Spaniolii de la Indcar Group, specializați în producția de caroserii pentru microbuze, care deșin o fabrică în Parcul Industrial Prejmer, și-au majorat anul trecut afacerile de la 30,23 milioane de lei la 45,01 milioane de lei (aproximativ 10 milioane de euro), profitul crescând în această perioadă de două ori, de la 2,9 milioane de lei la 5,83 milioane de lei, potrivit bizbrasov.ro.
Activitatea companiei catalane a demarat în 2013 în urma unei investiții de 4,6 milioane de euro. Centrul din Brașov al Indcar este al doilea al companiei, după cel din provincia spaniolă Girona.
Compania produce şi comercializează caroserii pentru microbuze utilizate în transportul de pasageri şi de mărfuri.
Principalii clienţi ai Indcar sunt Iveco, Volkswagen, Fiat, Peugeot sau Mercedes.
Parcul industrial de la Prejmer este cel mai mare din ţară, întinzându-se pe o suprafaţă de 87 de hectare. Proiectul a fost demarat în 2006 de către compania catalană Graells&Llonch.
Sursa foto: indcar.es
Citește și:
O asociere unde lider este Leko Construct va realiza Parcul Industrial Marghita
Asocierea de firme Leko Construct – Inteco Holding – Electro Excel Green Consulting – Rono Aqua – Caloria…
2 mai 2024
LEONI Luduș își detașează angajații
Biroul de comunicare al LEONI Wiring Systems Romania ne-a remis în această dimineață o informare de presă pe…
2 mai 2024
Deficit major în comerțul Clujului: 1,8 miliarde euro
Balanța comercială a județului pe anul trecut s-a înclinat foarte mult spre importuri: 4,6 miliarde €, față de…
30 aprilie 2024
CNIPMMR, îngrijorat față de scăderea investițiilor în inovare ale IMM-urilor
Conform ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică (INS) cu privire la situația întreprinderilor inovatoare din România,…
30 aprilie 2024
Sorin Maxim, director general ADR Vest: „Investim, nu cheltuim!”
Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât i-au fost alocați inițial prin…
28 aprilie 2024
Dumexim a semnat contractul pentru Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș
Vineri, 26 aprilie 2024, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș.…
28 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024