Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a primit luni, 17 noiembrie 2025, la Palatul Victoria, delegația Nokian Tyres condusă de Paolo Pompei, Președinte și CEO al companiei.
Discuțiile au vizat stadiul investiției realizate la Oradea, cadrul de implementare a ajutorului de stat aprobat de Comisia Europeană, precum și potențialul pentru extinderi viitoare ale capacității de producție în România.

În cadrul întrevederii au fost analizate detaliile tehnice și administrative privind cererea de plată aferentă primei tranșe din ajutorul de stat, parte a schemei în valoare totală de 99,5 milioane de euro, prin care Guvernul României sprijină dezvoltarea primei fabrici de anvelope cu zero emisii de CO₂ din lume. Fabrica are o capacitate anuală planificată de 6 milioane de anvelope, cu posibilitatea creșterii producției în funcție de evoluția cererii pe piața europeană.
„Această investiție confirmă capacitatea României de a atrage proiecte industriale majore și de a fi un partener de încredere pentru companiile care inovează și creează valoare adăugată. Ajutorul de stat pe care îl acordăm este un instrument prin care susținem dezvoltarea economică reală: venituri suplimentare la bugetul de stat, locuri de muncă stabile pentru români și resurse noi pentru comunitățile locale. Ne dorim ca această colaborare să genereze rezultate solide și durabile pentru economia națională”, a declarat Ilie Bolojan.



