Zecile de ateliere din Parcul Etnografic Romulus Vuia (PERV) au primit numeroși vizitatori dornici să creeze obiecte artizanale cu propriile mâini.
”Am venit cu mied. În loc să fermentăm cerealele, noi fermentăm mierea. Miedul pornește simplu de la apă și miere, căci de aici se face mustul, iar mai apoi se adaugă drojdie sau alte ingrediente ca să fermenteze.
Noi i-am pus și hamei, dar am creat recent două variante noi cu busuioc și vișine. E o băutură foarte versatilă. Noi o facem cu o alcoolemie mai mică ca să fie o băutură de vorbă și de distracție. Toată lumea e superbucuroasă să bea o băutură artizanală total diferită față de ce avea până acum.
Suntem de pe Valea Buzăului, am pornit cu apicultura și apoi am dezvoltat un produs pe care nu îl facem decât noi și încă un brand local, din câte știm”, a menționat Mihai Negoț, de la Miedăria.
Mulți dintre creatorii prezenți la festival au meșteșugit produsele chiar sub ochii vizitatorilor, folosind atât metode tradiționale, cât și contemporane. ”Facem un scăunel pentru copii, cu motiv tradițional, Floarea Vieții.
Lucrăm cu lemn de tei, lemn de plop. În general, folosim esențe moi. Durează câteva ore să faci un astfel de scăunel, dar depinde de complexitate. Am învățat meșteșugul de la socrul meu care este meșter popular de mai bine de 25 de ani. De la el am deprins meșteșugul și vrem să-l menținem actual”, a relatat Marius Iosub, de la Bunicul Meșteșugar (Târgu Neamț).
Interzis la fast-food
”Anul acesta ne-au onorat cu prezența peste 120 de creatori, producători sau meșteșugari veniți din Maramureș, Bucovina, Dobrogea, Oltenia sau Banat, dar și 40 de artiști: pictori, fotografi și muzicieni. La partea de mâncare, am zis nu fast-food-ului. În Curtea cu Găteli am avut sarmale, plăcinte, tocănițe, dar și variante vegetariene, menținând totul cât mai aproape de bucătăria tradițională.
În Curtea cu Gustări am avut diferite produse locale pe care oamenii și le-au putut cumpăra atât pentru picnic în Sat, cât și pentru acasă: zacuscă și alte bunătăți la borcan, brânzeturi locale, legume proaspete și pâine artizanală”, a spus Emilian Vasi, organizator al Iarmaroc la Sat.
Mii de oameni au participat la evenimentul Iarmaroc la Sat, de la în PERV. Vizitatorii au putut cumpăra produse create manual de 120 de producători și meșteșugari veniți din toate colțurile țării, preparate culinare tradiționale gătite la foc domol sau gustări de savurat la picnic. Ei au putut participa la zeci de ateliere de artă și meșteșuguri, expozițiile de pictură și fotografie, spectacolele de teatru și concertele acustice.
Micii vizitatori au avut la dispoziție ”Ograda cu năzbâtii” și ”Ograda cu țopăieli”. Scena principală a festivalului din PERV a fost gazda instalației textile “Fluid”. Umbrarul gigant de 525 mp a fost realizat dintr-o țesătură organică vopsită în tehnica Shibori (metodă tradițională japoneză) cu rol artistic și funcțional.
Au susținut concerte Adrian Despot, Irina Rimes, Simona Delegeanu, Hanu’ cu Bragă, Dimitri’s Bats, Frate Gheorghe, Paul Tihan. Proiectul a luat naștere din dorința de a crea un spațiu unde creativitatea umană este mai importantă decât producția în masă, tradițiile fiind duse mai departe de la o generație la alta.
Acesta este un sprijin de încredere pentru 350 de creatori în platformă și 1.200 pe lista de așteptare, 10.000 de produse autentice create în țară, 116.000 de susținători ai proiectului în 2024, în creștere cu 65% față de anul precedent. Asociația pentru Inovare Artistică, entitatea socială a Iarmaroc.com caută oportunități să grupeze comunitățile locale din Cluj și să creeze un cadru de manifestare complet și complex pentru artiștii locali aflați la început de drum.