Grupul american Boeing şi operatorul aerian TAROM din România au ajuns luni la un acord în vederea achiziţionării a cinci aeronave 737 MAX 8 şi încheierea unui contract de leasing pentru două avioane 737-800.
Achiziţia de către TAROM a celor cinci aeronave Boeing 737-MAX 8 face parte dintr-un contract mai amplu care prevede şi începerea procedurilor pentru ca Direcţia Tehnică a operatorului naţional aerian să devină partener oficial Boeing, informează, luni, Ministerul Transporturilor, într-un comunicat remis luni.
Potrivit sursei citate, ministrul de resort, Lucian Şova, a participat luni la Londra la ceremonia de semnare a contractului prin care TAROM achiziţionează cinci aeronave Boeing 737-MAX 8, construite special pentru operatorul nostru naţional.
„Comanda de astăzi face parte dintr-un contract mai amplu care, pe lângă cumpărarea celor cinci aparate Boeing 737-MAX 8, prevede şi începerea procedurilor pentru ca Direcţia Tehnică a TAROM să devină partener oficial Boeing, precum şi achiziţia în leasing operaţional a celor două aeronave 737-800 Next Generation, aflate deja în flota TAROM”, se spune în comunicat.
Aparatele vor fi livrate până în anul 2023, dar între timp va continua înnoirea flotei TAROM, dă asigurări MT.
„Reînnoirea flotei TAROM, inclusiv în parteneriat cu prestigioasa companie Boeing, face parte dintr-o strategie pe termen lung a Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene. Cele cinci noi aparate de zbor 737-MAX 8 ne promovează în rândul jucătorilor importanţi de pe piaţa transporturilor aeriene. Este un contract pe care îl consider un pas decis din partea TAROM în direcţia corectă”, a declarat Şova.
Semnarea acestei comenzi ferme între compania TAROM, reprezentată de directorul general Wolff Werner-Wilhelm, şi Boeing, prin Kevin G. McAllister – preşedinte şi director executiv al Boeing Commercial, şi Ihssane Mounir – vicepreşedinte de marketing şi vânzări, a avut loc în cadrul Târgului aviatic Farnborough Internaţional Airshow, evenimentul aerospaţial al anului din Europa.
„Participarea delegaţiei Ministerului Transporturilor, alături de directorul general al TAROM, la ceremonia de la Londra transmite un mesaj de încredere în revitalizarea companiei naţionale pentru transporturi aeriene. Majoritatea guvernelor din Europa şi de peste ocean se află la acest eveniment. Prezenţa reprezentanţilor Guvernului României la Farnborough oferă oportunităţi reale de colaborare şi dezvoltare a relaţiilor punctuale cu partenerii noştri, inclusiv pe componentă de transporturi aeriene. Extinderea flotei TAROM cu alte cinci aeronave reprezintă încă un pas important pentru îndeplinirea obiectivelor propuse în Programul de Guvernare şi pentru consolidarea Companiei Naţionale TAROM pe piaţa de profil”, se precizează în comunicat.
Modelul Boeing 737 – MAX 8 este dotat cu motoare de tehnologie avansată şi este îmbunătăţit pentru a oferi mai mare eficienţă şi fiabilitate.
Târgul aviatic de la Farnborough reuneşte, până în 22 iulie, peste 70 000 de reprezentanţi ai industriei aerospaţiale care îşi prezintă cele mai noi tehnologii din domeniu.
