Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Centru Expozițional şi Park&Ride, pe 42 de hectare, lângă aeroportul Cluj

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a semnat documentația topografică aferentă elaborării Studiului de Fezabilitate și a Planului Urbanistic Zonal pentru obiectivul de investiții „Centru Expozițional și Park&Ride” ce urmează să fie edificat la intrarea în municipiul Cluj-Napoca, în proximitatea Aeroportului Internațional “Avram Iancu“.

Măsurătorile topocadastrale aferente investiției au fost realizate pe un amplasament în suprafață totală de 42,75 ha, aflată în intravilanul municipiului Cluj-Napoca.

Centrul Expozițional Internațional va fi edificat în formă modulară, finanțarea acestuia urmând a fi asigurată prin bugetare multianuală, din fonduri ale Consiliului Județean Cluj. Perimetrul alocat efectiv investiției va avea o suprafață de aproximativ 12 ha, acesta fiind foarte aproape de Aeroport și în imediata vecinătate a viitoarei centuri metropolitane.

În ceea ce privește facilitatea „Park&Ride”, acesta va ocupa o suprafață de peste 30 de ha, principalul ei scop fiind acela de a decongestiona traficul prin reducerea numărului de autovehicule aflate în circulație în interiorul municipiului. Investiția, care urmează să fie realizată împreună cu Primăria Cluj-Napoca, mai prevede amenajarea de stații pentru mijlocele de transport în comun și bike sharing, respectiv realizarea accesului auto și pietonal cu dotările și infrastructura aferentă.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Doi studenți de la UTCN au creat aplicația care ajută părinții să depisteze problemele de vedere ale copiilor

Articolul următor

Investițiile companiilor brașovene, cifrate la aproape 300 mil. euro

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share