Darea în funcțiune a noului magazin de bricolaj Dedeman din Zalău ar putea fi întârziată, data vehiculată inițial, 22 noiembrie, fiind prea apropiată față de stadiul actual al lucrărilor.
Proprietarii unităţilor industriale clujene Tehnofrig, Electroceramica sau Cemacon au vândut către Dedeman foste suprafeţe pe care se făcea odată producţie. În Cluj, Dedeman a cumpărat un teren al societății Electroceramica Turda pe care a dat în funcţiune al doilea său magazin din județ.
De asemenea, Dedeman a preluat de la Cemacon două terenuri, de 22.211 mp şi 3.104 mp, în Zalău (judeţul Sălaj), pentru 1,6 milioane de euro, prin intermediul Cemacon Real Estate şi cu acordul creditoarei ipotecare BCR. Cemacon a avut iniţial sediul la Zalău, dar ulterior și l-a mutat la Cluj.
Reţeaua de bricolaj a intrat pe piaţa clujeană în 2011, în urma preluării a 3,7 ha din fosta platformă industrială din zona str. Fabricii de Chibrituri, unde Tehnofrig SA deţinea 11,2 ha. Tehnofrig Imobiliare a iniţiat un proiect de schimbare a destinaţiei fostei platforme, care devenea zonă de comerţ-servicii.
Dedeman este o companie înfiinţată de fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl, iar în ultimii ani aceasta a deţinut primul loc în România în sectorul bricolaj, peste reţele precum Praktiker, Leroy Merlin, Brico Depot, Hornbach, Mr. Bricolage, Ambient. Reţeaua avea 49 de magazine, cu 11.000 de angajați, și afaceri de 1,5 miliarde de euro.