Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

2 milioane € din Europa pentru ambulatoriul “Județeanului” din Zalău

Am început anul cu o veste foarte bună: proiectul ce vizează extinderea și modernizarea ambulatoriului a fost aprobat pentru finanțare în cadrul investiției specifice – unități de asistență medicală ambulatorie, din PNRR.
Proiectul prevede două noi etaje pe corpul de clădire ce găzduiește Serviciul de medicină legală

Spitalul Județean de Urgență Zalău (SJUZ), unitate medicală din subordinea Consiliului Județean (CJ) Sălaj, va beneficia de o finanțare nerambursabilă de peste 10 milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată, prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru extinderea și dotarea ambulatoriului de specialitate.

“Am început anul cu o veste foarte bună: proiectul ce vizează extinderea și modernizarea ambulatoriului a fost aprobat pentru finanțare în cadrul investiției specifice – unități de asistență medicală ambulatorie, din PNRR.

Mulțumesc echipei implicate în proiect, datorită căreia putem recupera sumele investite în această direcție din bugetul propriu al județului și astfel să le folosim pentru alte proiecte importante. Vom continua această abordare prin care demarăm investiții din fonduri proprii.

Recuperăm cheltuielile după lansarea ghidurilor și semnarea contractelor de finanțare europeană. Astfel, ardem etape și accelerăm investițiile în dezvoltarea Țării Silvaniei”, a precizat Dinu Iancu-Sălăjanu, președintele CJ Sălaj.

Județul își recuperează banii investiți

Lucrările la ambulatoriul SJUZ au demarat, în primăvara anului trecut, din fondurile proprii ale CJ Sălaj. Proiectul prevede construirea a două noi etaje pe corpul de clădire ce găzduiește Serviciul de medicină legală.

La primul nivel vor funcționa cabinete de endoscopie digestivă și bronhoscopie, cu camere de sterilizare proprii, precum și o sală de angiografie, toate dotate cu echipamente și aparatură de ultimă generație.

Angiograful va fi amplasat la etajul II, unde vor fi amenajate zona de pregătire a bolnavilor, saloanele postintervenție cu monitorizare și supraveghere pacienți, vestiare și o zonă de comandă.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
Te poți „desprinde” de pe Terra, în perioada 21 ianuarie – 5 februarie și vei putea descoperi misterele constelațiilor din Emisfera Nordică, a celor zodiacale, vei afla cum au luat naștere și cum s-au stins stelele și vei zări marginile Universului Observabil.

Planetariu gonflabil în Iulius Mall Cluj

Articolul următor
Antreprenorul Ioan Tamaș și familia sa, prin compania Lyra Residence BN, pregătesc terenul și documentația finală

Lyra ridică un mega-ansamblu rezidențial lângă fabrica Leoni

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share