Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Tranzacție de mari dimensiuni pe piața betonului din România. Societatea timișoreană General Beton a fost preluată de Holcim România

Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția prin care Holcim (România) S.A. preia compania timișoreană General Beton România S.R.L. Cele două au activități în domeniul producției de betoane.

Holcim, parte din grupul cu același nume, produce materiale de construcții, fiind specializată în producerea cimentului și betoanelor. Grupul Holcim deține în România două fabrici de ciment, în Câmpulung (județul Argeș) şi în Aleşd (județul Bihor), o staţie de măcinare şi trei terminale de ciment la Turda (județul Cluj), Roman (județul Iași) și București, 19 stații ecologice de betoane, trei staţii de agregate și două staţii de lianţi speciali.

Grupul Holcim este activ în peste 70 de ţări, în principal în domeniul producerii de materiale de construcții – ciment, agregate, beton şi asfalt.

General Beton este o companie activă pe piața producerii și comercializării de beton din România încă din anul 1998, deținând opt stații de betoane, amplasate în: Timișoara, Dumbrăvița (județul Timiș), Arad, Sibiu, Constanța, precum și în zona metropolitană a municipiului București, în Otopeni, Cernica și cartierul Militari.

În urma analizei,

Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Ziua Recoltei și Festivalul Vinului, sâmbătă și duminică la Arad

Articolul următor

Compania germană Dräxlmaier a deschis la fabrica din Timișoara un atelier școală în valoare de 1,2 milioane de euro, destinat elevilor care învață în sistem dual

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share