentul în care ai un preferat e o problemă pentru ceilalți. E nevoie de jucători buni pe toate flancurile, fie că vorbim de echipa de fotbal, fie că vorbim de producție. Nu poți să ai o echipă foarte bună dacă nu ai jucători foarte buni pe fiecare post. Îmi place echipa, și o susținem cu tot sufletul. Suntem și mândri că imaginea CONLAN este asociată cu FC Hermannstadt, logo-ul companiei fiind pe echipament. Suntem alături de jucători în momentele de bucurie, dar îi susținem și la greu. E important să-i apreciem pe toți, pentru că până la urmă este un joc de echipă.
„Piața construcțiilor industriale era o zonă atractivă pentru multe firme din România. Astăzi nu prea mai este cazul. Ne uităm în zona Sibiului, precum și în alte județe pe care le cunoaștem și unde am livrat deja proiecte, și vedem multe investiții anunțate, dar pe care investitorii au preferat să le amâne. Iar acest lucru este evident că se întâmplă în virtutea contextului politic, a instabilității, a perspectivelor economice negative”,
Cosmin Vîlcu – General manager CONLAN Grup
Cover story-ul ediției tipărite cu nr. 137 a revistei Transilvania Business (09 aprilie – 05 mai 2025)