La Gala FIX Cluj, eveniment dedicat tinerilor inovatori, cele mai bune echipe finaliste au fost premiate pentru soluțiile propuse, cu impact real în comunitate.
Inițiativele au fost dezvoltate în cadrul programului de incubare FIX Cluj, platformă de colaborare public-privat adresată tinerilor de 16-26 ani, susținută de Primăria Cluj-Napoca (PCN) printr-un mecanism inovator de cofinanțare.
Acest program a implicat până în prezent 109 echipe, cu 320 de tineri susținuți de o rețea de 60 de mentori și 80 de experți. Ediția 2024-2025 a debutat cu o etapă de ideație desfășurată pe platforma Code of Talent.
29 de echipe selectate au beneficiat de câte 3.000 euro, mentorat și acces la resurse digitale pentru validarea ideilor și dezvoltarea unui produs minim viabil. În noiembrie 2024, în urma Demo Day, 10 echipe au fost selectate pentru etapa de incubare, desfășurată în perioada decembrie – martie.
Cine a câștigat finanțările
În baza progreselor obținute, patru echipe vor beneficia fiecare de o finanțare de până la 35.000 euro. Rhythm Touch a creat un dispozitiv hardware ce transformă vibrațiile sonore în experiențe tactile, oferind acces persoanelor cu deficiențe de auz la evenimente muzicale și culturale.
Sublime Atelier este un startup de design sustenabil, care valorifică plasticul reciclat prin obiecte decorative inspirate de identitatea locală și estetica noului Bauhaus european, fiind un exemplu de circularitate creativă.
Asistentul digital de siguranță pentru flotele de camioane internaționale ATRUX folosește senzori, camere și aplicații mobile pentru prevenirea furturilor și accidentelor. Co-live a Little este o soluție inovatoare de regenerare culturală și turistică prin reimaginarea suvenirurilor și amintirilor din spații publice, cu accent pe identitate locală și artă vizuală.
Programul FIX Cluj este rezultatul unei colaborări între PCN, mediul educațional, ecosistemul local de inovație și parteneri privați care cred în valoarea educației aplicate.