Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ryanair vrea să opereze curse low cost de pe aeroportul din Sibiu

Reprezentanții companiei irlandeze Ryanair au anunțat la lansarea unor noi curse din Capitală, că se află în discuții cu 5-6 aeroporturi din România pentru introducerea de noi destinații. Pe listă se află și cel din Sibiu.
Oficialii companiei se aşteaptă să transporte 2,5 milioane de pasageri anul viitor, din care 1,9 milioane de la şi spre Bucureşti.
„Avem o creştere sănătoasă în România, de peste 30%, de la an la an. În total, în România vom avea peste 2,5 milioane de clienţi anul viitor”, a declarat Danis Barabas, oficial din cadrul Ryanair.
Oficialii companiei sunt mulţumiţi de rezultatele zborurilor operate în România și spun că cel mai probabil vor apărea noi aeroporturi de pe care se vor opera curse, iar pe listă este și cel din Sibiu. „Suntem într-un stadiu incipient referitor la creşterea în România. Avem trei aeroporturi, Craiova, Timişoara şi Otopeni, dar sunt cinci, şase aeroporturi cu care discutăm”, spune David O’Brien, directorul comercial al Ryanair, conform oradesibiu.ro.







Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

CTP: peste 150 milioane de euro investitie in CTPark Bucharest West

Articolul următor

Festivalul Internațional de Carte Transilvania, ediția a V-a

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
proiecte
Citeste mai mult

Clujul marilor proiecte pe hârtie

Metroul, trenul metropolitan și centura metropolitană propriu-zisă încă nu au ajuns în faza de șantier, conform listei proiectelor…
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share