Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Camera Economică a Austriei, întâlnire cu reprezentanții Guvernului

Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a participat, marți, alături de premierul Sorin Grindeanu, la masa rotundă româno-austriacă organizată de Camera Economică a Austriei WKÖ, în marja vizitei oficiale a delegației guvernamentale la Viena, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.
Printre companiile prezente la întâlnire se numără: OMV, UNIQA, ERSTE Bank, Raiffeisen Bank, Grupul Kapsch, Addiko Bank, Strabag, PORR Construct.
În continuarea prezentării cadrului de business românesc și a măsurilor și priorităților Guvernului în domeniul mediului de afaceri, ministrul Petrescu a purtat, împreună cu ministrul Economiei, Mihai Tudose, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Ana Birchall, și ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, un dialog aplicat cu cei mai importanți jucători austrieci, prezenți pe piața românească și care doresc să-și consolideze și dezvolte activitatea și amprenta investițională în România.
„Fac parte dintr-o echipă guvernamentală orientată spre business, care și-a propus să răspundă susținut nevoilor de predictibilitate, coerență și armonizare a cadrului de reglementare a mediului de afaceri. Prezența semnificativă a companiilor austriece în România, în diverse sectoare (energetic, financiar-bancar, asigurări, construcții) demonstrează consistența parteneriatului de business româno-austriac, ce se traduce, pe de o parte, printr-o ofertă investițională atractivă a pieței românești (cadru fiscal prietenos, resurse umane calificate), iar pe de altă parte, printr-un angajament și o implicare fermă a companiilor austriece în dezvoltarea de activități în România. Ne dorim multiplicarea poveștilor de succes ale colaborării de business româno-austriece și în alte sectoare cu valoare adăugată mare, Guvernul României oferind tot suportul materializării acestui deziderat”, a declarat ministrul Alexandru Petrescu.
În prezent, Austria ocupă locul 2 în clasamentul pe țări de origine a investițiilor în societăți comerciale cu participare străină la capitalul social. Conform Oficiului National al Registrului Comerțului, la 28 februarie 2017 numărul societăților românești cu capital austriac s-a ridicat la 7.221, cu capital total investit (investiții directe) de 4,922 miliarde EUR (pondere 11,65%).
La sfârșitul anului 2016 schimburile comerciale româno-austriece au fost de 3,76 miliarde euro, din care exporturile au reprezentat 1,36 miliarde de euro (locul 12, pondere 2,37% din total), iar importurile 2,40 miliarde de euro (locul 9, pondere 3,57%).
Sursa foto: guv.ro

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

PRIA Aviation Conference

Articolul următor

Ministru: Electrica, ofertă pentru preluarea CEZ Bulgaria

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share