Asociația ProAfaceri România a primit premiul „Excelență în susținerea dezvoltării antreprenorilor” la Gala Excelenței în Afaceri, conferit de Camera de Comerț și Industrie Brașov. Sorin Peligrad, președintele ong-ului, a lansat provocarea ca Brașovul să genereze un unicorn evaluat la peste 1 miliard de dolari.
În cadrul Galei Excelența în Afaceri, organizată de Camera de Comerț și Industrie Brașov, ProAfaceri România a fost onorată cu distincția „Excelență în susținerea dezvoltării antreprenorilor”.
Pro Afaceri România este cunoscută pentru organizarea programelor Arena Urșilor – preaccelerare afaceri și Arena Urșilor Junior – concurs național de planuri de afaceri pentru liceeni.
ONG brașovean este dedicat educației antreprenoriale & creșterii, finanțării și scalării startup-urilor.
„Această distincție marchează o bornă simbolică și ne inspiră să continuăm să investim în viitorul antreprenorial al României. Dedicăm această recunoaștere publică tuturor celor care au pus umărul la acest proiect, încă din 2010, Urșilor și Teddy Bears Advisors, ursuleților (echipe participante), partenerilor, presei, echipei Arena Urșilor by ProAfaceri și tuturor participanților la evenimentele noastre. Lansăm provocarea ca Brașovul să devină «oraș unicorn» până în 2030, să își construiască un ecosistem antreprenorial performant care să genereze un unicorn (bear-corn) – o companie start-up evaluată la peste 1 miliard de dolari, fără să fie listată la burse”, a declarat Sorin Peligrad, președintele ProAfaceri România.