Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Oradea a fost desemnată Capitala Tineretului din România 2027



Municipiul Oradea a fost desemnat ”Capitala Tineretului din România 2027”, în urma competiției naționale derulate în cadrul programului „Capitala Tineretului din România”, cea mai amplă inițiativă dedicată tinerilor la nivel național.

Desemnarea a avut loc în cadrul unui eveniment special organizat la Vaslui, actuala deținătoare a titlului, la care Primăria Oradea a fost reprezentată de viceprimarul Teofil Filimon.

Ce înseamnă Capitala Tineretului din România

Programul „Capitala Tineretului din România” este cea mai importantă inițiativă națională dedicată tinerilor și dezvoltării urbane participative, inspirată de modelul european European Youth Capital. Prin acest program, un oraș din România primește anual titlul de Capitală a Tineretului, devenind, timp de un an, un laborator al implicării civice, al inovației sociale și al colaborării între tineri, administrație publică, ONG-uri și mediul de afaceri.

Orașul care obține titlul primește un premiu de 50.000 de euro, va găzdui Summitul Tinerilor 2027 și beneficiază de sprijin pentru atragerea de resurse, crearea de parteneriate și dezvoltarea de proiecte dedicate tinerilor.

Programul „Capitala Tineretului din România” este susținut de Consiliul Tineretului din România, Federația Tinerilor din Cluj, Grupul PONT și Banca Comercială Română (BCR) – parteneri care oferă atât expertiză în domeniul politicilor de tineret, cât și sprijin financiar și logistic.

În prezent, titlul este purtat de municipiul Vaslui (2025), iar în 2026 va fi preluat de Alba Iulia.

Oradea – un oraș în care tinerii dau ritmul

Prin titlul de „Capitală a Tineretului din România 2027”, Oradea își consolidează statutul de oraș european, deschis și orientat spre inovație. Candidatura municipiului s-a bazat pe un amplu proces de consultare cu tinerii, realizat prin intermediul unui chestionar public, în urma căruia au fost identificate principalele preocupări și priorități ale acestora:

  • mobilitatea urbană prietenoasă,
  • spațiile deschise și primitoare,
  • oportunitățile de învățare aplicată,
  • legătura directă între angajatori și tineri,
  • sprijinul pentru sănătatea mintală,
  • voluntariatul cu impact,
  • comunicarea digitală unificată.

Prin implicarea constantă a organizațiilor de tineret, a elevilor și studenților activi, administrația locală a înțeles tot mai clar nevoia de politici și programe de, cu și pentru tineri.

Astăzi, în Oradea există o aliniere reală între administrație, licee și universități, ONG-uri, mediul cultural și sectorul privat – o sinergie care va sta la baza implementării programului „Oradea O’Clock”, tema sub care se vor desfășura evenimentele Capitalei Tineretului.

„Oradea O’Clock” – un oraș sincronizat cu tinerii săi

Sloganul „Oradea O’Clock” propune imaginea unui oraș în care tinerii dau ritmul, asemenea mecanismului unui ceas care funcționează doar atunci când toate piesele sunt conectate și sincronizate.

„Oradea a demonstrat în ultimii ani că poate deveni un model de dezvoltare urbană sustenabilă. Acum arătăm că știm să construim și un oraș al oamenilor săi – un oraș care ascultă vocea tinerilor și le oferă spațiul de a-și transforma ideile în realitate. Capitala Tineretului din România vine cu o serie de responsabilități pentru administrația locală, cea mai importantă fiind aceea de a construi împreună un viitor mai bun pentru generațiile care vin”, a declarat Florin Birta, primarul municipiului Oradea.


«Oradea O’Clock» este rezultatul unei echipe dedicate, formată din tineri care cred în orașul lor și vor să-i imprime ritmul viitorului. Îi felicit pe Bogdan Avram, tânăr antreprenor, și pe Ștefan Matei, președintele Consiliului Județean al Elevilor Bihor, pentru profesionalismul și energia cu care au contribuit la această reușită. Oradea devine acum o scenă deschisă pentru idei, inițiativă și colaborare între generații”, a precizat Alex Chira, director executiv Visit Oradea.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
CCIBN

Marile campioane ale economiei Bistriței, premiate la Crama Jelna

Articolul următor
BATRA

Care sunt câștigătorii Bienalei de Arhitectură Transilvania

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Spune Aeroportului Sibiu unde vrei să zbori

Aeroportul Internațional Sibiu anunță lansarea unui sondaj de opinie destinat pasagerilor și comunității locale, prin care se urmărește…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share