Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Un consultant de pe Wall Street vrea să predea matematica în Sălaj

Tim Marian, senior portfolio manager la Banca de Investiții Morgan Stanley, dorește să se întoarcă în satul în care a copilărit pentru a preda la școala de acolo.



Acesta a trăit aproape toată viaţa în SUA, însă vorbeşte perfect româneşte pentru că îşi petrecea vacanţele de vară într-un sat de pe lângă Zalău, conform Business Magazin. El este consultant financiar la Morgan Stanley, în statul Atlanta.

„Persoanele fizice care consideră serviciile mele ca fiind cele mai valoroase sunt clienţi care au 3 milioane de dolari în numerar sau active investibile şi pe care îi ajutăm să le gestioneze şi instituţii care au peste 5 milioane de dolari”, relatează Marian.

Este pe cale să obţină Chartered Financial Analyst, una dintre cele trei certificări profesionale care îl interesează. A trăit cam toată viaţa în SUA, având în vedere că în 1991 familia sa s-a mutat în Londra pentru o perioadă de un an, apoi în Queens, New York. Până în 2011 a locuit în New York cu familia sa şi, la scurt timp după ce s-a căsătorit, s-a mutat în Atlanta.

„Nu am avut o diplomă în finanţe. Am început universitatea cu dorinţa de a deveni profesor, ca ambii mei părinţia şi voiam să predau matematica. Ideea părea bună, dar la scurt timp după începerea şcolii am început relaţia cu soţia mea, care locuia în Cluj în acea perioadă şi care mergea la Universitatea Babeş-Bolyai”. Petrecându-şi verile şi iernile în România, ca să fie alături de soţie, a făcut trecerea la studierea englezei. 

„Pentru un profesor, salariul este acelaşi, indiferent de materie. Am început facultatea la 17 ani (am terminat liceul în trei ani) şi, ca majoritatea oamenilor, căutam calea cea mai uşoară. Călătoriile către România au făcut să fie greu să găsesc un loc de muncă stabil, mai ales în plină criză financiară.

Tatăl unui prieten mi-a zis – ţinând cont de istoricul meu cu matematica – să privesc tranzacţiile valutare ca pe o posibilă sursă de venit”. Nu ştia nimic despre piaţa Forex (piaţa internaţională de schimb valutar în care participanţii pot câştiga din diferenţa de curs), apoi şi-a dat seama că vrea să lucreze în domeniul financiar. Ulterior, a obţinut diploma de absolvire la Queens College, în New York.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

IHG® Hotels & Resorts opens two new hotels in the heart of Poland’s capital

Articolul următor

Clujul, legat de Bihor prin Munții Apuseni

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Investiții
Citeste mai mult

COVER STORY. Despre consolidarea industriei farmaceutice și viziunea pe termen lung cu Mihai Fugarevici, GM STADA România

Fabrica STADA din Turda a împlinit un an de la inaugurarea oficială, un moment de cotitură pentru industria farmaceutică românească. „Pe lângă poziționarea geografică strategică, am avut în vedere și talentul pe care îl găsim în zonă atunci când am ales Turda. Orașul se află în apropierea a două centre universitare farmaceutice importante, cum ar fi UMF Cluj și UMFST Târgu Mureș, care pregătesc anual absolvenți farmaciști.”
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Educație
Mozart
Citeste mai mult

Primul festival în bijuteria de la Colina

Grupul clujean E-Infra va finanța evenimentele organizate pe parcursul acestui an universitar de către Academia Națională de Muzică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share