Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința locuitorilor satului Sălicea din comuna Ciurila faptul că a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de alimentare cu apă potabilă a acestei localități limitrofe municipiului reședință de județ.
Execuția efectivă a lucrărilor va începe în momentul în care condițiile meteorologice vor permite acest lucru, data stabilită fiind 15 martie 2018. În ceea ce privește durata lucrărilor în valoare totală de 5.037.916,85 lei, aceasta este de maximum 18 luni.
„Mă bucur că am reușit să rezolvăm o problemă ce afecta negativ de prea mult timp viața locuitorilor din Sălicea și că putem să le dăm o veste foarte bună. În contextul în care executantul a primit deja ordinul de începere a lucrărilor, în perioada următoare, într-un interval de timp pe care ni-l dorim a fi cât mai scurt, locuitorii satului Sălicea se vor putea bucura de apă de calitate precum și de toate beneficiile care decurg de aici”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Astfel, proiectul de alimentare cu apă potabilă derulat prin intermediul Companiei de Apă Someș S.A constă, în principal, în realizarea unei aducțiuni de circa 2.200 metri din sistemul de alimentare cu apă Cluj-Napoca – Feleacu – Casele Micești, resursă care va fi ulterior distribuită prin intermediul unei rețele în lungime totală de 15.300 metri. Pentru realizarea acestui deziderat, pe traseul rețelei vor fi edificate un bazin de alimentare suprateran de 200 mc, o stație de pompare dotată cu un rezervor suplimentar semiîngropat de 100 de mc, cămine de vane, hidranți subterani, branșamente precum și alte echipamente și dotări corespunzătoare.
Reamintim faptul că aceste lucrări sunt parte a unui program mult mai complex derulat de Consiliul Județean prin intermediul societății sale de profil Compania de Apă Someș S.A. și care vizează extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă și canalizare de pe teritoriul întregului județ. Intenția este ca într-un interval de timp cât mai redus toate comunitățile locale clujene să beneficieze de aceste servicii publice de strictă necesitate.
Citește și:
Valorificarea turismului din zona Bihorului prin investiții strategice
Eveniment dedicat mediului de afaceri din zona Bihorului despre atragerea investițiilor pentru dezvoltarea turismului. „Unlocking Investment Potential…
8 mai 2024
ANAF a publicat ghidul RO e-Transport: amenzi de până la 100.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor
Sistemul RO e-Transport reprezintă o componentă esențială a efortului de digitalizare la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală…
8 mai 2024
Creșteri substanțiale ale cifrei de afaceri și EBITDA Grupului TeraPlast în T1/2024
Marja EBITDA este cu 32% mai mare față de T1/2023 și mai mare decât cea bugetată. Vânzările Grupului…
8 mai 2024
Trei oferte pentru digitalizarea Campusului pentru Învățământ Dual Oradea
Au fost depuse trei oferte în cadrul licitației pentru dotări cu echipamente și digitalizarea Campusului pentru Învățământ Dual…
8 mai 2024
Campionatul Internațional de Robotică – Robotics Championship are loc la Oradea
În perioada 9-11 mai, Oradea redevine un hub internațional de robotică, cu peste 700 de concurenți din întreaga…
8 mai 2024
Vital S.A., 400 milioane € investiți în cel mai mare proiect din Maramureș
Alexandrina Bancoș, directorul general al societății Vital SA, și-a asumat dificila sarcină de a gestiona un uriaș proiect…
8 mai 2024
Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată în județul Bistrița-Năsăud
Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița-Năsăud are drept scop continuarea…
8 mai 2024
Actori din industria apei la Târgul IFAT 2024
Oameni de afaceri și factori de decizie din România și Republica Moldova, din administrațiile locale și centrale, operatori,…
8 mai 2024