Rezultatele clasificării QS World University Rankings pentru anul 2019, publicate în 6 iunie, poziționează Universitatea de Vest din Timișoara în topul celor mai bune 1000 universități din 85 de țări din lume, fiind evaluate 4763 de universități din 151 de țări. UVT se remarcă în top mai ales prin rezultatele obținute la indicatorii privind reputația în rândul comunității academice internaționale și reputația în rândul angajatorilor, regăsindu-se în top 501+ mondial cu rezultatele obținute la acești doi indicatori.
Evaluarea a presupus analiza specializată a răspunsurilor la studiile anuale ale QS cu privire la reputația în rândul comunității academice și la reputația în rândul angajatorilor. Astfel, au fost analizate peste 83.000 de răspunsuri ale membrilor comunității academice internaționale cu privire la activitatea de cercetare științifică și aproximativ 43.000 de răspunsuri ale angajatorilor din întreaga lume cu privire la absolvenții instituțiilor de învățământ superior evaluate. De asemenea, s-a evaluat gradul de internaționalizare, numărul total de studenți, precum și numărul citărilor lucrărilor de cercetare științifică, prin analiza informațiilor indexate în baza de date bibliografică și bibliometrică Scopus a Elsevier. Astfel, QS a analizat peste 97 de milioane de citări (2012-2017) a mai mult de 14 milioane de lucrări științifice (2011-2016).
Bazat pe șase indicatori de performanță, clasamentul este conceput pentru a evalua universitățile în patru domenii: cercetare, predare, inserție profesională și internaționalizare. Ponderea atribuită indicatorilor de performanță este: Academic reputation – 40%, Employer reputation – 10%, Student-to-faculty – 20%, Citations per faculty – 20%, International faculty – 5%, International student – 5%.
Din România, doar cinci universități sunt prezente în această clasificare internațională publicată încă din 2004: Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea Politehnica București, patru dintre ele fiind membre ale Consorțiului Universitaria.
Citește și:
Romgaz repornește forajele la Caragele
Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
28 aprilie 2024
La Brașov s-a lansat apelul de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024
Lansarea oficială a apelului de finanțare din cadrul programului City RAPTOR 2024 a avut loc la Brașov. Startup-uri…
28 aprilie 2024
Capitala Europene a Culturii 2023 își culege roadele cu programul Legacy Timișoara
Programul Legacy Timișoara oferă Capitalei Europene a Culturii 2023 posibilitatea să își continuă parcursul cultural desfășurat de-a lungul…
28 aprilie 2024
Transapuseana, traversând ținutul pădurilor de basm
Transpuseana, cea mai mare investiţie pentru un drum judeţean din România, a fost inaugurată cu primul său episod…
28 aprilie 2024
Sorin Maxim, director general ADR Vest: „Investim, nu cheltuim!”
Regiunea Vest a reușit să atragă cu peste 40% mai mulți bani decât i-au fost alocați inițial prin…
28 aprilie 2024
Dumexim a semnat contractul pentru Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș
Vineri, 26 aprilie 2024, s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș.…
28 aprilie 2024
IMOTECA își mărește portofoliul din România și își extinde activitatea în Spania
Imoteca, The residential experts, își anunță extinderea semnificativă a portofoliului său din România și lansarea operațiunilor de consultanță…
28 aprilie 2024
Vine Iarmarocul la Cluj
Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
27 aprilie 2024