Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

„Festivalul Părădăicilor” de la Macea: gust autentic și tradiție locală

Evenimentul ajuns la a XV-a ediție devine un model de dezvoltare rurală prin promovarea produselor locale, implicarea comunității și susținerea economiei circulare.

Între 4 și 6 iulie, comuna Macea devine epicentrul gustului autentic și al tradițiilor locale, odată cu desfășurarea celei de-a XV-a ediții a „Festivalului Părădăicilor”. Organizat de Primăria Macea, în parteneriat cu Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean, evenimentul îmbină tradiția agricolă cu divertismentul și oportunitățile de business local, atrăgând atât vizitatori, cât și investitori.



Un eveniment cu rădăcini adânci în identitatea locală

Festivalul a fost gândit inițial ca o celebrare a produsului emblematic al zonei – roșia de Macea, cunoscută regional sub denumirea de „părădaică”. De-a lungul celor 15 ediții, evenimentul a crescut în notorietate și amploare, transformându-se într-un veritabil model de valorizare a producției locale și de activare a turismului rural.

„Festivalul Părădăicilor de la Macea este o nouă oportunitate de a celebra un produs local de excepție. Renumele părădăicilor a depășit granițele județului, iar festivalul este o punte între producători și consumatori, dar și o formă de respect pentru oamenii harnici ai acestei comunități”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Promovare, tradiție și implicare comunitară

În spatele succesului acestui eveniment se află o colaborare constantă între administrație, mediul asociativ și producătorii locali. Asociația Millenium, partener al festivalului încă din 2009, are un rol esențial în menținerea caracterului educativ și comunitar al manifestării.

„Sloganul nostru «Promovăm părădăicile măcene» are deja 16 ani și reprezintă angajamentul nostru pentru educație, sustenabilitate și implicare civică. Ne dorim ca tinerii să înțeleagă traseul de la producător la consumator și să susțină economia locală prin achiziții directe”, a subliniat Ana Cristina Nistor, președinta Asociației Millenium Center Arad.

Impact economic și turistic

Pe lângă componenta culturală și recreativă, festivalul are un impact direct asupra economiei locale, încurajând consumul de produse locale, promovarea turismului în zonă și atragerea de parteneriate comerciale.

„Festivalul promovează specificul agrar al zonei și contribuie la consolidarea brandului Macea ca reper în producția de roșii de calitate. Este o oportunitate de afirmare pentru producători și un cadru propice pentru dezvoltarea de rețele comerciale locale”, a punctat Ciprian Otlăcan, primarul comunei Macea.

Un program pentru toate vârstele și gusturile

Pe parcursul celor trei zile, participanții se vor bucura de:

  • Vineri, 4 iulie: Concurs de pescuit la Balta Macea;
  • Sâmbătă, 5 iulie: Activități interactive pentru copii și retro party;
  • Duminică, 6 iulie: Spectacol folcloric cu artiști renumiți, premii pentru producători și foc de artificii;

Printre momentele artistice se regăsesc recitaluri ale Tarafului de la Macea, Ansamblului Cununița, Lucian Drăgan Jr., Lena Miclăuș, Alexandru Pop și mulți alții.

Viitorul: tradiții revitalizate și parteneriate durabile

„Ne-am asumat un rol activ în promovarea identității culturale a fiecărei comunități din județ. Macea este un exemplu de parteneriat de succes între administrație, comunitate și mediul privat”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

Una peste alta, „Festivalului Părădăicilor” nu este doar un eveniment de weekend, ci o platformă durabilă de dezvoltare rurală, brand local și exemplu de colaborare eficientă. Macea își consolidează astfel poziția pe harta județului Arad nu doar prin gustul unic al părădăicilor, ci și printr-un model de implicare comunitară demn de replicat.

 





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor

Articolul următor
D'Olive

Tinerii antreprenori ai Ardealului, adunați de D’Olive la Păltiniș

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale

„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share