Diferența de cost per piesă dintre China, SUA și Europa s-a lărgit. Europa se confruntă cu fragmentare tehnologică, birocrație și investiții insuficiente în linii brownfield, în timp ce China capitalizează pe scală, standarde interne și investiții masive în automatizare și AI. România resimte dublu această presiune: nu a închis ciclul Industriei 4.0 și vrea deja să prindă valul 5.0. Festivalul de transfer tehnologic TECHconnect 2025, având ca organizator principal ICEBERG+, a generat la Sibiu discuții intense și fertile despre viitorul industriei 5.0, despre drumul potrivit spre inovare prin smart specialization, precum și despre sursele de finanțare disponibile pentru remodelarea producției și viitorului în România.
Costul per piesă nu e doar despre salarii.În manufacturing, realitatea rece a marjei se măsoară în cost per piesă. Dan Băiașu, director general Compa, oferă cel mai limpede barometru: „În cele mai multe cazuri, companiile europene erau mai bune decât cele americane și aproape de China, poate cu un decalaj de 10%. Acum decalajul față de China în producție este de peste 30%, iar noi suntem cu cel puțin 10–15% în urma SUA.”
Când diferența trece de 30% față de China, decizia de achiziție se decuplează de orice alt criteriu. „Producția de masă și producția de piese este dictată doar de costul per piesă,” spune Băiașu, iar asta taie scurt dezbaterea despre preferințe politice sau bune intenții ecologice dacă nu sunt susținute de economie.
Dominic Gorecky, directorul Swiss Smart Factory și keynote speaker în cadrul TECHconnect, punctează o altă rană: timpul și controlul operațional. „De multe ori încă auzim că nu e aceeași calitate și nici aceeași flexibilitate, durează prea mult să primești piesele din China.” În practică, clienții acceptă uneori costul european puțin mai mare pentru calitate, flexibilitate și timp de livrare, însă pe termen lung lanțurile de aprovizionare dominate de China comprimă tot mai mult acest spațiu.
De ce China poate produce mai ieftin
China a învățat să standardizeze intern și să construiască pe terenuri noi. Băiașu o spune fără ocolișuri: „Industria 4.0 a avut succes acolo unde s-au făcut investiții noi. De aceea, și ați subliniat corect, China este mult înaintea noastră în acest domeniu, pentru că majoritatea investițiilor lor au fost pe linii complet noi.” Ecuația e dublată de controlul asupra materiilor prime și de integrarea pe verticală a lanțurilor. Gorecky adaugă presiunea strategică: „Aceasta este cursa pentru supremația tehnologică, din punctul meu de vedere”. Și mai mult, China împinge deja generația următoare: „Am fost în China și am văzut o sală plină cu sute de roboți umanoizi care făceau sarcini diferite, fiecare cu un operator lângă el. Mi s-a spus că vor construi centre similare în toată țara”. Această investiție masivă în inteligența artificială fizică promite un salt de productivitate într-o zonă unde Europa e încă la stadiul de pilot.
De ce SUA rămâne competitivă. Paradoxal, nu prin complexitate. „Același producător prezintă soluții foarte digitalizate și complexe în Europa, dar mașini foarte simple în SUA. Low tech, producție pragmatică fără prea multe artificii. Incredibil, folosind această abordare, SUA a reușit să devină semnificativ mai competitivă decât noi”, explică Băiașu. Statele Unite compensează prin pragmatism operațional, capital disponibil și o piață unică de standarde și drepturi de proprietate intelectuală, ceea ce scurtează timpul de la invenție la producție.
Europa: fragmentare, reglementare, capital
Europa are atuuri reale, dar doar dacă le folosește. Ramona Samson, prezentă la TECHconnect Festival în calitate de reprezentant al Comisiei Europene, definește cadrul conceptual: „În primul rând, nu este o revoluție industrială, cum v-ați dat seama, ci o completare a industriei 4.0. În industria 5.0 avem o centrare mai mare pe factorul uman, pe durabilitate și reziliență”. Pe teren, însă, blocajele sunt operaționale: lipsa de standarde comune la nivel de fabrică digitală și interconectivitate reală între echipamente. „Nu există o soluție de integrare care să aducă beneficii reale în producție”, spune Băiașu, directorul general COMPA. Când fiecare furnizor de mașini definește „compatibil 4.0” după standardele proprii, nu rezultă date comparabile, deci nici algoritmi și nici productivitate reală.
