Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Bani pentru viitorul aeroport de la Ghimbav

Consiliul Judeţean Braşov va investi 22 milioane de euro în realizarea terminalului de pasageri al viitorului aeroport internaţional Braşov-Ghimbav, care va avea o suprafaţă totală de 11.000 mp şi va fi construit pe trei niveluri, scrie Știri de Cluj.



Scheletul va fi din beton armat, iar pereţii din sticlă. Subsolul va fi destinat fluxului de bagaje şi unor spaţii administrative (transformatoare, rezerve de apă, depo­zite), la parter va fi zona de check-in (cu 10 birouri) şi spaţii comerciale, iar la etaj vor fi patru fluxuri de securitate, zona de control paşapoarte, zona de îmbarcare şi spaţii comerciale. Conform arhitectului Dorin Ştefan, pentru realizarea proiectului tehnic va fi nevoie de aproximativ trei luni, iar pentru realizarea lucrărilor propriu-zise, de un an şi jumătate.

Platforma de parcare va avea o capacitate de trei aeronave, ceea ce înseamnă că prin terminal vor putea trece 1 milion de pasageri în fiecare an. Proiectul aeroportului este gândit modular, astfel că acesta va putea fi extins în viitor, cu costuri minime.

Primul obiectiv construit al aeroportului a fost pista, cu o lungime de 2.850 de metri şi o lăţime de 45 de metri, finalizată în 2014. Potrivit devizului general întocmit de compania IPTANA SA, valoarea investiţiei în realizarea aeroportului Braşov-Ghimbav, cu tot cu TVA, este de 57,5 milioane de euro.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Agroturismul și gastronomia tradițională – modalitati de capitalizare prin dezvoltarea turismului culinar în Romania

Articolul următor

Porsche Engineering, program de masterat la UTCN

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Citeste mai mult

Angajări în domeniul feroviar

Târgul de Carieră Feroviară în România revine în luna iunie cu cea de-a X-a ediție și aduce în…
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share