Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Asalt la Cetatea Bathory. Luptători vs. producători

Bathory
Luptătorii medievali au defilat pe străzile orașului de la poalele Măgurii | Foto: Cristian Teieru, Bogdan Moisi

Castelul renascentist din Sălaj a fost scena unui festival de reconstituire medievală în care cei prezenți au avut de ales între scene de luptă, specialități gastronomice sau concerte.

Deschiderea Bathory Fest a avut loc însă nu în cetatea medievală din orașul Șimleu Silvaniei, ci la Complexul Multifuncțional Măgura, recent dat în folosință. „Este ultima ediție în cetate în starea actuală pentru că urmează a fi investiți 8 milioane €, bani europeni, pentru a-i reda acesteia gloria din vremurile sale și de a pune în valoare o perlă care poate fi a întregii Transilvanii.



Mi-am propus să dezvoltăm acest festival, ca să aducă împreună șimleuanii. Acest oraș a dat oameni care au modelat istoria României, precum Stephanus Bathory sau Iuliu Maniu, vreau să îi dăm viață prin evenimente de calitate”, a spus primarul Cristian Lazăr.

Bathory  

Restaurarea, nu de pe azi pe mâine

“Bathory Fest e o carte de vizită pentru oraș și județ, acesta fiind principe al Transilvaniei și unul dintre cei mai mari regi ai Poloniei. Cetatea Bathory este blazonul acestui oraș, “inima” sa. Pentru că sunt alocate fonduri UE pentru punerea sa în valoare, sunt convins că va fi un proiect de succes, poate nu chiar cum speră primarul, de la următoarea ediție”, a arătat vicepreședintele Camerei Deputaților, Lucian Bode.

„Sunt bucuros de toate investițiile realizate la Șimleu, în Țara Silvaniei, în Sălaj. Bathory și Maniu au fost cele mai marcante personalități ale județului în Europa. Avem aici și istorie, prezent, dar și viitor”, consideră Dinu Iancu Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj, .

La deschidere au mai luat parte consulii Lituaniei și Ungariei la Cluj, Anca Rarău și Elod Simon, directori de companii și de instituții. Cu această ocazie s-a semnat reînnoirea înfrățirea Șimleului cu orașul Albertirsa (Ungaria). Au fost premiate echipe de cicliști locali care au pedalat în metropola New York și pe traseul România – Grecia, precum și sportivul Zsolt Sranko, medaliat cu aur la culturism amatori.

Show gastronomic la miezul nopții

Bathory Fest este un festival bazat pe istoria castelului ce a aparținut regelui Ștefan Bathory, fondatorul primei instituții cu statut universitar din România (actuala Universitate Babeș-Bolyai). În fața publicului au avut loc organizări militare ale trupelor de Ev Mediu, demonstrații de lupte cavalerești și păsări prădătoare, turnirul ecvestru Vulturii din Țara Călatei, defilare medievală, paradă cu torțe, jocuri pirotehnice.

Participanții din mai multe județe din Transilvania sau veniți din alte țări au putut să vadă „la lucru” regi, domnițe și cavaleri, să călătorească în timp pentru a fi martori la asedierea unei cetăți sau la duelul dintre doi luptători, dar și să asculte muzică renascentistă, să guste preparate medievale sau să vadă ce veșminte purtau pe atunci atât prinții, cât și oamenii de rând.

Producătorii și meșteșugarii din zona Sălajului au avut parte de o alee dedicată,  unii dintre ei executând chiar spectacole gastronomice după lăsarea întunericului, spre uimirea gurmanzilor așezați pe bănci.

„Am venit aici cu toate sortimentele de vin pe care le producem, inclusiv cele medaliate pe plan internațional”, ne-au spus producătorii de la Crama Fort Silvan. Muzica medievală a fost asigurată de Sonivivus Vappae, iar cea actuală, de grupurile Cargo și Vama, alături de trupele locale Silvania Rock, Pink Killer, B-Dare.

Cum s-a născut Castelul Bathory

În 1533, în cetatea din Șimleu Bathory se năștea Ștefan Bathory de Ecsed, viitor principe al Transilvaniei și rege al Poloniei. Bathory Fest a marcat parteneriatul dintre trei orașe europene – Șimleu Silvaniei (România), Nyirbator (Ungaria) și Czchow (Polonia). Istoria acestor orașe a fost interconectată prin acțiunile întreprinse de rege în sec. XVI, iar festivalul este locul de întâlnire a localităților înfrățite.

Cetatea Bathory, cunoscută și ca Fortul Șimleu Silvaniei, va fi renovată prin intermediul unei finanțări de 7,5 milioane de euro în cadrul programului Regional Nord-Vest 2021-2027, completând tabloul trecutului și oferind un cadru și mai propice pentru desfășurarea festivalului, a anunțat Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV).

Fortificația datează din sec. XVI, când Bathory a decis transformarea în castel renascentist. Principele a adus meșteri din Cluj care au lucrat la construirea zidurilor, șemineelor, ancadramentelor de uși și ferestre.

“Cu ajutorul fondurilor europene fortificația va fi readusă la forma ei inițială. Viziunea principelui va fi reîntregită, iar cetatea va deveni scena pe care se reconstituie un fragment de trecut spre amuzamentul nostru, al prietenilor din orașele partenere, dar și pentru amatorii de evenimente medievale din toată lumea”, conform ADRNV.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Care sunt județele din Transilvania și Banat cu cei mai profitabili angajați

Articolul următor

Weinfest Golden Mediaș 2024 a sărbătorit vinul lui Dracula

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share