Compania aeriană Tarom a anunţat, luni, că reia zborurile pe ruta Bucureşti – Baia Mare – Bucureşti, începând cu data de 6 septembrie.
“Vă anunţăm cu drag că din 6 septembrie se reiau zborurile Bucureşti – Baia Mare! Tarifele încep de la 117 euro pentru o călătorie dus-întors, iar bagajul de mâna, bagajul de cală, cateringul la bord şi check-in-ul sunt incluse!”, reiese dintr-o postare pe pagina de Facebook a companiei Tarom.
Potrivit site-ului oficial Tarom, Baia Mare va fi conectat de Bucureşti cu două curse săptămânale: joi şi duminică, cu decolarea din Bucureşti la ora 21.40 şi aterizare în Baia Mare la ora 23.00, iar decolarea din Baia Mare este programată vineri şi luni, de la ora 5.40, având aterizarea la Bucureşti fixată pentru ora 7.00.
Biletele se pot rezerva pentru cele două curse, direct de pe site sau de la agenţiile Tarom din Bucureşti şi Baia Mare.
Aeroportul Internaţional Maramureş (AIM) a fost închis zborurilor interne şi externe în decembrie 2015, imediat după începerea lucrărilor de reabilitare şi extindere a pistei şi altor anexe de infrastructură aeroportuară. În luna iunie 2018, aeroportul a obţinut majoritatea autorizaţiilor care permit în prima etapă doar reluarea zborurilor interne.
Directorul Aeroportului Internaţional Maramureş (AIM), Dorin Buda, a precizat luni că, deocamdată, nu a primit o notificare oficială din partea companiei Tarom, privind reluarea zborurilor pe conexiunea Bucureşti – Baia Mare – Bucureşti, însă notificarea ar putea fi primită în cursul acestei săptămâni.
Până la suspendarea zborurilor spre Baia Mare, în anul 2015, Tarom avea zilnic, de duminică până vineri, două zboruri pe rută.
Citește și:
DOITSMARTER, proiect de testare a soluțiilor inteligente pentru optimizarea consumului de energie în locuințe sociale
Orientarea inovațiilor tehnologice către consumatorii vulnerabili de energie trebuie să devină o prioritate atât pentru autoritățile publice, cât…
3 mai 2024
PORR a forat primul km de tunel de pe Autostrada Sibiu – Pitești
Lucrările de pe Lotul 4 de pe viitoarea Autostradă Sibiu – Pitești nu se opresc nici de Paște.…
3 mai 2024
Luna mai e Luna Maramureșului
Luna Maramureșului este o inițiativă ce își propune să aducă în prim planul vieții culturale, comorile acestui județ.…
3 mai 2024
Decorint a renovat sediul DNA Cluj. Cum arată clădirea
Societatea de construcții a raportat terminarea lucrărilor la clădirea de pe str. Dorobanților, unde funcționează serviciul teritorial al…
2 mai 2024
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu vine cu ediția a 31-a
Cea mai importantă manifestare a artelor spectacolului din Europa de Est, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu…
2 mai 2024
Cum se pierde vremea pe Centura Metropolitană Cluj. Studiu de caz
Municipalitatea din Cluj-Napoca a tergiversat finalizarea licitației pentru Centura Metropolitană (CMC), deși eșecul era evident, susține un expert…
2 mai 2024
Exponate de la Bienala de Arhitectură Veneția, în Iulius Mall Cluj
Exponate ale Pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2023 pot fi admirate la Iulius Mall…
2 mai 2024
O asociere unde lider este Leko Construct va realiza Parcul Industrial Marghita
Asocierea de firme Leko Construct – Inteco Holding – Electro Excel Green Consulting – Rono Aqua – Caloria…
2 mai 2024