Primăria Oradea, prin Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea, a atras în anul 2017, prin negociere directă, o investiţie în valoare totală de 12,2 milioane de euro, aceasta fiind cea mai mare investiţie din cele trei parcuri industriale ale oraşului, care va genera 440 de locuri de muncă.
Totalul investiţiilor în aceste parcuri industriale, atrase în 2017, se ridică la 16 milioane de euro.
“Investiţia va fi realizată de WDP Development Ro, pe o suprafaţă de 76.068 metri pătraţi de teren în Parcul Industrial Oradea II de pe strada Ogorului, aceasta urmând să genereze un număr de 440 de locuri de muncă. Ei sunt dezvoltatori imobiliari, iar halele pe care le construiesc se vor închiria către firme de producţie, una dintre ele fiind Indeva Products, care va ocupa hala, în toamna acestui an, după cum au prognozat”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Alina Silaghi, director general al ADLO.
Tot în anul 2017 au fost organizate trei sesiuni de licitaţie pentru terenurile din parcurile industriale, în urma cărora au fost atribuite 12,1 ha teren. Astfel, totalul investiţiilor atrase în parcurile industriale în cursul anului 2017 este de 16 milioane de euro, dintr-un total de 259 milioane de euro atrase până în prezent, acestea urmând a genera un număr total de 6.200 de locuri de muncă până în anul 2020.
Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. este o companie publică al cărei acţionar majoritar este Primăria Oradea. Principalele activităţi sunt administrarea parcurilor industriale din oraş şi atragerea de investitori, cărora li se oferă asistenţă pe tot parcursul investiţiei, precum şi facilităţi – scutirea de impozite locale pe teren şi clădire.
“În general, noi am acordat scutire pe toată perioada în care ei stau în parcurile industriale. Însă din 2018, din cauza modificării legislative la nivel central, am fost nevoiţi să reducem aceste scutiri la 50%. Anul viitor, vom vedea, în funcţie de schimbările legislative la nivel central, dar noi sperăm să putem reveni la scutirea de 100% pentru 2019”, a declarat, pentru Agerpres, Alina Silaghi.
La finele anului 2017, ADLO deţinea trei titluri de parc industrial pentru cele trei amplasamente situate pe Calea Borşului (130,02 ha) – Parcul Industrial Oradea I, unde mai sunt disponibile 9,3 hectare, pe strada Ogorului (83,5 ha) – Parcul Industrial Oradea II, cu 50 de hectare libere, respectiv pe strada Uzinelor- Parcul Industrial Oradea III (15 ha), cu 7,8 ha neocupate.
Ca mod de acces în parcuri există două proceduri: fie prin licitaţii publice, fie prin negociere directă, în cazul firmelor care vor să investească peste 5 milioane de euro. Prima sesiune de licitaţii din acest an va avea loc în martie, cu pornire de la 8 euro/mp pentru industrie şi producţie şi de la 9,5 euro/mp pentru servicii.
Citește și:
Raul Ciurtin, fondatorul Albalact, inaugurează Elania Resort
Elania Resort este noul obiectiv turistic de anvergură care urmează a fi inaugurat în zona Făget, în apropiere…
1 mai 2024
Noul director muzical al Cincinnati Symphony Orchestra este Cristian Măcelaru
Cincinnati Symphony Orchestra (CSO), cea mai veche și prima orchestră din Ohio, l-a numit pe dirijorul Cristian Măcelaru…
1 mai 2024
Marinela Ardelean e dublu premiată la Wine Travel Awards
Wine Travel Awards 2023-2024 și-a anunțat astăzi premianții, iar Marinela Ardelean, Ambasadoarea vinurilor românești, a obținut nu unul,…
1 mai 2024
Dacia Asphalt și Diferit au modernizat căile de acces spre Mărișel și Mărgău
Două drumuri din zona montană a Clujului au fost reabilitate, la inițiativa forului județean, cu fonduri europene. Președintele…
1 mai 2024
Terminalul 1 al Aeroportului Oradea, o clădire nZEB, va fi inaugurat în 18 mai
Procesarea pasagerilor și a bagajelor lor se va face prin sisteme digitalizate. Clădirea noului terminal este o investiție…
1 mai 2024
“Bursa digitală” a Clujului
Mai multe entități și furnizori IT&C și-au pus în gând să ridice nivelul de digitalizare a IMM-urilor din…
1 mai 2024
Răzvan Pîrjol vrea să facă din Băile Felix o stațiune pentru toate lunile anului
Felixul ar putea deveni Mamaia de Oradea; Stațiune balneară pentru toate cele 12 luni ale anului; Afilierea la…
1 mai 2024
Aproape 49 de milioane de euro pentru modernizarea a 5 drumuri din Arad
Primul proiect contractat în Regiunea Vest prin Programul Regional Vest 2021-2027, componenta de Drumuri Județene: o investiție finanțată din fonduri…
30 aprilie 2024