Noi membri fondatori s-au alăturat grupului BNI Oradea. Aceștia s-au întâlnit marți, 13 mai 2025, la Ramada by Wyndham Oradea – unul dintre noii mebrii fondatori ai grupului – într-un cadru de business – networking, înainte de lansarea oficială a grupului.
Discuțiile au fost conduse de George Gherman, CEO Solvers for Problems, directorul de lansare al BNI Oradea. Acesta a vorbit despre valorile și principiile BNI și despre ce l-a determinat să se lupte pentru înființarea primului grup BNI la Oradea, pe care are ambiția să-l facă cel mai mare din țară.
,,M-am implicat în înființarea acestui grup pentru că am avut un moment în viața mea când s-au schimbat prioritățile. Am avut cinci operații la cap. În momentul acela, prioritatea pentru mine nu a mai fost câți bani fac, ce tranzacții fac, ci a fost modul în care îmi aloc timpul și pe ce lucruri îmi aloc timpul. Și de atunci, triez foarte bine proiectele în care aleg să acord energia mea, nu pentru că aș fi un mare șmecher, ci pur și simplu pentru că timpul valorează mult mai mult să-l folosesc cu familia sau să lucrez cât mai înțelept, cu eficiență maximă. Din acest motiv am vrut să fac așa ceva, să fac o muncă de pionierat a înființării BNI în Oradea, și am pornit tot demersul acesta”, s-a destăinuit George Gherman.
Valorile de bază ale BNI

Directorul de lansare al BNI Oradea a făcut un scurt istoric al BNI la nivel internațional, punctând valorile de bază: dăruind vei dobândi, învățarea continua, tradiție – inovație, atitudinea pozitivă, clădirea relațiilor, responsabilitatea și recunoașterea.
În întâlnirea de la Ramada by Wyndham Oradea și-au oferit suportul Paul Bâru, director executiv responsabil de dezvoltare națională BNI, Daciana Paler Groșan – director executiv BNI Bihor și Cleopatra Catană, director executiv BNI Maramureș, a cărei lansare era preconizată pentru 14 mai 2025.
Semn că BNI funcționează foarte bine la nivel internațional, la evenimentul de la Oradea a fost prezent și Felix Leo Ciama, un avocat roman care profesează în Italia, la Brescia.

În ultima parte a evenimentului, antreprenorii prezenți au trecut cu toții prin provocarea de a se prezenta în 60 de secunde, precizând și care sunt așteptările pe care le au de la o rețea de business – networking. De asemenea, au fost stabiliții care sunt pașii următori pentru lansarea BNI Oradea.
Întâlnirea s-a încheiat în jurul unui pahar de suc sau a unei cești de cafea și a unei gustări, unde antreprenorii au avut ocazia de a se cunoaște mai bine.
Credit foto: ZOE PHOTO