Producătorul de cărămizi Cemacon (simbol bursier CEON) a realizat în primul trimestru al acestui an o cifră netă de afaceri de 21,49 milioane lei, mai mare cu 86% faţă de perioada similară a anului trecut, când s-au cifrat la 11,56 milioane lei, arată datele transmise joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
De asemenea, compania a realizat un profit net de 6,18 milioane lei, de la pierderi de 126.606 lei în primele trei luni din 2017.
”În 2018, Cemacon va avea cifra de afaceri de 120 milioane lei şi un profit net de minim 11 milioane lei, cu peste 200 de angajaţi şi operând două facilităţi de producţie care funcţionează la capacitate. Efectele restructurării datoriilor bancare, acumulate ca urmare a construirii celei mai mari fabrici de blocuri ceramice din ţară, investiţie începută înainte de criză şi inaugarată în plin colaps al cererii de materiale de construcţii, în 2010, adică reechilibrarea bilanţieră şi recapitalizarea companiei au făcut posibilă transformarea Cemacon în al doilea jucător din piaţă şi în una din cele mai performante si solide companii din Romania”, arată conducerea companiei în raport.
Reprezentanţii Cemacon spun că valoarea capitalizării pe bursă s-a dublat în ultimele 15 luni.
”Fundamentându-ne pe contextul de piaţă favorabil, pe creşterea solidă şi pe capabilităţile companiei, avem motive să credem că inclusiv anul 2019 va fi un an de creştere şi performanţă record pentru Cemacon”, se menţionează în raport.
Raportat la anul 2017, ponderea veniturilor din blocuri ceramice şi mărfuri a rămas similară. Variaţia stocurilor înregistrează valori mai mici decât în perioada precedentă ca urmare a decalajului între cantităţile produse şi vândute în trimestrul 1 2018.
Cemacon este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi are o valoare de piaţă de 91,19 milioane lei. Compania este detinută în principal de acţionari instituţionali, fonduri de investiţii româneşti şi străine.
Cemacon operează două facilităţi de producţie în judeţul Sălaj, ambele funcţionând la capacitatea totală. Acesta este al doilea producător de blocuri ceramice din România şi unul dintre liderii pieţei din Transilvania.
Citește și:
O asociere unde lider este Leko Construct va realiza Parcul Industrial Marghita
Asocierea de firme Leko Construct – Inteco Holding – Electro Excel Green Consulting – Rono Aqua – Caloria…
2 mai 2024
LEONI Luduș își detașează angajații. Salariații protestează
Biroul de comunicare al LEONI Wiring Systems Romania ne-a remis în această dimineață o informare de presă pe…
2 mai 2024
ENERTOWN: Orașele mici din România au nevoie de un sprijin mai mare în tranziția energetică
Localitățile urbane mici sunt adesea lăsate în afara discuțiilor publice privind tranziția energetică. Ele au nevoie de sprijin…
2 mai 2024
Hidro “accelerează” procesul de emitere a autorizației de construire pentru Bumbești Livezeni
În perioada 28-30 aprilie a avut loc o vizită de lucru a Secretarului de stat în Ministerul Energiei,…
2 mai 2024
Trofeul Electricianului: 213 specialiști ai DEER vor concura la faza pe companie
Trofeul Electricianului în cele 18 Sucursale ale DEER și-a desemnat cei mai buni profesioniști: 213 specialiști vor concura…
2 mai 2024
Gazele naturale sunt o mare șansă pentru România. Cum profităm?
spotmedia.ro și Asociația Energia Inteligentă (AEI) au organizat vineri, 26 aprilie, dezbaterea online „Gazele naturale: Cum profităm de…
2 mai 2024
Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 5, estimată a fi dată în trafic la finalul anului
„Într-o zonă se toarnă deja suprabetonarea, acolo unde s-a finalizat armătura”. ♦ Lucrările pe Secțiunea 5 din Autostrada…
2 mai 2024
Raul Ciurtin, fondatorul Albalact, inaugurează Elania Resort
Elania Resort este noul obiectiv turistic de anvergură care urmează a fi inaugurat în zona Făget, în apropiere…
1 mai 2024