Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Primul tren electric regional PESA a fost prezentat public la Oradea

Primul tren electric PESA, dintr-un lot de 62, achiziționate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) printr-un proiect de peste 2,77 de miliarde de lei, a fost prezentat  joi, 22 mai, la Oradea.  Evenimentul a avut loc la Terminalul Intermodal Episcopia Bihor, în cadrul Conferinței Naționale de Material Rulant și Operatorie Feroviară, organizată de Club Feroviar în 21 și 22 mai la Oradea.

Noile trenuri produse de compania PESA fac parte dintr-un program național de modernizare a transportului feroviar regional, derulat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) împreună cu Ministerul Transporturilor. Acestea sunt complet electrice, prietenoase cu mediul, accesibile persoanelor cu dizabilități și pot atinge viteze de până la 160 km/h. Valoarea estimată a fiecărei unități este de aproximativ 8 milioane de euro.



Caracteristici

Rama electrică modernă pentru transport regional PESA 655-5 este o construcție modernă, care îndeplinește ultimele cerințe TSI Loc&Pas în vigoare pe teritoriul Uniunii Europene.

Trenul este compus din trei vagoane: A, B, C. Fiecare vagon este așezat pe boghiuri purtătoare autonome – în total 6, din care 2 sunt boghiuri motoare montate în vagonul A.

Pasajele între vagoane sunt deschise, protejate cu burduf cu un sistem de protejare rapidă.

Toate intrările în tren sunt la o înălțime de 600 mm, calculat de la ciuperca șinei, ceea ce ușurează accesul persoanelor cu mobilitate redusă.

Trenul este adaptat să utilizez curentul alternativ AC 25kV.

Numărul locurilor pe scaune este de 238 (224 pe scaune fixe și 14 pe scaune pliabile), iar capacitatea maximă a pasagerilor în picioare este de 227.

Numerele locurilor de la scaune sunt marcate în relief pentru a putea fi identificate și de nevăzători, iar tetierele sunt acoperite cu piele naturală.

Trenul are o lungime de 77.160 mm și o lățime de 2.820 mm, lățimea ecartamentului fiind de 1.435 mm.

PESA 655-5 beneficiază de cel mai înalt nivel de securitate, fiind echipat cu sistemul ERTMS/ETCS (sistem tehnic european de management al traficului și control al vitezei trenului). Asta înseamnă competitivitate completă cu infrastructura feroviară modernă și securitate mărită pe traseu.

Trenul este echipat cu sisteme de înregistrare a parametrilor de conducere, monitorizare interioară cu camere video și sisteme de informare pentru călători.

Primul dintr-un lot de 62

Trenul prezentat de PESA la Oradea este primul dintr-un lot de 62, care au termen de livrare anul 2027.

Potrivit reprezentatului PESA în România, Hanna Wiśniewska-Sârbu, anul aceste vor fi livrate 12 trenuri, celelalte urmând să fie livrate înainte de termen, în 2026.

„Un astfel de tren poate fi construit de la A la Z în circa patru luni, mai greu este cu livrarea componentelor, după unele trebuie să așteptăm chiar și un an”, a precizat Hanna Wiśniewska-Sârbu.

După prezentarea de la Oradea, trenul urmează să fie dus la Făurei, pentru omologare și certificare.

La evenimentul de prezentare al primului tren electric regional la Oradea, a fost prezent viceprimarul municipiului, Teofil Filimon, care le-a adresat mulțumiri reprezentanților Autorității pentru Reformă Feroviară și companiei PESA pentru includerea orașului în acest proiect strategic:

„Doresc să mulțumesc tuturor celor implicați în proiect. Ne bucurăm că vă gândiți la viitorul nostru și la posibilitatea de a călători în condiții cât mai bune și moderne pe căile ferate din România. Oradea susține pe deplin investițiile în infrastructură și în transportul public ecologic, iar un astfel de proiect este o dovadă concretă că modernizarea transportului devine realitate”, a declarat Teofil Filimon.

Conferința de Material Rulant și Operatorie Feroviară

Înainte cu o zi, Marian Zamfir, managerul de proiect al achiziției celor 62 de rame produse de PESA din cadrul Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a prezentat în cadrul Conferinței de Material Rulant și Operatorie Feroviară, organizată de Club Feroviar la Oradea, informații despre acest proiect, dar și despre alte proiecte ale ARF.

Marian Zamfir și proiectul său de suflet

Valoarea totală a investiției de achiziționare a celor 62 de rame electrice de la PESA este de 2.777.369.677 de lei cu TVA, finanțare din Fondul de Modernizare.

Proiectul, din punctul meu de vedere, pentru ARF, poate să fie asociat cu un model de bune practici în implementarea proiectelor de achiziție vehicule feroviare. în țara noastră. Nu spunem că suntem cei mai buni, dar în cadrul ARF noi am crescut cu acest proiect. Am evoluat. Colaborarea cu PESA a fost, de la început, una productivă, bazată pe comunicare, lucru pe care eu mizez foarte mult, adaptare și o abordare tehnică și contractuală cu profesionalism, atât din partea PESA cât și a ARF. Au existat, bineînțeles, provocări în cadrul acestui proiect, pe care noi, cei de la ARF, împreună cu reprezentații furnizorului PESA, le-am pus în dezbatere și am reușit să ne punem la masă și să atingem scopul comun al acestui proiect frumos. Și anume livrarea trenurilor performante care să corespundă specificațiilor tehnice de interoperabilitate. România are nevoie de implicare, seriozitate și responsabilitate, elemente regăsite în relația cu partenerii noștri în implementarea contractului”, a subliniat Marian Zamfir în cadrul conferinței.

 





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cluj-Napoca găzduiește conferința europeană Clusters Meet Regions

Articolul următor

Ungurii își caută de lucru la Oradea

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Citeste mai mult

KINDER EXPO în Timișoara

KINDER EXPO, târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor , va avea loc în Timișoara, între 23 și…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share