Pe o piață dinamică și în contextul în care firmele aleg să devină tot mai competitive și mai puternice, existența unor soluții care să susțină creșterea, să integreze afacerile și să optimizeze procesele este esențială. Din acest motiv liderii din industria mobilei, Aramis Invest, Taparo și Ecolor au ales soluțiile NTT DATA Romania pentru gestiunea activităților companiei.
Având ca scop luarea unor decizii sănătoase și productive de business, care să fie susținute de date corecte, obținute în timp real, cei trei exportatori de mobilă au căutat o soluție scalabilă, flexibilă și ușor de utilizat, care să asigure optimizarea procesului de producție, pe de-o parte și pe de altă parte care să gestioneze zona de resurse umane și salarizare.
Soluțiile în acest sens au venit prin implementarea Clarvision ERP și Clarvision Salarizare. Având expertiza necesară, consultanții NTT DATA Romania au contribuit la automatizarea proceselor operaționale și de gestiune, au optimizat producția conform cerințelor clienților și au adaptat sistemul la nevoile acestora, sprijinind astfel trendul de creștere al companiilor.
”Clarvision a crescut împreună cu clienții și utilizatorii săi; suntem în continuare alături de ei și ne păstrăm flexibilitatea în a modela mereu serviciile și soluțiile noastre pentru a răspunde provocărilor de business tot mai diverse. Acest lucru este confirmat de rezultatele studiului derulat în acest an, conform căruia mai mult de 88% dintre companiile care utilizează sistemul Clarvision se declară mulțumite și foarte mulțumite de funcționalitățile acestuia și de calitatea suportului oferit de echipă”, a declarat Maria Metz, Deputy CEO, NTT DATA Romania.
În ceea ce privește sistemul Clarvision, NTT DATA Romania își propune un focus pe digitalizare în direcția inter-conectivității device-urilor și soft-urilor, în principiu tot ceea ce înglobează inovativul concept de Industrial Internet of Things. Clarvision urcă astfel pe un drum cu tehnologie de ultimă oră și va sta, la baza viitoarei platforme digitale care va rula la aceleași standarde de calitate, dar mult mai vast ca și complexitate. Astfel va oferi un sistem integrat de analiză rapidă a datelor pe bază de senzori, raportare și statistici și va automatiza orice proces cu potențial în acest sens.
”Viitorul alături de NTT DATA Romania promite ca și până acum, cifre de afaceri crescute an de an, aduse prin inovări continue. Faptul că cei mai mari trei exportatori de mobilă din România utilizează Clarvision este nu doar o confirmare a acestui obiectiv ci și o onoare pentru noi. Sunt la fel de mândră de reușita lor ca și de a noastră și știu că productivitatea este ținta clienților noștri. De aceea ne îndreptăm cu Clarvision spre conectivitate, integrare și automatizare”, a spus Maria Metz.
Citește și:
Fondatorul EBS a scos o carte despre antreprenoriat
Creatorul companiei informatice preluată de grupul japonez NTT și-a lansat volumul la Institutul de Istorie George Bariţiu (IIGB)…
6 mai 2024
Un nou aquapark în Bihor, la dispoziția turiștilor, din această primăvară
Aquaparkul Venus din Băile 1 Mai se întinde pe o suprafață de 4,3 hectare, are șase piscine cu…
6 mai 2024
Se profilează hub-ul de cooperative agricole ale Ardealului
Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (FCSC) Cluj și-a propus să facă o comuniune a celor mai performante grupări…
6 mai 2024
“Bijuteria” din Lomb, noul loc de evenimente al Clujului
Recent edificatul Centru de Excelență pentru Mobilă (CEM) devine o locație tot mai accesată pentru evenimente și întâlniri…
6 mai 2024
E gata infrastructura Centrului de Patologie Neurovasculară Cluj
Antreprenorul Construcții Erbașu București (CEB) a avansat cu lucrările la Centrul de Patologie Neurovasculară și Neurochirurgie (CPNN). “La nivelul…
5 mai 2024
Hotelul Black Tulip s-a redeschis la o jumătate de an de la incendiu
Complexul de turism din Dej marchează astfel intrarea sa integrală în funcțiune, mai târziu decât anunțau inițial proprietarii.…
5 mai 2024
Oradea va avea o autobază nouă și depou de tramvaie modernizat
Săptămâna trecută, Primăria Oradea a depus spre finanțare un mega proiect de peste 56 de milioane de euro…
5 mai 2024
Clădirea Hexagon Offices a primit certificarea WELL Health-Safety
Complexul de birouri deținut de grupul KESZ pe Calea Turzii reprezintă prima investitiție din România a companiei ungare.…
3 mai 2024