Primăria municipiului Oradea va investi 13,6 mil. lei (2,9 mil. euro), din bugetul local, pentru lucrări de amenajare pe malul stâng al Crişului Repede, pe tronsonul cuprins între Podul Sfântul Ladislau şi Podul Centenarului. Durata de execuţie a lucrărilor este de 12 luni.
Proiectul cuprinde reabilitarea îmbrăcăminţii rutiere şi a trotuarelor, precum şi a bordurilor aferente, conservarea, restaurarea şi reconstituirea stâlpilor de iluminat, a jardinierelor şi parapetului metalic, precum şi crearea unui parcurs pietonal la cota râului. Proiectul prevede şi amenajarea unei piste de biciclete cu două sensuri, la cota străzii, prin lărgirea profilului stradal în două zone.
’’În momentul în care compania ABA Crişuri va finaliza lucrările hidrotehnice şi de finisaj care sunt în curs de desfăşurare, primăria Oradea va începe lucrările de arhitectură şi design incluse în prezentul proiect. Prin lucrările propuse se urmăreşte oferirea unei alternative eficiente şi agreabile de circulaţie pietonală între Podul Sfântul Ladislau şi Podul Centenarului’’, se arată în comunicatul de presă emis de primăria Oradea.
Citește și:
CNIPMMR, îngrijorat față de scăderea investițiilor în inovare ale IMM-urilor
Conform ultimelor date publicate de Institutul Național de Statistică (INS) cu privire la situația întreprinderilor inovatoare din România,…
30 aprilie 2024
Cinci ofertanți pentru studierea șoselei de mare viteză Cluj – Dej
Trei asocieri și două companii independente vor să întocmească documentația pentru drumul de 75 km. “Au fost depuse…
29 aprilie 2024
Sălajul verifică fezabilitarea drumului expres spre Autostrada Transilvania
Proiectul șoselei de mare viteză către A3 a intrat în linie dreaptă, susțin reprezentanții forului județean. Consiliul Județean…
29 aprilie 2024
Trei studenți din Timișoara și Cluj-Napoca au câștigat ediția a III-a a RESPO CITY
Trei studenți din Timișoara și Cluj-Napoca au câștigat premiul cel mare, în valoare de 5.000 de euro, în…
29 aprilie 2024
Nou eșec al Clujului cu centura metropolitană. “Bihorul a avut 15 ofertanți”
Administrația municipală a consemnat a doua anulare a licitației pentru Centura Metropolitană Cluj-Napoca (CMC), fiind acuzată de ineficiență.…
29 aprilie 2024
Firma Habau va construi 134 km rețea de gaz în Aleșd, Aștileu, Țețchea și Tileagd
Luni, 29 aprilie 2024 a fost semnat ordinul de începere al lucrărilor și predarea amplasamentului în vederea începerii…
29 aprilie 2024
Firmele lui Umbrărescu a ajuns la peste 80% cu realizarea Centurii Timișoara Sud
Stadiul lucrărilor la Varianta Ocolitoare Timișoara Sud a depășit 80%. În prezent se lucrează la montarea panourilor fonoabsorbante,…
29 aprilie 2024
Control la service-urile auto din Cluj. Amenzi, avertismente și echipamente oprite
În perioada 23-26 aprilie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj a verificat angajatorii care desfășoară activități de întreținere…
29 aprilie 2024