Consiliul Județean (CJ) Maramureș a decis, în unanimitate, să confere titlul “unuia dintre cei mai mari industriași pe care i-a avut vreodată România”.
“Povestea lui Valer Blidar începe în satul Odești din comuna Băsești, într-o familie curajoasă, distrusă de regimul comunist. A plecat din Maramureș la 15 ani, cu doar 25 de lei în buzunar, dar cu o voință de fier. A muncit pe șantiere, a studiat la seral, a învins prejudecățile și a demonstrat că se poate.
Astăzi, grupul Astra pe care îl conduce fabrică vagoane și tramvaie care circulă în România și în toată lumea. A salvat o industrie, a construit una nouă și a adus respect pentru produsul românesc.
Mai presus de toate, a rămas legat de locurile natale. A oferit burse copiilor din Codru, a investit în locuri de muncă în Fărcașa, a susținut Băseștiul și a construit, în satul în care s-a născut, o casă care ține vie memoria unei familii distruse de Securitate.
Valer Blidar nu a uitat niciodată de unde a plecat. Și pentru toate acestea, Maramureșul îi întoarce astăzi respectul pe care îl merită. Un om puternic, un destin greu, o poveste de viață care ne face mândri. Și un titlu pe care îl conferim cu toată încrederea”, a motivat șeful județului, Gabriel Zetea.
A salvat uzina de la faliment
Omul de afaceri stabilit în Arad, inginer geodez de profesie, este președintele grupului care cuprinde companiile Astra Vagoane Călători (AVC) Arad, Tristar, Serv Titu, Astra Vest, Marmura Service, Arcons Security, Trend-Invest, deținând și crama Viile Blidar, din Gura Vadului (Tohani, Dealu Mare).
În 2000 a preluat fabrica din Arad aflată în pragul falimentului și a investit masiv în modernizare. AVC este lider pe piața românească de material rulant și produce vagoane, tramvaie, troleibuze și autobuze electrice. Uzina a încheiat, în 2013, un contract de 100 de milioane de euro cu compania Vale (Brazilia) pentru 100 de vagoane.
Alte 73 de vagoane au fost vândute operatorului ceh RegioJet, pentru ruta Praga – Hamburg. AVC a derulat livrări constante către societatea de stat CFR Călători, de 400 de milioane de euro, dar și către operatori din Franța, Italia, Egipt, Iran.
Acesta a înființat Banca Comercială Feroviară (BCF), însă în 2020 controlul BCF a fost preluat de antreprenorul Olimpiu Bălaș. Blidar a lansat producția de trenuri electrice moderne, autobuze și troleibuze electrice, lucrând în colaborare cu Siemens și Iveco. La Arad a construit un centru de cercetare și o școală profesională, formând tineri specialiști. Era cotat în Topul Capital cu o avere de 180 milioane €, în 2022.