Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Restaurarea Bastionului Postăvarilor din Municipiul Brașov, vechi și nou în simbioză pentru regenerarea urbană integrată

Bastionul Postăvarilor, Brașov

La poalele Tâmpei, în salba de turnuri de apărare a vechii cetăți, Turnul Postăvarilor este unul dintre reperele urbane definitorii ale Brașovului. Edilii brașoveni au decis transformarea lui într-un loc în care istoria și contemporaneitatea se întâlnesc într-un muzeu interactiv integrat în circuitul turistic, fiind în același timp și un spațiu de educație pentru elevi, studenți și nu numai. Proiectul depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027 a obținut o finanțare nerambursabilă de 11.559.374,46 lei, din fondurile alocate Priorității 8 – O regiune atractivă, Acțiunea 8.1 – Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din municipiile Regiunii Centru.

Valoarea totală a proiectului „Consolidarea, protecția și conservarea clădirilor din zona istorică, a monumentelor istorice și clădirilor de patrimoniu – Bastionul Postăvarilor” este de 12. 019.601,33 lei, respectiv aproape 2,5 milioane de euro, iar valoarea finanțării nerambursabile alocate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 10.025.988,07 lei. Durata de implementare a proiectului este de 33 de luni.



Reabilitarea Bastionului Postăvarilor va sprijini nu doar turismul, ci și sectorul construcțiilor, contribuind la revitalizarea economică și culturală a Brașovului. Proiectul de reabilitare a Bastionului Postăvarilor este unic în Brașov, întrucât municipiul nu dispune de o infrastructură culturală similară, capabilă să îmbine funcții educative, expoziționale și de divertisment. Prin activitățile de restaurare a monumentului istoric și prin integrarea sa într-un circuit turistic, proiectul contribuie la dezvoltarea sustenabilă a Brașovului, aliniindu-se valorilor inițiativei New European Bauhaus.

„Este obligația noastă să păstrăm vie istoria Brașovului, iar Bastionul Postăvarilor este parte a acestei istorii. Îl vom restaura și îl vom transforma în muzeu prin atragerea unei finanțări europene nerambursabile de peste 11,5 milioane de lei. Pentru că Bastionul Postăvarilor este un reper important, restaurarea lui este parte a unui proces mai amplu de regenerare urbană în cadrul căreia monumentele noastre ocupă un loc special. Astfel, vom integra mai bine în viața cotidiană a brașovenilor acest spațiu și vom oferi turiștilor un obiectiv mai atrăgător. Nu trebuie să uităm nici contribuția la creșterea economică și de-aici, mai departe, la creșterea nivelului de trai în urbea noastră”, a declarat George Scripcaru, primarul municipiului Brașov.

Bastionul Postăvarilor a fost edificat între anii 1450-1455 și a suferit modificări/reabilitări/consolidări în perioadele 1521-1522, 1961-1962 și, mai recent, în anul 2008, însă de la ultima intervenție, au apărut avarii semnificative în principal la nivelul pavilionului metalic. Bastionul Postăvarilor a fost construit și apărat de breasla aurarilor. În 1646, a fost preluat de breasla postăvarilor, de unde și numele. Prin însăși funcțiunea sa principală, cea de apărare, dar și datorită obiceiului de a încredința construirea, întreținerea, dotarea și apărarea unei bresle, aceste turnuri, deci și cel al Postăvarilor, au avut  dintotdeauna și un rol important în coeziunea comunității.

„Bastionul Postăvarilor este un spațiu public cu rezonanță în conștiința comună a brașovenilor, unul dintre simbolurile orașului. El este integrat în viața brașovenilor nu doar ca un obiect de decor cu semnificație istorică și estetică deosebită, ci și ca un loc unde se desfășoară activități cotidiene. Este unul dintre destul de puținele exemple din țara noastră de utilizare superioară pentru dezvoltarea socială și economică a patrimoniului construit, moștenit de la generațiile precedente. Parte a fortificațiilor Brașovului, Bastionul Postăvarilor a ajuns în secolul XXI ca o carapace goală. În urmă cu aproape două decenii, zidurile au fost restaurate și interiorul, a fost „mobilat” cu o structură complet nouă, modernă și invizibilă din exterior, care a valorificat muzeal descoperirile arheologice și unde a fost amenajat un centru de informare. Proiectul actual dezvoltă această simbioză între vechi și nou, conservarea și reabilitarea obiectului istoric devenind baza pentru diversificarea activităților contemporane: educație, activități culturale și artistice. Protejarea patrimoniului este astfel conexată cu creșterea calității vieții printr-o planificare urbană riguroasă din partea autorităților și cu implicarea cetățenilor. Este al doilea proiect pe care-l finanțăm la Brașov, având ca scop dezvoltarea urbană integrată, primul fiind proiectul de restaurare a unui alt simbol al orașului, Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului. Astfel, în total, pentru regenerarea urbană integrată a două zone importante din Municipiul Brașov se vor investi peste 36,5 milioane de lei”, a declarat Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Prin proiect se vor executa:

Lucrări de rezistență și arhitectură cu echipamentele și dotările aferente: consolidare a elementelor structurale, de arhitectură sau componente artistice; consolidarea zidăriei; consolidarea coronamentului de cărămidă; tencuielile exterioare istorice se vor prezerva, restaura și conserva; refacerea paramentului interior; restaurarea vestigiilor arheologice (cisterna și clădirea de sec XVI); revizuirea drumului de strajă la nivelurile parter și 3; înlocuirea tâmplăriei ușii de acces din corpul bastionului, a golului dinspre Alea Brediceanu; asigurarea cu utilități necesare noii funcțiuni (rețea electrică, alimentare cu apă, canalizare, instalații sanitare etc.). De asemenea, se va amenaja și dota spațiul de vizitare, fiind puse în funcțiune diverse dotări și instalații artistice și se vor achiziționa echipamente care vor contribui atât la eficiența energetică, cât și la îmbunătățirea accesibilității și experienței vizitatorilor. Se va amenaja spațiului exterior pentru integrarea mai bună a monumentului în peisajul urban.

Proiectul mai prevede activități privind promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane, prin intermediul unor ateliere tematice despre istoria fortificațiilor, tururi ghidate adaptate copiilor și tinerilor, expoziții tematice vor pune în evidență istoria fortificațiilor medievale ale Brașovului, tradițiile locale și cultura regională prin tehnologii moderne precum proiecții multimedia, panouri interactive și realitate augmentată, diverse atelierele educative și recreative etc.

De proiect vor beneficia cei aproape 290.000 de locuitori ai Municipiului Brașov și cei peste 1.5 milioane turiști care vizitează Brașovul și zonele învecinate, entitățile culturale și educaționale din Brașov, firmele din HoReCa locală și operatorii din turism, ONG-urile.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Investiție de 5 milioane euro în consolidarea și restaurarea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului

Articolul următor

Tabăra „Vis de copil“, la Secu, cu bucurie

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Câțcău
Citeste mai mult

Minicentura Dejului devine funcțională

Consiliul Județean (CJ) Cluj a terminat asfaltarea drumului care leagă localitățile Câțcău și Vad, rută ce funcționează ca…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share