Pentru Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, anul 2017 s-a încheiat cu rezultate excepționale atât din punct de vedere al traficului total de pasageri înregistrat, cât și în ceea ce privește traficul pe destinațiile charter turistice, au anunțat oficialii Aeroportului din Cluj.
Numărul total de pasageri înregistrat pe zborurile charter turistice în anul 2017 a fost de 82.695 pasageri, în creştere cu aproape 15.000 de pasageri faţă de anul 2016 (respectiv o creştere de 22%), când s-a înregistrat un număr total de 67.795 pasageri pe zborurile charter.
În vara anului 2017, de pe Aeroportul Internațional “Avram Iancu” Cluj au fost operate zboruri către 10 destinații de vacanță din 3 țări ( Turcia, Grecia și Egipt), prin intermediul a 10 companii aeriene. Noutatea sezonului de vară 2017 a fost reprezentată de lansarea zborurilor charter turistice spre: Salonic (Grecia), operate de compania aeriană Ellinair și Hurghada (Egipt), operate de compania aeriană AMC Airlines.
Destinația de vacanță favorită în preferințele pasagerilor care aleg să călătorească de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj rămâne Antalya (Turcia). La nivelul anului 2017 s-a înregistrat un număr total de 39.130 pasageri pe această destinaţie, reprezentând 47,5% din numărul total al pasagerilor pe destinațiile charter din anul 2017.
Astăzi, în cadrul Aeroportului Internațional “Avram Iancu” Cluj a avut loc lansarea zborului direct, tip charter Cluj – Antalya, zbor operat de către compania aeriană Atlas Global, în parteneriat cu Prestige Tours International, începând cu data de 2 iunie 2018. Pachetele turistice sunt disponibile în toate agențiile de turism partenere din țară, Prestige Tours Internațional fiind un tour-operator 100%, care își valorifica produsele exclusiv prin intermediul agențiilor de turism partenere.
Pentru anul 2018, Aeroportul Internațional Cluj colaborează cu tour operatorii și agențiile de turism din Cluj-Napoca pentru dezvoltarea rețelei de zboruri turistice.
Sursa foto: facebook
Citește și:
Încă două pasaje subterane în Oradea, unul lână Magazinul Crișul, altul la Gară
Oradea devine din ce în ce mai mult un model de mobilitate urbană. După pasajele subterane pe sub…
26 aprilie 2024
Sibiu și Timișoara, prospectate de companii din Germania pentru potențiale colaborări și investiții
Vizita de informare a unei delegații de oameni de afaceri din Germania în România a constituit o ocazie…
26 aprilie 2024
Launch of a Memorandum of Understanding for Architectural Excellence in Georgia
In a major step forward to promote architectural excellence and technological integration in the construction sector, SHARE Architects,…
26 aprilie 2024
Caravana ADR Nord Vest la Oradea. Bihorul, model de bune practici
O delegația a ADR Nord Vest, în frunte cu directorul general – Csilla Hegedus și Petru Alboi –…
26 aprilie 2024
Schimbare de manager la Purem by Eberspaecher. Jörg Steins este noul CEO
Din motive de sănătate, Marcus Knödler nu își poate continua rolul de CEO al Purem by Eberspaecher și…
26 aprilie 2024
Leoni România va premia copiii performanți ai angajaților
Producătorul de sisteme de cablaje la nivel global a anunțat că susține angajamentul său față de educație. Părinții…
26 aprilie 2024
Banca Transilvania împarte dividende de 1 miliard de lei
Acționarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat distribuirea de dividende în de 1 miliard de lei din rezultatul exercițiului…
26 aprilie 2024
3.000 de clujeni la prima expoziție Gustav Klimt de la Cluj
„Gustav Klimt. The Immersive Show” este prima expoziție dedicată lucrărilor celebrului pictor austriac, cunoscut pentru operele sale simboliste…
26 aprilie 2024