Federația Patronilor Bihor, împreună cu Asociația Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord-Vest, Asociația Camera Meșteșugarilor, Asociația Întreprinzătorilor Maramureș și Organizația Patronilor Sălaj, sub înaltul patronaj al Uniunii Naționale a Patronatului Român, organizează în perioada 12-13 mai a.c. evenimentul de business al anului, „Business Forum Nord-Vest”.
Satu Mare reprezintă prima destinație a seriei de evenimente „Business Forum Nord-Vest”, unde antreprenori și manageri din cele patru județe: Bihor, Satu Mare, Sălaj și Maramureș, vor avea sesiuni de întâlniri B2B, în vederea stabilirii relațiilor comerciale.
„Nu cred că există un moment mai bun pentru întâlniri B2B între antreprenori decât în perioada de criză pe care o traversăm. Acum este momentul ca oamenii de afaceri să strângă rândurile, pentru a lucra la un mâine mai bun decât astăzi”, a declarat Dr. Vlad Deac, președinte Federația Patronilor Bihor.
Program
Evenimentul, găzduit de Casa Meșteșugarilor, este structurat în mai multe sesiuni. În prima zi, după discursul oficialităților, participanților le va fi prezentat profilul și potențialul economic al celor patru județe, urmând apoi prezentări de business, cu experți din domeniile propuse. Seara se va încheia cu o cină festivă care va facilita cunoașterea informală a participanților la Forum. A doua zi este dedicată întâlnirilor B2B în cadrul cărora antreprenorii își vor putea promova compania, având în același timp ocazia de a identifica noi parteneri de afaceri situați într-o arie cu raza de 150-200 km.
Invitați
Invitații de onoare la eveniment confirmați până acum, Florin-Sergiu Dobrescu – secretar de stat în cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, Ovidiu Silaghi – secretar general al Camerei de Comerț și Industri a României, Alin Sorin Seserman – secretar de
Stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Ioan Lucian –președinte Uniunea Națională a Patronatului Român, vor avea un mesaj pentru reprezentanții mediului de afaceri, prezenți la această primă ediție a „Business Forum Nord-Vest”.
Pe parcursul evenimentului, mass-media va intervieva participanții, urmând apoi să transmită mesajul acestora către mediul de afaceri, autoritățile locale și județene privind așteptările antreprenorilor din Nord-Vestul țării.