Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

BT și Romgaz, atuuri ale României de a ajunge piață bursieră emergentă

Producătorul de energie este cel mai bine poziționat în topurile bursiere internaționale | Foto: Hidroelectrica

Două companii din Transilvania, Banca Transilvania și Romgaz, aspiră la statutul pe care doar Hidroelectrica îl are acum, alte două, Transgaz Mediaș și TeraPlast, fiind încă departe de aceste criterii.

Avansul României de la piață de frontieră avansată la emergentă în clasificarea Morgan Stanley Capital International (MSCI) se face doar după îndeplinirea de către trei companii a criteriilor cantitative, precizează un raport al fondului de investiții InterCapital ETF.



“MSCI, principalul furnizor global de indici bursieri, a realizat actualizarea semnificativă a cadrului său de clasificare a piețelor, schimbând modul în care sunt grupate și evaluate piețele de capital la nivel global. Printre cele mai discutate prevederi în România s-a numărat includerea țării într-un subsegment nou creat: piață de frontieră avansată.

Deși această evoluție a fost prezentată ca un semn de progres, imaginea de ansamblu este mai nuanțată. Odată cu noua clasificare, MSCI a extins și criteriile necesare pentru promovarea la statutul de piață emergentă. Deși România a dobândit vizibilitate, parcursul către statutul de piață emergentă a devenit acum mai dificil ca oricând.

România se regăsește acum într-un grup distinct de cinci piețe de frontieră avansate (Slovenia, Estonia, Letonia, Lituania). Această categorie separă piețele cu un nivel relativ ridicat de accesibilitate și infrastructură instituțională de grupul de 23 de piețe de frontieră, ce include Croația, Serbia, Vietnam. Islanda.

Noul statut ajută, fără îndoială, România să iasă în evidență în cadrul piețelor de frontieră și ar putea, în timp, să susțină vizibilitatea în rândul investitorilor internaționali. Totuși, a fi clasificată drept piață de frontieră avansată nu echivalează cu un progres către includerea în categoria piețelor emergente. De fapt, pragul pentru promovare a fost ridicat semnificativ.

Conform noilor reguli stabilite de MSCI, orice țară care vizează statutul de piață emergentă trebuie să aibă cel puțin trei companii care îndeplinesc constant trei criterii: capitalizare de piață de minimum 2,9 miliarde dolari, un free float de 1,4 miliarde, raport anual al valorii tranzacționate (ATVR) de minimum 15%.

Aceste condiții trebuie îndeplinite pe parcursul a opt evaluări semestriale consecutive, ceea ce implică o perioadă minimă de așteptare de doi ani, chiar și în condiții ideale. Cerința de consecvență, nu doar atingerea punctuală a acestor praguri, ci menținerea lor în timp, face ca noul cadru să fie mult mai riguros și mai exigent decât cel anterior”, potrivit raportului InterCapital ETF.

Banca din Cluj, doar la un pas

La jumătatea anului 2025, România are o singură companie ce îndeplinește toate cele trei criterii MSCI: Hidroelectrica. Alte trei (OMV Petrom București, BT Cluj și Romgaz Mediaș) îndeplinesc două din cele trei criterii.

“Decalajele cu care se confruntă acestea, în special de lichiditate, sunt semnificative, dar pot fi recuperate. BT ar avea nevoie de o creștere de 11% a valorii tranzacționate, iar OMV Petrom, de 20% pentru a atinge pragul ATVR. Aceste obiective ar putea fi atinse dacă ritmul actual al activității de pe piață, determinat de optimismul reînnoit al investitorilor, se va menține în lunile următoare.

Pentru alți emitenți importanți din România, însă, provocările sunt considerabil mai mari. Romgaz ar trebui să își crească valoarea tranzacționată cu 79% pentru a se califica. BRD ar avea nevoie atât de o creștere de 19% a free float-ului, cât și de o majorare de 89% a valorii tranzacționate.

Nuclearelectrica se confruntă cu cele mai mari obstacole, necesitând o creștere de 139% a free float-ului și de 241% a valorii tranzacționate. Majorarea free float-ului presupune, de regulă, acțiuni din partea acționarilor majoritari, precum statul român, care trebuie să fie dispuși să își reducă participațiile pentru a permite o deținere publică mai extinsă.

Alternativ, prețul acțiunilor Nuclearelectrica ar trebui să urce cu 139%, scenariu puțin probabil pe termen scurt. Fără astfel de decizii structurale, multe dintre cele mai mari companii listate din România vor rămâne în afara intervalului de eligibilitate stabilit de MSCI”, observă analistul Divo Pulitika, membru al Consiliului de Administrație al InterCapital ETF.

Intră și politica în joc

“În ciuda acestor provocări structurale, România păstrează fundamente solide care continuă să atragă interesul investitorilor. Este una dintre economiile cu cea mai rapidă creștere din UE și a înregistrat recent o schimbare semnificativă a percepției, odată cu alegerea unui președinte proeuropean și apariția primelor semne ale unor eforturi de consolidare fiscală.

Reacțiile pieței au fost rapide: spread-urile obligațiunilor românești denominate în euro s-au redus semnificativ după alegeri, iar indicele BET a crescut cu 5,4% a doua zi după vot. Lichiditatea Bursei de Valori București s-a îmbunătățit de la începutul anului, susținută de direcția fermă în plan politic și revenirea capitalului internațional.

Această dinamică ar putea ajuta România să reducă decalajul față de includerea în categoria piețelor emergente, în special dacă performanța companiilor va fi susținută de creșterea valorilor tranzacționate și de stabilitatea prețului acțiunilor. Noua clasificare a României este un semnal de diferențiere în cadrul piețelor de frontieră, nu o garanție a progresului către statutul de piață emergentă.

Reclasificarea a venit la pachet cu reguli mai stricte, praguri mai ridicate și un orizont de timp prelungit. Deși România rămâne una dintre cele mai promițătoare piețe din regiune, îndeplinirea noilor standarde impuse de MSCI va necesita un efort susținut, nu doar din partea companiilor și a investitorilor, ci și din partea decidenților politici. Direcția este clară, însă distanța a crescut, iar promovarea nu poate avea loc mai devreme de 2 ani din momentul în care toate criteriile sunt îndeplinite”, se menționează în raport.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Sunt șanse ca Lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș din A3 să fie gata în 2026

Articolul următor

De la autostrăzi la spitale – Grupul Selina redefinește construcțiile în România

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Citeste mai mult

Viitorul AZO sună bine

Astăzi este ultima zi în care achiziția publică privind contractarea serviciilor de consultanță privind evaluarea Azomureș poate fi…
Investiții
Citeste mai mult

Pompierii construiesc la Moldova Nouă

Clisura Dunării face un pas important spre consolidarea siguranței comunităților locale: astăzi a fost predat oficial amplasamentul pentru…
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share