Grupul Teraplast a înregistrat în trimestrul al treilea al acestui an o cifră de afaceri de 122,962 milioane de lei în trimestrul al treilea din 2017, în creştere cu 4% comparativ cu cea din perioada similară a anului trecut, de 118,15 milioane lei, conform unui comunicat al companiei.
În primele 9 luni din 2017, grupul a avut o cifră de afaceri de 294,634 milioane lei, faţă de 311 milioane lei în acelaşi interval al anului trecut.
EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare) s-a situat la valoarea de 32,909 milioane lei în primele nouă luni ale lui 2017, faţă de 47,267 milioane lei în aceeaşi perioadă din 2016.
Primele nouă luni ale lui 2017 au marcat un punct de referinţă în dezvoltarea grupului, odată cu achiziţia producătorului de panouri sandwich Interlemind din Serbia, în iunie, cu 4,3 milioane euro.
Tot în 2017, grupul a încheiat acordul pentru achiziţionarea pachetului de 60% din compania Depaco, al doilea jucător de pe piaţa de ţiglă metalică, prin brandul Wetterbest. Seria de achiziţii a continuat cu preluarea Politub, unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa ţevilor de apă şi gaz, care a intrat integral în portofoliul Teraplast începând cu luna octombrie.
Cele trei achiziţii au condus la aprobarea unei majorări a planului de investiţii pe 2017 al grupului cu peste 14%, de la 84 milioane de lei, la 96 milioane de lei, în septembrie anul curent, potrivit reprezentanţilor companiei.
“Primele nouă luni ale acestui an au venit cu noi provocări şi oportunităţi pentru Grupul Teraplast, care şi-a continuat strategia de dezvoltare susţinută printr-o serie de achiziţii foarte importante. Preluarea companiilor Depaco, Politub şi intrarea grupului în Serbia prin cumpărarea fabricii din Leskovac se înscriu într-un demers mai larg de extindere şi diversificare a activităţii noastre”, a declarat Mirela Pop, director general Teraplast.
O contribuţie pozitivă la evoluţia veniturilor consolidate ale grupului Teraplast a avut-o TeraSteel, care, în perioada ianuarie – septembrie 2017, a raportat o cifră de afaceri de 113,74 milioa¬ne lei, în creştere cu 27% faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, EBITDA a crescut cu 15% în primele nouă luni din 2017.
Afacerile Depaco au crescut la rândul lor în primele nouă luni din 2017 cu peste 45% faţă de perioada similară din 2016.
Grupul Teraplast este cel mai mare procesator de PVC din România şi unul dintre principalii producători de materiale pentru piaţa construcţiilor şi instalaţiilor.
Grupul Teraplast include societatea Teraplast (producător de ţevi, granule şi profile din PVC), filialele TeraSteel Bistriţa şi Terasteel Serbia (producători de panouri sandwich şi structuri metalice zincate), Teraglass (producător de ferestre şi uşi din PVC), Teraplast Logistic (începând cu iunie 2016 coordonează activităţile logistice ale Grupului), Teraplast Ungaria (distribuitor), Politub (producător de ţevi din polietilenă), precum şi societatea comună Depaco (producător de ţiglă metalică), la care deţine o participaţie de 50%.
Citește și:
Sorin Maxim, director general ADR Vest: „Investim, nu cheltuim!”
Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât i-au fost alocați inițial prin…
28 aprilie 2024
Dumexim a semnat contractul pentru Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș
Vineri, 26 aprilie 2024, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș.…
28 aprilie 2024
IMOTECA își mărește portofoliul din România și își extinde activitatea în Spania
Imoteca, The residential experts, își anunță extinderea semnificativă a portofoliului său din România și lansarea operațiunilor de consultanță…
28 aprilie 2024
PORR Construct a realizat 38% din Centura de Est a Aradului
Lucrările pentru obiectivul de investiții Varianta Ocolitoare a Municipiului Arad Est au început în toamna anului trecut. Antreprenorul…
27 aprilie 2024
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Launch of a Memorandum of Understanding for Architectural Excellence in Georgia
In a major step forward to promote architectural excellence and technological integration in the construction sector, SHARE Architects,…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024