În plus, capitalul de risc și reglementarea împing startup-urile în afara UE, recunoaște Samson: „Ne lipsesc fondurile de capital de risc pe care le are SUA. Am pierdut competiția pe AI”. Efortul de recuperare există: „În prezent, punem la punct acțiuni și finanțări pentru așa-numitele gigafabrici de AI”, iar orizontul 2028–2034 promite consolidarea finanțărilor industriale.
România: 4.0 neînchis, 5.0 prea devreme
Fără o bază 4.0 robustă pe liniile existente, 5.0 rămâne o promisiune. „Digitalizarea liniilor de producție existente a fost mai puțin reușită, chiar eșuată într-o anumită măsură,” spune Băiașu. Asta înseamnă că România nu poate „arde etape” fără să rezolve conectivitatea datelor, adaptarea mașinilor vechi și guvernanța datelor. Adrian Florea, directorul Centrului de Transfer de Cunoaștere Hasso Plattner – Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, punctează: „România este pe ultimul loc în clasamentul inovării”. Iar în lipsa integrării datelor de la nivel de producție, nici inteligența artificială generativă, nici agenții autonomi și nici copiloții de producție nu pot genera profitabilitate.
Dominic Gorecky arată totuși direcția: „Ceea ce a schimbat totul a fost momentul apariției inteligenței artificiale generative. A fost ca momentul iPhone, când brusc tehnologia devine un bun de larg consum”. Dar avertizează că e nevoie de ambiție: „Ar trebui să fim mai ambițioși și să nu renunțăm atât de ușor”.
Trei cauze structurale reies din discuția legată de neînchiderea ciclului industriei 4.0, în opinia directorului general de la COMPA. Prima constă în arhitectura învechită. „Multe mașini nu au conexiune IoT, iar compatibilizarea datelor nu s-a realizat.” A doua, lipsa unui standard unic adoptat de ecosistem, echivalentul „CD-ului” industrial: „Niciunul dintre aceste programe nu a devenit un standard”. A treia, amestecul dintre politică și capital: reglementare greoaie, capital de risc limitat și politici care au supraîmpovărat IMM-urile, ignorând companiile mijlocii care duc greul producției: „Faptul că inovația și finanțarea s-au pus mai ales pe umerii firmelor mici s-a dovedit o idee proastă”.
În termeni de oportunitate, România poate îmbina avantajele sale industriale actuale – lanțuri de furnizori în automotive, mecatronică și electronică – cu două direcții în care Europa are șanse reale: spațiile de date industriale și economia circulară. Asta înseamnă proiecte „brownfield-first” care aduc interoperabilitate pe linii mixte vechi–noi și creează copiloți de producție, plus micro-fabrici verticale la capătul lanțului pentru serii scurte, piese de schimb și reciclare. Platformele de colaborare cerute de Samson și instrumentele de „widening” oferă cadrul pentru consorții între universități, companii mijlocii și start-up-uri, cu obiectiv explicit pe impact și risc.
Cum se închide decalajul de cost per piesă
Reducerea costului unitar în Europa depinde de trei pârghii. Prima este standardizarea datelor și interfețelor pe liniile existente, pentru a elimina timpii morți și a stabiliza blocajele dinamice – exact ceea ce Industria 4.0 nu a reușit să livreze pe scară. A doua este trecerea de la „proiect pilot” la „linie standardizată”, astfel încât integrarea să fie replicabilă, nu personalizată pentru fiecare furnizor. A treia este accelerarea în zona inteligenței artificiale aplicate operațiunilor: planificare, mentenanță, controlul calității – acolo unde agenții autonomi pot prelua sarcini repetitive cu efect rapid asupra eficienței. Gorecky conturează viitorul forței de muncă: „Companiile vor opera o flotă de agenți digitali care vor lucra alături de oameni”.
În lipsa acestor pași, presiunea costului per piesă rămâne decisivă. „Dacă nu există o presiune politică, direct prin tarife sau indirect prin alte politici, nicio companie nu va alege să cumpere mai scump”, avertizează Băiașu, directorul general COMPA. Iar dacă baza industrială se erodează, efectele sociale urmează: „Industria deja sângerează. Producția de oțel din Europa este la cel mai scăzut nivel din istorie”.
Fără un 4.0 real pe teren, Europa – și România – rămân la nivel de slide PowerPoint, nu de fabrică. Dar dincolo de diagnoză, eforturile trebuie traduse în standarde, consorții, linii interoperabile și agenți AI care scad costul per piesă. Abia atunci, decalajul de 30% începe să se închidă.
Articol publicat în ediția tipărită cu nr. 142 a revistei Transilvania Business (30 septembrie – 7 noiembrie 2025)