Citește și:
Biblioteca de afumături, un loc al gustului și al priceperii
O mică afacere de familie se promovează în mod inedit, legându-se de tradiția istorică a orașului și de…
28 iunie 2025
Echipa multidisciplinară de la Medici’s Timișoara schimbă destine
CANCERUL TIROIDIAN – Lupta tăcută și oamenii care o câștigă: echipa multidisciplinară de la Medici’s Timișoara schimbă destine…
28 iunie 2025
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Salt spectaculos la AJFP Bihor: 1,7 miliarde lei în plus la buget față de 2023
Cu 29,64% au crescut încasările brute ale Agenției Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Bihor în 2024, comparativ cu…
27 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Business de 8 miliarde lei în Arad: Ce companii au dominat economia județului în 2024
La peste 8,04 miliarde de lei se ridică cifra de afaceri pe anul 2024 a primelor 10 firme…
27 iunie 2025
Investiții de aproape 100 de milioane de lei în modernizarea a cinci parcuri orădene
În perioada următoare vor fi semnate contractele de lucrări pentru modernizarea a cinci parcuri importante din Oradea. Modernizarea…
27 iunie 2025
Investiții
Biblioteca „Gheorge Șincai” se reinventează: digitalizare și cafenea literară
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea se apropie de final, cu un stadiu de…
28 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Business de 8 miliarde lei în Arad: Ce companii au dominat economia județului în 2024
La peste 8,04 miliarde de lei se ridică cifra de afaceri pe anul 2024 a primelor 10 firme…
27 iunie 2025
Investiții de aproape 100 de milioane de lei în modernizarea a cinci parcuri orădene
În perioada următoare vor fi semnate contractele de lucrări pentru modernizarea a cinci parcuri importante din Oradea. Modernizarea…
27 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Banca Transilvania atrage 300 milioane € de la investitori
Prima sa emisiune de obligațiuni sustenabile în lei la Bursa de Valori București (BVB) este primită cu interes…
26 iunie 2025
eToro lansează portofolii cu dată țintă în parteneriat cu Franklin Templeton
Platforma de tranzacționare și investiții eToro a anunțat astăzi lansarea a șase portofolii de investiții în parteneriat cu…
26 iunie 2025
Paradisul acvatic din Fortăreața Vinului
Un deal cu o vie veche și o livadă în paragină din Sălaj se transformă în cel mai…
26 iunie 2025
Infrastructură
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
O asociere condusă de Global Industrial va executa pasajul subteran Oneștilor din Oradea
Asocierea formată din Global Industrial (lider), CML.RO și DP Proiect va avea la dispoziție 15 luni pentru finalizarea…
24 iunie 2025
Antreprenorul DPB consolidează în timp record DN 68A
Compania Drumuri și Poduri Banat a finalizat, înainte de termen, lucrările la DN 68A Coșava – Margina, unul…
24 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Daniela Hagmann, CEO Geodata Services: Economiile produse de digitalizarea administrației publice cât bugetul Ministerului Sănătății
În pas cu constructorii consacrați, administrațiile publice evoluează pe linia digitalizării și, implicit, a standardizării proceselor înspre eficientizarea…
20 iunie 2025
Turism
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Festivalul Medieval revine în perioada 4-6 iulie 2025, în Oradea
Noutățile Festivalului Medieval de la Oradea sunt bătăliile cu vikingi de pe Crișul Repede și demonstrațiile trupelor de…
20 iunie 2025
În weekend se deschide oficial sezonul de vară la Ghioroc – „Litoralul Vestului”
În cadrul unui peisaj estival, la doar câțiva kilometri de Arad, pe plaja de la Ghioroc, s-a deschis…
19 iunie 2025
,,Gusturi și tradiții DE BIHOR” în Ștei
Sâmbătă și duminică, 5 și 6 iulie 2025, va fi organizată prima ediție a evenimentului ,,Gusturi și tradiții…
19 iunie 2025
La Oradea s-a lansat primul grup BNI Platinum din România – BNI Varadinum
Cel mai mare grup BNI din România a fost lansat marți, 17 iunie 2025 la Oradea. Grupul are…
19 iunie 2025
Educație
Marketing și networking pentru antreprenorii bănățeni la Connect Timișoara
Călin Biriș a fost invitat de BizzClub și Connect Timișoara să vorbească antreprenorilor bănățeni despre marketing în cele…
28 iunie 2025
Digitalizare cu fonduri europene pentru bibliotecile din județul Arad
11 biblioteci din Municipiul Arad și din județul Arad fi vor dotate cu echipamente informatice, banii provenind din…
26 iunie 2025
Start în forță: șase afaceri creative intră în Incubatorul Cresc Oradea Mare
Șase startup-uri din domenii precum energie regenerabilă, publicitate, branding sau încălțăminte personalizată și-au găsit locul în Incubatorul de…
26 iunie 2025
Ministrul educației: “Dăm burse de 1,7 miliarde € fără să fim o forță economică”
Daniel David consideră că România are unul din cele mai generoase sisteme europene de burse, însă impactul acestuia…
25 iunie 2025
Open Tribe: Un final de an academic cu sens, curaj și comunitate
Pe 17 iunie, Open Tribe – Academia de business și leadership – a încheiat anul academic cu un…
24 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Fonduri elvețiene pentru implicare civică
Deși nu sunt, practic, fonduri europene, Elveția ne fiind membră a Uniunii Europene, ele au un statut similar…
23 iunie 2025
19 ani de Editura Edu – de la prima pagină la locul I în opțiunile cadrelor didactice
Editura EDU a împlinit 19 ani de când transformă idei în cărți și cărțile în bilete spre viitorul…
23 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
